“A bate în lemn” este o expresie pe care am folosit-o de nenumărate ori, ba chiar am făcut acest gest, fără să ne gândim prea mult la provenienţa superstiţiei. Nu se cunoaşte cu certitudine când a apărut acest obicei şi există mai multe teorii.
Prima dintre ele spune că datează încă din Antichitate. Era întâlnit la majoritatea culturilor păgâne, de pe teritoriul actual al Irlandei până în India, scrie rador.ro.
În aceste comunităţi precreştine, exista credinţa că spiritele naturii locuiesc în interiorul arborilor. De aceea ei au ajuns să fie veneraţi şi incluşi într-o mulţime de ritualuri. Se credea că persoana care bate în scoarţa copacului cere ajutorul spiritului care locuieşte în el şi beneficiază de protecţie.
În Asia, bătutul în lemn era un mesaj transmis zeilor. Aceştia erau rugați să-l protejeze pe stăpânul unei case îndestulate de invidia oamenilor capabili să-i distrugă bunăstarea.
Irlandezii considerau că astfel pot aduce mulţumiri spiriduşilor pentru norocul de a nu fi atinşi de răspândirea răului, de care aceştia se ocupau, în credinţa populară.
“A bate în lemn”, un mod de a recunoaşte puterea spiritelor
În alte credinţe păgâne, credincioşii se rugau la copac, precum la o icoană. Pentru ei, copacul era sacru, pentru că putea creşte singur, se înălţa fără să-l ude cineva la rădăcină şi ajungea să domine oamenii aflaţi la baza sa. Copacul era zeul suprem. A bate în lemnul copacului era un mod de comunicare cu zeii, de a transmite o rugă. Iar dacă zeii nu voiau să le-o asculte, atunci oamenii credeau că aceştia vor transmite tot prin copac furia lor. Ea se va dezlănţui pe vreme de furtună, prin intermediul fulgerelor.
Astfel, în timp, a bate în scoarţa unui copac a devenit similar cu exprimarea recunoştinţei. Oamenii mulțumeau pentru norocul de a nu fi picat pradă unei boli sau nenorociri şi un mod de a recunoaşte puterea spiritelor de a proteja oamenii şi de a le îndupleca să nu-şi schimbe influenţa benefică.
O altă teorie spune că această practică pagână a fost transformată de creştini într-un mod de a invoca protecţia divină, lemnul atins reprezentând în acest caz crucea pe care a fost răstignit Hristos.
Există şi o variantă care invocă originea evreiască a expresiei şi se crede că această practică a luat naştere în jurul anului 1490, în vremea Inchiziţiei Spaniole conduse de Torquemada. Evreii erau persecutaţi şi adeseori erau nevoiţi să fugă şi să se ascundă în sinagogi sau temple, construite pe atunci din lemn. Pentru a fi lăsaţi să intre, băteau în uşi într-un fel anume. De aici asocierea cu norocul şi salvarea de la moarte.
Stai să-mi aduc aminte: cînd mă-ntîlneam cu smilodonul… sau, mai ieri, cu ursul de la Gâgăntâia, ce făceam: strigam și băteam cu bîta-n copac, ca să fac zgomot și să-l alung.
Dar tot ieri, auzii cum bate toaca.
Dacă are legătură, ți se cuvine să ne tîlcuiești.