De cele mai multe ori, copiii geniilor literaturii române au trăit în umbra şi măreţia părinţilor. Mulţi dintre ei nu au moştenit talentul, fiind consideraţi de contemporanii lor urmaşi nedemni.

Pe lângă opere nemuritoare care au îmbogăţit literatura română, marii scriitori au lăsat în urma lor şi copii. Despre aceştia se ştie însă foarte puţin, iar existenţa lor în majoritatea cazurilor s-a desfăşurat în umbra personalităţii iluştrilor părinţi, scrie Adevărul.

Celebrul povestitor Ion Creangă a avut un singur fiu, Constantin. El este rodul căsătoriei lui ”Popa Smântână” cu Ileana, fiica preotului Gregoriu de la Biserica ”Patruzeci de Sfinţi” din Iaşi. Constantin s-a născut în 1860, într-o familie unde buna înţelegere lipsea cu desăvârşire, după cum arată şi criticul George Călinescu în ”Viaţa lui Ion Creangă”. Boemul humuleştean era sever cu propriul fiu şi cu soţia.

De mic îl educase cu palma

Creangă a fost părăsit de Ileana şi l-a crescut singur pe Constantin de la vârsta de 6 ani. De mic îl educase, după cum spune criticul, cu palma şi îi impunea drumul în viaţă. De altfel, şi Constantin mărturiseşte acest lucru, spunând că a fost obligat la doar 12 ani să trăiască într-un internat de la Şcoala Militară. ”Era el cum era cu alţii, dar cu de-ai lui, de-ai casei şi de-alde mine mai ales, pleosc una peste gură! Şi n-aveai cui te plânge, grevele nefiind încă inventate pe-atunci”, se plângea Constantin de tatăl său. De altfel, raţiunile financiare l-au determinat pe Ion Creangă să-şi trimită fiul la Şcoala Militară din Iaşi, care era gratuită. Diaconul, în urma divorţului, a fost răspopit şi mai apoi dat afară şi de la şcoală. Tânărului Creangă îi pria însă viaţa militară.

Se umilea în faţa lui Titu Maiorescu pentru fiul lui

Criticul George Călinescu şi contemporanii lui Creangă îl descriu pe Constantin ca pe un adolescent mediocru, care nu călca pe urmele tatălui său. Era leneş, înfumurat şi fără cultură. ”Şcoala militară din Iaşi (…) îi răpise orice ingenuitate, dându-i fumuri şi nu-i dăduse nimic în schimb, nicio cultură serioasă. Era tocmai unul din acei semidocţi de care vorbea Eminescu, un cioflingar de târg care se cam ruşina de tata şi avea gusturi măreţe”, scria George Călinescu. Încrezut, dar incapabil să-şi găsească o cale în viaţă, Constantin apela în permanenţă la tatăl său şi la influenţa pe care acesta o avea în rândul junimiştilor bogaţi. A început să facă acest lucru încă din perioda adolescenţei. Tatăl, Creangă, se umilea în faţa lui Titu Maiorescu pentru a obţine favoruri pentru fiul său.

”Însă Creangă, ca orice părinte, îşi iubea puiul şi-l credea bun la ceva. Cu o dragoste vrednică de toată lauda, el aleargă la mărimile pe care le cunoştea ca să ceară o vărbă bună pentru plodul său. (…) Creangă, ca diacon, sărutase mâna mâna directorului său de şcoală normală când fusese numit institutor, fu văzut sărutând iarăşi, în faţa a o sută de comeseni ai unui banchet, mâna lui Titu Maiorescu. Şi într-adevăr institutorul nu datora Junimii numai pâinea sa, dar o seamă de bune îndrumări pentru slabul său fecior”, preciza Călinescu în ”Viaţa şi opera lui Ion Creangă”.

Băiatul lui Ion Creangă visa numai la aventuri şi căpătuială

Creangă, folosindu-se de relaţiile pe care le avea, îşi trimite fiul mai apoi la Şcoala Militară din Bucureşti. Având după 1878 o situaţie financiară ceva mai bună, îi trimite constant fiului bani. Îi roagă pe Slavici şi Eminescu să-l vegheze pe Constantin, îndreptat mai mult către aventuri amoroase, bodegi şi cheltuit bani decât către şcoală. Ajunge în jurul anului 1878 sublocotenent de marină şi este trimis la Trieste, în Italia.

Părea că fiul lui Creangă mergea pe drumul cel bun. În fapt, lui Constantin, spune George Călinescu, îi plăceau luxul şi viaţa militară, visând la aventuri şi căpătuială. Plimbându-se ba la Galaţi, ba la Bucureşti, Constantin îşi căuta fără sorţi de izbândă un rost. Era mereu îndrăgostit şi îi cerea bani tatălui său. Se apucă chiar şi de scris, crezând că are talentul tatălui său. A eşuat lamentabil. George Călinescu spune că fiului lui Creangă cerea bani şi junimiştilor, fără să ştie tatăl său, şi, dacă era refuzat, îi jignea. În cele din urmă, Constantin dorea să fie şi inventator şi urmează, tot pe banii tatălui său şi ai junimiştilor, Şcoala Politehnică de la Viena.

În 1884 pare că se cuminţise şi dorea să se căsătorească. Cum visa la avere, găsise şi fata potrivită. ”Gândul lui era mai mult să-nfigă dinţii în realitate. Destăinuia acum că găsise o domnişoară de 16 ani, Olga, din Brăila, fiică a domnului Neculai Petrea, mare angrosist. Fata avea mare însuşire de a căpăta 25.000 de galbeni şi de a avea un tată cu o avere de peste un milion şi cu numai doi copii”, scrie George Călinescu.

„Ori fumaţi hârtia Creangă, ori daţi dracului tutunul“

Cu Olga, Constantin face patru copii, dar doar pe micuţa Letiţia bunicul Creangă reuşeşte să o vadă. Constantin a eşuat lamentabil şi în căsnicie divorţând de două ori. După moartea tatălui său, în 1887, devenit căpitan, Constantin duce o viaţă deşănţată, fără ţintă, şi îşi deschide birt, vinde băutură la colţ de stradă şi ţigări.

”Căpitanul îşi desfăşura în voie firea sucită, burlescă, nesusţinută nici de inteligenţă, nici de cultură. Reputaţia tatălui îi zăpăci existenţa şi-i dădu idei nătruşnice şi penibile. (…) Încă ofiţer fiind se făcu fabricant de foiţă de ţigări, cu reclamă stupidă, de felul acesta: «Hârtia de ţigară Ţaţa Lina», «Ori fumaţi hârtia Creangă, ori daţi dracului tutunul», scria Călinescu. Constantin Creangă moare în 1918.