Expresia „țâță de mâță” înseamnă ceva excepțional, de o calitate superioară sau „la superlativ” și provine, conform lingviștilor, fie dintr-un joc de rime argotic bazat pe interjecția de admirație „țuț”, fie prin adaptarea personajului sârbesc „Tița-Mița”, popular în Banatul anilor ’80. Deși atestările literare sunt recente, originea sa îmbină creativitatea fonetică a limbii române cu influențe culturale regionale, fiind analizată de specialiști precum Rodica Zafiu și Gheorghiță Ciocioi.
Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru expresia Țâță de mâță. În primul rând, mi se pare că sună atââââât de bine și mă face să zambesc de fiecare dată când o aud/o citesc/ o pronunț 😸. În plus, prin nu știu ce magie, reușește să transmită perfect admirația față de orice – persoană, lucru, faptă etc – și aceasta în ciuda alăturării termenilor țâță și mâță, care, la bază, înseamnă cu totul altceva 😸.
Dar de unde și până unde ne-am trezit cu ea în limba română cu sensul de a indica ceva excepțional, cu totul deosebit? Și, mai ales, de unde aș putea afla eu informații despre posibilele ei origini?
Din fericire, doi dintre cei mai reputați specialiști de la noi au avut, iată!, aceeași curiozitate ca și mine. Prin urmare…
De unde vine expresia „țâță de mâță”? Teoria lingvistică a Rodicăi Zafiu
Lingvista Rodica Zafiu, profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București, s-a ocupat de țâță de mâță… unde credeți?!… fix în Dilema Veche.
(Adevărul este că dacă nici aceasta nu e o dilemă veche, atunci jur că nu știu care mai e!!!).
„Desi atestările sale în scris nu par mai vechi de câteva decenii, originea expresiei colocvial-argotice cu semnificație de superlativ nu e deloc evidentă. Mai curând este vorba de o formulă glumeaţă, bazată pe joc de cuvinte şi pe asocierea sonoră a cuvintelor care o compun”, susține Rodica Zafiu.
„E foarte posibil ca expresia să provină dintr-o simplă amplificare prin rimă – procedeu frecvent în limbajul popular şi argotic – a unui cuvînt cu sens superlativ. În acest caz, cuvântul mâţă ar fi apărut doar ca rimă la ţâţă. Iar baza de la care s-a dezvoltat jocul aliterativ – şi aici intrăm şi mai adânc în domeniul presupunerilor – s-ar putea să fie cuvântul ţuţ, care are – tot în limbajul colocvial – şi rolul de a exprima, interjecţional, admiraţia”, explică profesoara.
Exemple de utilizare a expresiei în literatura română
Expresia țâță de mâță poate fi întâlnită în texte precum:
Rezervația de pelicani (1983): „Domnilor… e colosal… va ieşi un studiu! Ţâţă de mîţă!”
Moara de pulbere (1989): „Va ieşi o teză de doctorat ţâţă de mîţă!”
Băieți de gașcă (2005): „Nu mai ştiu cum ne-am miştocărit mai departe, dar ţin minte că am băut o sticlă de rom a-ntîia, ţâţă de mîţă, cum se zice…”
Cuvinte rare (2009): „Una de prin nordu Moldovei, douăşunu de ani, ţâţă de mîţă…”
Legătura dintre „Tița-Mița” și argoul românesc: Ipoteza lui Gheorghiță Ciocioi
În schimb, antropologul și etnologul Gheorghiță Ciocioi e de părere că țâță de mâță este o expresie preluată (și adaptată minimal la noi) în anii ’80 de către românii din vestul țării (mai cu seamă de cei din Banat) din limba sârbă.
“Fie prin contactul direct cu sârbii, fie prin intermediul televiziunii sârbe, al cărților de colorat, benzilor desenate, cărților pentru copii etc.. Țița-Mița este și astăzi un personaj celebru îndrăgit de copii, dar nu numai. Dacă pentru unii pisica Țița-Mița ieșită din comun/năzdrăvană din piesele de teatru sârbești pare a fi un nume/personaj nevinovat, expresia a îmbrăcat încă dintru început înțelesuri dintre cele mai pline de coloratură: o femeie/fată (dar și un băiat și chiar un lucru) cu «calități aparte», remarcabile, nemaiîntâlnite – privite oarecum depreciativ dintr-o anume perspectivă. În sârbă, numele dat are, totodată, nu puține conotații sexuale”, a declarat Gheorghiță Ciocioi, citat de Jurnalul.
