Scriitorul şi filosoful indian Rabindranath Tagore, de numele căruia se leagă peste 3000 de poezii și cântece, 12 romane, nuvele, 100 de povestiri, peste 40 de piese de teatru, sute de articole, studii de literatură, artă, filozofie, pedagogie şi manuale școlare, a devenit în 1913 primul câştigător al premiului Nobel pentru Literatură din Orient. 13 ani mai târziu, în 1926, Rabindranath Tagore a ajuns la Bucureşti.
Considerat „ambasadorul păcii, bunătății și înțelegerii între oameni”, Rabindranath Tagore a fost un apropiat al Casei Regale din România. Astfel, în 1920, familia sa din Calcutta a fost gazda prinţului Carol al II-lea în timpul călătoriei pe care acesta o realiza în jurul lumii.
La rândul său, pe 19 noiembrie 1926, Rabindranath Tagore a ajuns la Bucureşti, onorând invitaţia primită din partea regelui Ferdinand. După ce şi-a încheiat vizita în Bulgaria, poetul, însoţit de fiul său, de soţia şi fiica acestuia, dar şi de omul de ştiinţa indian P.C. Mahalanobis și de soția acestuia, scriitoarea Rani Mahalanobis, a ajuns la Giurgiu, trecând Dunărea cu un crucişător românesc. De acolo, şi-a continuat drumul spre Capitală cu trenul.
Rabindranath Tagore, impresionat de limba română
Primirea oficială a avut loc la Comana. Aici reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Ministerului Cultelor și Artelor, printre care scriitorul Ion Marin Sadoveanu, director al teatrelor din România, și Vasile Stoica, consilier de legație, dar şi numeroși ziariști i-au urat bun venit lui Tagore. Drumul a continuat apoi până la Gara de Nord unde poetul a fost aşteptat de un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe (L. Zamfirescu), de presă şi, mai ales, de o mulţime de admiratori.
Rabindranath Tagore a avut prima întâlnire cu literaţii şi ziariştii români la Athénée Palace, hotel unde de altfel a şi fost cazat în perioada şederii la Bucureşti. Poetul, care de-a lungul vieții a călătorit în peste 30 de țări de pe 5 continente, a fost încântat de „felul de a cugeta și simți” al popoarelor din Balcani, dar și de melodicitatea limbii române, pe care o considera „destinată pentru ritm și poezie”.
Pe 20 noiembrie 1926, în saloanele restaurantului Athénée Palace, Sindicatul ziariștilor, Societatea Scriitorilor și Sindicatul artelor clasice au organizat un banchet în cinstea oaspetelui. Printre participanţi s-au numărat ziarişti, scriitorii C. Mille, Victor Eftimiu, Duiliu Zamfirescu, Ion Pillat, Păstorel Teodoreanu, poeta Otilia Cazimir, dar şi oameni politici precum Virgil Madgearu, principalul teoretician al Partidului Ţărănesc şi pentru o lungă lungă perioadă de timp membru în conducerea editorială a revistei „Viaţa Românescă”, dr Nicolae Lupu, membru activ în Partidul Ţărănesc sau Vasile Goldiş, deputat în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.
Ovaţionat Ca Un Rege La Bucureşti
Rabindranath Tagore a susţinut în dimineaţa zilei de duminică, 21 noiembrie 1926, o conferinţă la Teatrul Naţional. Raportul vizitei menţionează că „…întregul oraș părea să fi ieșit pe străzi în ziua conferinței”, iar corespondentul ziarului „România Nouă” relata:
În scurtă vreme strada întreagă este înțesată de lume și circulația se oprește […] Ora 11 și 10. În ușa de intrare a hotelului apare figura de mag a lui Tagore. Lumea se descoperă respectuos și izbucnește în urale. De statură potrivită, uscățiv, drept, cu pletele și barba mai mult sure decât albe, cu trăsături pline de energie și ochi negri, vii, pătrunzători, coboară în stradă cu pasul rar și sigur […] Lumea nesfârșită, ce se îmbulzește în juru-i, ovaționându-l ca pe un cap încoronat, este fericită că-l poate vedea, iar dânsul răspunde rar și solemn numai cu un gest leneș al mâinii drepte, pe care o ridică din când în când sus, înălțând degetul arătător. […] Vagoanele de tramvai oprite pe șine par trenuri lungi încremenite. Un șir nesfârșit de automobile și trăsuri a rămas nemișcat pe loc, iar automobilul poetului abia poate răsbate la pas prin marea de spectatori.
Fragment dintr-un articol apărut în România Nouă
Ajuns în Sala Teatrului Naţional, Rabindranath Tagore a vorbit asistenţei despre frumuseţea patriei sale, despre parcursul educaţional pe care l-a avut, dar şi despre influenţa pe care poemele religioase bengaleze au avut-o asupra sa.
„Eu Aduc Din România, Ca De Altfel Din Întreaga Europă, O Bucurie…”
Născut pe 7 mai 1861 în Calcutta, Tagore a prezentat câteva momente esenţiale din existenţa sa care l-au determinat „să trăiască în mijlocul naturii și să ducă o viață lăuntrică”. Făcând o comparaţie între cultura indiană şi cea apuseană, poetul a remarcat că în vreme ce poporul său, trăind mai aproape de natură a ajuns să îi înţeleagă capriciile şi a învăţat să se adapteze, „zidurile de piatră ale orașelor” lumii occidentale au accentuat individualismul oamenilor, care au ajuns să vadă în natură doar pericole. Prin urmare, poetul „iubitor de omenire în eterna ei tendință spre perfecțiune” a propus o armonizare a „spiritului activ al Occidentului cu sufletul răsăritului contemplativ”, notează Historia.
După conferinţă, poetul a fost condus la palatal regal, unde regele, a cărui stare de sănătate nu era în acel moment foarte bună, îl aştepta. Peste ani, într-o discuţie cu Mircea Eliade, Tagore îşi amintea de dejunul de la palat.
Așa … Mă întrebai de București. Ei bine, ați fost atât de buni cu mine, ați fost atât de calmi și de ’imediați’ față de operele mele, iar bietul Rege Ferdinand și Regina Maria mi-au făcut cinstea să mă invite la Palat și masa a fost atât de familiară, ca aici, în Orient, unde Poetul era mângâietorul și sfetnicul Regelui… Eu aduc din România, ca de altfel din întreaga Europă, o bucurie…
Tagore, dialog cu Mircea Eliade
