O referire nevinovată pe pagina noastră de facebook la nuanța “roz cenușă” avea să-mi dezvăluie numărul impresionant de prietene virtuale care au citit și s-au îndrăgostit de romanul „Pasărea spin” de Colleen McCullough. Sau, mă rog, de Ralph de Bricassart, indiferent cât era el de preot.
(Hmmm… sau poate tocmai de aceea…?! 🙂 )
Dacă și tu ai citit „Pasărea spin”, atunci s-ar putea să-ți amintești descrierea rochiei în nuanța “roz cenușă de trandafir” pe care Meggie o poartă la primul ei bal. Mie expresia aproape că mi s-a ștanțat în memorie și nu de puține ori am observat privirile mirate ale interlocutorilor mei atunci cand am folosit-o.
Însă recunosc că nu mă așteptam ca simpla ei menționare pe facebook să producă o avalanșă de comentarii fermecate și nostalgice ale celor care iubesc romanul. Lidia Velimirovici, una dintre prietenele virtuale ale blogului anaarecarti.ro, a încercat chiar să facă puțină ordine în emoțiile și impresiile pe care i le-a stârnit această carte, scriind un text pe care, cu acordul ei, îl public mai jos. Căci mi se pare prea prețios pentru a-l lăsa să se umple de praf prin cotloanele facebook-ului.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI
„Pasărea spin”, un roman de legendă. Și… o legendă
„Există o legendă despre o pasăre care cântă o singură dată în viață, mai dulce decât orice altă vietate de pe fața pământului. Din momentul în care ea își părăsește cuibul, caută un copac cu spini și nu-și găsește odihna până nu-l află. Apoi, cântând printre ramurile sălbatice, ea se aruncă singură în spinul cel mai lung și cel mai ascuțit. Și, în extazul morții, ea se înalță deasupra propriei agonii, scoțând un tril mai dulce decât al privighetorii sau al ciocârliei. Un cântec al cărui preț suprem este însăși existența. Întreaga lume înmărmurește ascultându-l și Dumnezeu in Paradisul său zâmbește. Pentru că ceea ce este mai bun în viața noastră se obține cu prețul unei dureri existențiale or cel puțin așa spune legenda…”
De la această legendă a pornit Colleen McCullough atunci când s-a decis să scrie „Pasărea spin” și nu ar fi putut găsi un punct de pornire și o comparație mai bune…
Maggie este singura fiică a lui Paddy și a Fionei Cleary, o familie cu un trecut neclar și cu mulți copii care-și duce traiul de pe o zi pe alta în Noua Zeelandă. Însă Universul are planuri pentru ei… Pentru că Paddy este unicul său frate și moștenitor, Mary Carson îi cheamă în Australia, la Drogheda, cea mai mare și cea mai veche proprietate din district. Un loc de poveste în ciuda prafului care pare să acopere totul. Iar prezența lui Ralph de Bricassart nu face altceva decât să-i sporească farmecul.
„Toată viața ei nu-și amintea să fi văzut un om mai frumos„
Ralph are 28 de ani. Septuagenara Mary Carson este îndrăgostită iremediabil de el, iar femeile din jur sunt fascinate de frumusețea și firea lui.
Toată viața ei nu-și amintea să fi văzut un om mai frumos (…) El sigur era conștient de faptul că arăta bine: înălțimea perfect proporțională cu corpul, trăsături fine, aristocratice, felul în care fiecare element fizic fusese combinat, parcă cu grijă, pentru a finaliza un produs cu care Dumnezeu se putea lăuda că era Creația SA. De la buclele rebele, negre, la ochii uluitor de albaștri, la mâinile și picioarele mici și suple, el era perfect.
Prima întâlnire dintre Meggie și Ralph m-a dus cu gândul la „Adam și Eva” de Liviu Rebreanu (care este un must read!), iar pe parcursul lecturii titlul autorului român mi-a revenit în minte din nou și din nou.
Căci sufletele-pereche se recunosc din prima clipă.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI
Meggie va crește sub ochii lui Ralph, devenind o tânără fascinantă care iese în evidență printre celelalte femei. Iar adorația ei de copil pentru Ralph se va transforma într-o dragoste înflăcărată.
Știind că este imposibil, ea își permitea totuși luxul de a-l visa (…) Mai mult decât să viseze nu îndrăznea să facă (…) Și chiar dacă știa că nu e bine să visezi așa la un preot, se pare că nu exista niciun mod de a se disciplina, ca să n-o facă. Ce putea să facă era să se asigure că el nu va ghici ce turnură neortodoxă luaseră gândurile ei.
„Să se vadă atât de iubit, îl cutremură, îl pustii„
Căci, da, Ralph era preot catolic, cu aspirații și idealuri legate de meseria și cariera lui. Însă o parte din el se răzvrătea alegând să nu se supună voinței și rațiunii. Mai ales când simțea dragostea ei nestăpânită, din care lipseau inhibițiile femeii mature.
Să se vadă atât de iubit, îl cutremură, îl pustii, îl făcu să-și dorească, în numele Domnului, de a cărui existență se îndoia uneori, să fie oricine în această lume, numai părintele Ralph de Bricassart nu.
Prin comparație, Mary Carson nu trezea nimic în el, deși îl urmărea ca o umbră: „Ești cel mai frumos bărbat pe care l-am cunoscut vreodată (…) De ce oare sunt cei mai mulți preoți frumoși? Sunt irlandezi? (…) Sau poate pentru că oamenii frumoși găsesc în preoție un refugiu de consecințele frumuseții lor? (…) Era curios: oare câți preoți frumoși ca Adonis aveau magnetismul sexual al lui Don Juan” așa cum avea el?
Curând Mary Carson se stinge. Apoi alți oameni dragi lui Meggie… Ralph, deși între timp mutat la Roma, vine ori de câte ori e nevoie de ajutorul lui. Simte. Nu e nevoie să i se spună. Și doar el știe câte ore petrece zilnic în genunchi, pe podeaua bisericii, pedepsindu-se, epuizându-se, pentru a fi incapabil să se întoarcă în Australia atunci când inima e mai puternică decât rațiunea!
Rănită de rezistența lui Ralph, Meggie devine soția lui Luke, însă în timpul zilelor petrecute pe fermecătoarea insulă dedicată lunilor de miere, va repeta istoria mamei sale.
Da, am venit. Am vrut să mă conving că ești în siguranță, am avut un sentiment că sunt dorit, trebuia să văd cu ochii mei.
Până la urmă, dorința îl învinge pe Ralph și întors la Roma, unde urma să devină cardinal, se confesează: „Îmi doream să n-o mai părăsesc, nu numai din pricina trupului ei, ci pur și simplu pentru că-mi doream să fiu cu ea – să vorbesc cu ea, să mănânc mâncarea pe care o făcea, să-i zâmbesc, să-i împărtășesc din gânduri. O să-mi fie dor de ea cât timp voi trăi.”
Iar ea: „Luke era partea întunecată a oglinzii. Ralph era ca soarele, dar și tot atât de îndepărtat, ca soarele!”
Povestea din „Pasărea spin” se întinde pe mai bine de jumătate de secol
Povestea se întinde pe mai bine de jumătate de secol (1915-1969) și Meggie devine mamă a doi copii: cârlionțata, roșcata, obraznica Justine, cu ochi imenși, de un albastru deschis și Dane, frumos ca un înger, delicat și fascinat de părintele de Bricassart. Meggie este o mamă iubitoare, dar pentru Dane are un locșor special în suflet. Pe Justine o iubește, dar pe Dane îl idolatrizează.
După ne-ncetata ei luptă cu Divinitatea, care îl ținea pe Ralph atât de departe de atâta vreme, Meggie crede că în sfârșit și-a găsit liniștea, căci Dane pleacă la Roma, pentru a deveni preot, sub protecția lui Ralph: astfel Meggie îi dădea înapoi bărbatului vieții ei ceea ce-i furase…
Aceasta fusese înălțarea „păsării spin” și pornirea în căutarea celui mai lung și ascuțit spin…
Într-o zi, ochii lui Dane s-au întunecat pentru totdeauna, în apele grecești. La scurt timp, inima prea încercată a lui Ralph a stat. „Pasărea” și-a găsit spinul. Pieptul i-a fost străpuns.
Un roman cât o viață, cu descrierea fabuloasă a Australiei și a Noii Zeelande, atât de diferite de Europa. Un roman cu drame, cu subiecte tabu, cu iubiri interzise, cu război și moarte, o carte despre bani, despre religie și despre una dintre cele mai dureroase și frumoase povești de dragoste din literatura universală.
Am rămas cu un gust dulce-amărui și cu imaginea Droghedei și a celor două suflete-pereche învăluite în „cenușă de trandafir”…
Dar căile vieților noastre nu sunt în mâinile noastre. Noi doi ne-am întâlnit pentru că acest lucru trebuia să se întâmple.
––––––––––––––
✒️Cartea a apărut în 1977, în Australia, și s-a vândut în 33 de milioane de exemplare.
✒️Filmul „The Thorn Birds”, apărut în 1983, cu Richard Chamberlain și Rachel Ward în rolurile principale, este la înălțimea romanului.
