Autor: J. K. Rowling
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Arthur
Anul apariției: 2021
Traducere: Tatiana Dragomir
Dacă nu ne cunoaștem de ieri, de azi, atunci nu o să te mire că am ales anul acesta ca lectură… crăciunească (tradiția noastră pe anaarecarti.ro) o carte semnată de J. K. Rowling. Și anume “Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun”.
Lasă că sunt în stare să citesc orice a scris mama lui Harry Potter vreodată! Dar ceva legat de “Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun”, nu știu ce, nu știu cum, mi-a spus că nu am de-a face (doar) cu un basm pentru copii. Așa cum ai putea crede dacă te-ai lua exclusiv după coperta cam roz bombon (sau, ca să rămân în litera cărții, roz somon).
În fond, după cum știm foarte bine noi, fanii lui Harry Potter, J. K. Rowling poate că a scris și i-a încântat pe micuți, dar cu adevărat vrăjiți de cărțile ei au fost adulții care încă mai cred că magia face parte din viața noastră de zi cu zi. Iar printre ei, desigur, mă număr și eu.
Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun se petrece în Ajun de Crăciun
Jack este un copil absolut obișnuit care are o jucărie de care nu se desparte niciodată, absolut obișnuită: un porc. Pardon, Um Porc, așa cum îi spune Jack. Și dacă eram sigură că într-o bună zi, pe măsură ce băiețelul va crește și va vorbi tot mai bine, articolul nehotărât „un” își va ocupa locul cuvenit, cumva simțeam că Porc va fi tot timpul pronunțat cu literă mare, atât de important este pentru Jack.
Doar că bietul Um Porc nu apucă să vadă niciuna dintre profețiile mele îndeplinite pentru că… dispare. Mă rog, soarta lui e mult mai crudă decat acest benign „dispare”, doar că ar fi cam… de porc să trântesc ditamai spoilerul aici!
Normal, Jack este absolut devastat. Mai ales că tragedia are loc în Ajun de Crăciun, când copiii ar trebui să-l aștepte emotionați și fericiti pe Moșu’. Nu să plângă cu lacrimi amare pierderea celui mai bun prieten, chiar dacă acesta se prezintă sub forma unei jucării vechi, amărâte și prăpădite, care ajunsese să nici nu mai miroasă prea bine, în ciuda eforturilor depuse de mama lui Jack care una-două o băga în mașina de spălat. Degeaba, Porc tot puțea.
Jucăriile prind viață (și glas!), iar granițele între lumi (orice lumi) dispar
Ce nu știe însă Jack, dar va afla curând, este că magia Ajunului de Crăciun chiar funcționează. Prin urmare, în această noapte specială jucăriile prind viață (și glas!), iar granițele între lumi (orice lumi) dispar, astfel încât un băiețel curajos poate să dea o fugă pe Tărâmul Celor Pierduți, acolo unde ajunge tot ce se pierde vreodată. Și cu puțin (mai mult) noroc să găsească ce părea de negăsit.
Dar este Jack acest băiețel curajos? Nu mă feresc să-ți spun că DA.
Și, mai ales, își va mai revedea vreodată prietenul? Nu mă feresc să-ți spun că… asta n-o să ți-o mai spun.
În căutarea porcului pierdut (ah, deja îl simt pe Marcel Proust cum strâmbă din mustață), Jack va fi însoțit de o altă jucărie care seamănă cu el, fără a reuși să-l înlocuiască niciodată cu adevărat: Porcul de Crăciun. Arogantă în primă fază și vorbăreață până în ultima clipă, jucăria care își face apariția în poveste ca rezervă va sfârși prin a juca un rol atât de important, încât nu numai că va ajunge să se cocoațe în titlu. Dar îl va și învăța pe băiețel despre puterea speranței și a sacrificiului, despre adevăruri care dor și bunătatea care alină, dar, mai ales, despre cât de important e să fii chibzuit și să știi să renunți în loc să te încăpățânezi să avansezi pe un drum care nu duce nicăieri.
Adevăratul punct forte al cărții
Bine, toate aceste lecții sunt predate în rarele momente de respiro pe care nebișnuiții tovarăși de călătorie le au odată ce pun piciorul pe Tărâmul Celor Pierduți. Unde când nu sunt vânați/ alergați/ hăituiți/, atunci sunt bombardați cu o mulțime de informații despre topografia, ierarhia și obiceiurile locului. Și ajungem astfel la adevăratul punct forte al cărții, cel în care mama lui Harry Potter își demonstrează încă o dată talentul fantastic de a construi detaliat, natural & firesc un univers atât de neobișnuit încât… nu are cum să nu existe.
Așa cum lumea noastră se bazează pe ierarhii, așa este construit și Tărâmul Celor Pierduți. Căci, în viața de apoi pe care o trăiește aici un obiect, valoarea lui crește direct proporțional cu intensitatea cu care este căutat de stăpânul său. Prin urmare, poate fi repartizat la Rătăciți, Consumabili, Unde-O-Fi-Dispărut, Pustiul Celor Neplânși sau Orașul celor Doriți – cele mai importante 5 orașe ale acestei lumi. Iar Jack le va străbate pe toate și va afla poveștile, amintirile și sentimentele unor obiecte pierdute dintre cele mai diverse. Cum ar fi Un Iepure Albastru. O Busolă. O Poezie. Câteva Năravuri. Și chiar Speranța.
După cum știu toți copiii, obiectele sunt însuflețite
Căci după cum știu toți copiii, dar noi, adulții, am uitat, obiectele sunt însuflețite. Mai ales o jucărie pe care un băiețel o strânge noapte de noapte la piept și pe care o consideră cel mai bun prieten al său. Explicația o oferă chiar Porcul de Crăciun:
Sentimentele se nasc înăuntrul nostru. Însuflețirea este ceea ce ne transformă din pluș, mărgele și umplutură, sau din metal, lemn și plastic, în … ceva mai mult. Unui Lucru îi poate lua ani de zile până ajunge să fie pe deplin Însuflețit; alteori, însă, asta se întâmplă instantaneu. Așa cum mi s-a întâmplat și mie, astăzi, în magazinul de jucării. Holly și bunicul tău discutau între ei ce porc să cumpere pentru tine, iar când m-au ales pe mine, am fost Însuflețit. Din momentul acela am început să însemn ceva. Însuflețirea are loc atunci când înțelegem cu adevărat pentru ce am fost creați.
“Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun” de J. K. Rowling
Unele dintre lucrurile întâlnite îl vor ajuta pe Jack în aventura lui, entuziasmate și impresionate că un copil își poate iubi atât de mult jucăria încât să se avânte într-o lume necunoscută și plină de pericole. Dintre care cel mai mare nu este, cum am crezut eu inițial, cumplitul Pierzător, care ronțăie jucăriile pe care le prinde în gheare. Ci faptul că Jack are la dispoziție o fereastră foarte scurtă de timp în care își poate salva prietenul și… pe el însuși.
Altfel vor rătăci amândoi pe vecie în Tărâmul Celor Pierduți.
Și deși te-am anunțat deja că nu-ți voi dezvălui dacă misiunea lui Jack e încununată sau nu de succes, îți voi spune doar că finalul cărții mi s-a părut tare trist și, așa cum am bănuit de la bun început, mai degrabă potrivit adulților. Sau, poftim!, unor copii mai mari, care pot înțelege că nimic nu este pierdut cu adevărat până nu este uitat. Și că uneori lacrimile nu sunt neapărat rele…
Mai ales când plângi în Ajun de Crăciun.
Ceea ce eu totuși nu vă doresc! Craciun liniștit, prieteni dragi!
P.S. Îmi redeschid recenzia din două motive: 1. iar am uitat să mentionez ilustrațiile care însoțesc povestea, realizate de Jim Field și pe care le poți admira în pozele făcute de mine. 2. Supracoperta roz-bombon/somon ascunde o copertă roșu-aurie… SUPERBĂ!!!
