Autor: Howard Jacobson
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Rao
Anul apariției: 2011
Traducere: Carmen-Iulia Bourceanu
“Aaaaa, o carte cu evrei?!”. “Nu cred că o s-o citesc”, “Nu ştiu ce să zic, nu mă prea pasionează subiectul”, “E cu evrei?!”. Cam cu acest gen de comentarii a fost întâmpinată pe bloguri şi pe site-uri de specialitate apariţia volumului “Chestiunea Finkler” de Howard Jacobson.
Da, „Chestiunea Finkler” este o carte cu şi despre evrei. Despre puterea unei religii, dar şi despre meschinăriile care o însoţesc. Despre (anti)semitism într-o Londra unde niște gesturi răzleţe împotriva comunităţii evreieşti se transformă într-o adevărată campanie.
Multă lume a lăudat „Chestiunea Finkler”. La fel de multă lume a desființat-o
Însă eu nu pentru asta m-am apucat să citesc „Chestiunea Finkler”. Deşi, din raţiuni personale, iudaismul nu-mi este o temă chiar străină, motivul pentru care m-am decis la un moment să-mi cumpăr volumul a ţinut mai degrabă de vâlva pe care “Finkler Question” a creat-o în 2010 în străinătate, atunci când a fost publicată. Vâlvă care i-a adus şi “Man Booker Prize”, premiu care nu m-a prea dezamăgit (spre deosebire de premiul Nobel pentru literatură).
Atât de multă lume a lăudat cartea şi cam tot atât de multă l-a facut varză pe Jacobson pentru ea încât m-am decis să mă conving singură în care categorie mă încadrez.
Punctul de plecare al cărţii îl reprezintă prietenia dintre Julian Treslove şi doi evrei, Sam Finkler şi Libor Sevcik, ambii în doliu. Desigur, discuţiile între cei trei se învârt de obicei în jurul iubirii, morţii şi suferinţei provocate de pierderea soţiilor. Paradoxal, cu cât pare mai trist ceea ce am scris în fraza anterioară, cu atât e cartea mai plină de umor. Şi cred că aceasta este una dintre calităţile lui Jacobson.
M-am trezit legănată de scriitura fină a lui Jacobson
În loc să urmăresc un fir narativ (destul de discret, de altfel), eu m-am trezit legănată de scriitura fină a lui Jacobson. Am savurat dialogurile dintre cei trei prieteni de cele mai multe ori cu zâmbetul pe buze şi uneori râzând de-a dreptul.
Mai ales că la un moment dat, Treslove, simţindu-se oarecum exclus dintr-o prietenie plină de o complicitate – hai să-i zicem, evreiască – se decide că el vrea să fie… evreu! Are un argument în plus să creadă că va reuşi dupa ce într-o seară este atacat şi jefuit de o femeie (!). Iar aceasta îi aruncă ceea ce lui i se pare a fi o remarcă antisemită. De la a fi confundat cu un evreu până la a fi unul, lui Treslove i se pare un pas mic, pe care însă, în ciuda eforturilor lui extrem de amuzante de a se integra în comunitatea pe care o idealizează, nu va reuşi să-l facă.
SPOILER ALERT: Neatentă la CE SE ÎNTÂMPLĂ în carte, ci LA CE SE DISCUTĂ, recunosc că moartea unuia dintre personajele principale m-a cam luat prin surprindere şi m-a descumpănit. De unde a apărut chestia asta?!!!
De ce NU recomand „Chestiunea Finkler”?
Prin urmare…
Mi-a plăcut? Da! Aş recomanda-o cuiva? Nu! Este o carte în legătură cu care îţi asumi singur riscul de a o citi. Nu are acţiune (de fapt, singura parte mai alertă o reprezinta atacul asupra Treslove), nici nu-i poţi face un rezumat mai de Doamne ajută, cele trei personaje sunt atât de complexe încât cu greu îţi poti alege un favorit.
Am citit pe undeva, şi sunt de acord cu această părere, că poate Jacobson şi-a dorit de fapt o carte despre… idei. Prin urmare, pentru unii poate fi o carte despre nimic, iar pentru alţii… despre tot.
