“Supunere” de Michel Houellebecq – Ana are carti!

“Supunere” de Michel Houellebecq

Cel mai bun sfat pe care ţi-l pot oferi în legătură cu Michel Houellebecq, înainte de a începe să discutăm despre “Supunere”, este ca NICIODATĂ, DAR ABSOLUT NICIODATĂ, să nu-i cauţi poza pe internet.

Eu am făcut-o şi… praful s-a ales de imaginea de “băiat rău” al literaturii franceze pe care mi-o făcusem despre el după ce citisem “Particulele elementare” şi “Platforma”. Ufff!

Revenind…

Dacă deja ai făcut cunoştinţă cu acest scriitor cu nume-aparent-imposibil-de-pronunţat , prezent în mai toate listele de tip “must read”, “Supunere” nu cred că te va dezamăgi.  Houellebecq e acelaşi: cinic, direct până aproape de brutalitate, misogin, critică nemilos absolut ORICE, dar, veste buna pentru pudibonzi!, e mai puţin pornografic decât în romanele anterioare.

De data aceasta, el face un exerciţiu de imaginaţie (“ficţiune politică”, şi-a descris autorul romanul) la limita profeţiei: ce-ar fi dacă în Franţa ar ajunge la putere un partid musulman…

Francois este profesor de literatură la Sorbona, iar în viaţa lui personală… nu se întâmplă nimic! Ambii părinţi i-au murit, n-are familie, n-are iubită, n-are prieteni, iar timpul petrecut acasă şi-l împarte între a-şi comanda pe internet mâncare şi… servicii sexuale (cam cu atât se ocupă femeile în roman), a (re)citi lucrările lui J.K. Huysmans, subiectul tezei lui de doctorat, şi a reflecta dacă să se sinucidă sau nu (SPOILER ALERT: n-o va face). Din mijlocul acestei vieţi lipsite de orice nuanţă spectaculoasă, Francois asistă la instalarea la putere a unui guvern musulman, fără nici un fel de opoziţie din partea francezilor, şi la schimbarea în profunzime a societăţii în jurul lui. În momentul în care Sorbona devine universitate musulmană, profesorul îşi vede aruncată în aer întreaga carieră. Pentru că are de ales: fie stă acasă primind din partea universităţii o rentă lunară care i-ar permite să trăiască decent fără să facă nimic până iese la pensie, fie îşi continuă cariera cu o condiţie – să se convertească.

Acum…

S-a vorbit mult despre mesajul romanului: “critica societăţii occidentale”, “analizarea unui mod de viaţă care se prăbuşeşte”,  “demoralizarea poporului francez “ etc etc – ştiţi genul, cuvinte mari, sforăitoare, dar nu mai puţin adevărate. Pe mine m-a interesat însă altceva: ce-o să facă Francois? Acceptă prima variantă? Unul din prietenii mei ar da cu cartea de pereţi de cum ar afla opţiunile – in fond, la asta visează de când îl ştiu eu: să primească bani ca să stea acasă şi să nu facă nimic.

Alege convertirea? Şi aceasta pentru că sub noul patronat, universitatea plăteşte mai bine, dar MAI ALES pentru că astfel are posibilitatea să-şi aleagă mai multe neveste? Cu alte cuvinte, SE VA SUPUNE aşa cum o fac mulţi din jurul lui? Şi dacă o face, e un laş sau doar un om care nu-şi doreşte bătăi de cap, ci să-şi vadă de viaţă mai departe?

Clar, cu “Supunere”, relaţia mea de lungă durată cu Michel Houellebecq a trecut la un nou nivel…

(P.S. Ficţiune politică, profeţie sau utopie sau ce-o fi ea… eu altceva aş vrea să ştiu: la ce se gândeşte Houellebecq când se uită zilele acestea la televizor şi vede că “invazia musulmana” în Europa nu se face prin “fineţuri” ca politica şi banii, aşa cum şi-a imaginat el în cartea apărută la începutul anului 2015, ci prin atentate cumplite cum au fost cele de la Paris şi de la Bruxelles sau prin valuri succesive de refugiaţi agăţaţi ciorchine de orice mijloc de transport posibil, iar în lipsa acestora, luându-şi efectiv picioarele la spinare, traversând graniţele şi încăierându-se cu forţele de ordine).

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI si de AICI

Alege varianta potrivită pentru tine!

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate