Până să citesc “Mexican Gothic”, romanul multipremiat al Silviei Moreno-Garcia, informația despre tapetul care s-a făcut vinovat de moartea atâtor persoane într-un trecut nu foarte îndepărtat cumva îmi scăpase.
Următorul pasaj din “Mexican Gothic” mi-a stârnit însă la maximum curiozitatea:
Într-un colț al camerei era puțină igrasie pe tapet. S-a gândit la acele tapete verzi atât de iubite de victorieni și care conțineau arsenic. Verdele de Paris și de Scheele. Și citise cândva într-o carte cum mucegaiul microscopic se combina cu vopseaua din tapet și forma gazul de arsină, care-i îmbolnăvea pe cei din cameră. Acei victorieni civilizați se omorau singuri așa, cu otrava rezultată din ciupercăraia nevăzută, intrată în contact cu vopseaua.
Mexican Gothic, Silvia Moreno-Garcia
Cum?!!! Un tapet care ucide?!!!
Desigur, m-am apucat imediat să caut mai multe informații, pe care le-am găsit pe contul de instagram artacuirina. E un cont pe care te îndemn să-l urmărești imediat, dacă nu o faci deja. Căci Irina Adam, absolventă în istoria artei, îți dezvăluie toate secretele acestui domeniu, fie ele oricât de întunecate.
Iată ce a scris Irina despre tapetul care ucide
V-ați gândit vreodată că minunata culoare verde poate provoca moartea unei persoane? Nu în zilele noastre, bineînțeles, dar în secolul al XIX-lea verdele a fost un ucigaș misterios. Să vă explic…
În acea perioadă de mari progrese tehnologice și profundă revoluție industrială, nu orice invenție era testată, iar precauția era practic inexistentă. Populația urbană se dezvolta cu o viteză nemaivăzută, iar moda ținea pasul, impunând noi trenduri.
Până în secolul al XVIII-lea, culorile erau produse pe baza pigmenților naturali, dar cu ajutorul chimiei, în secolul progresului, încep să apară și coloranți de sinteză.
Astfel, cea mai grea culoare obținută pe cale naturală, verdele, este printre primele care va fi reprodusă chimic. Verdele de Paris, numit astfel pentru a atrage mai ușor publicul, avea o nuanță care bătea în verde smarald. Impunător și viu, devine culoarea pe care toată lumea o voia în casă, în deserturi, pe haine… chiar și în lumânări.
Numai că, având ca bază arsenicul, pigmentul devine o otravă pentru orice și oricine intră în contact repetat cu el.
Verdele de Paris, vinovat de moartea lui Napoleon?
În secolul al XIX-lea, tapetul face furori în rândul clasei mijlocii. Imitând tapițeriile din casele celor foarte bogați, tapetul era o formă mai ieftină de a face un interior să pară mai somptuos.
Bineînțeles, la acea vreme tapetul în Verdele de Paris era cel mai căutat. Concomitent, decesele prin otrăvire se multiplică. Bărbați, femei, copii sănătoși cad la pat otrăviți. Că era vorba de un tapet, de un covor, de o jucărie sau chiar de jeleuri și budinci (Verdele de Paris era folosit ca pigment și în patiserii și brutării), otrăvirile ating cote alarmante.
Se bănuiește chiar că acest pigment a cauzat sau a facilitat moartea pictorilor Cézanne si Van Gogh (expuși des la diferite culori sintetice) si chiar și a lui Napoléon Bonaparte. Oficial, împăratul a murit din cauza unui cancer la stomac, dar corpul său prezenta și urme de otrăvire cu arsenic. Istoricii nu au căzut de acord nici până în ziua de astăzi dacă a fost vorba despre o tentativă de asasinare sau de o otrăvire involuntară, pereții casei lui de pe insula Sfanta Elena fiind îmbrăcați în tapet verde.
Otrăvirile și decesele continuă timp de aproape un secol, în ciuda eforturilor medicilor de a informa populația. Verdele de Paris iese de pe piață la sfârșitul anilor 1800, când oamenii din ce în ce mai la curent cu efectele lui, încetează să-l mai cumpere.
