N-o să mă apuc să-ţi fac o trecere în revistă a principalelor obiective turistico-istorice pe care le-am vizitat în Malta. În fond, e plin Internetul şi de fotografii, şi de impresii de călătorie şi, în plus, parcă altceva aştepti de la noi, nu? 🙂
Prin urmare, eu îţi voi povesti despre micile “momente bijuterie” pe care, probabil, Zeiţa cărţilor mi le-a dăruit pe insula pe care am bătut-o în lung şi în lat timp de o săptămână. Dacă semănăm cât de cât şi cuvinte ca bibliotecă, scriitor, carte etc te fac brusc atent(ă), atunci (mă) vei înţelege…
- Grădina secretă din Valleta, oraşul… fără grădini
Exagerez puţin, căci capitala Maltei nu e chiar lipsită de grădini. Însă sunt atât de mici şi atât de… ascunse în acest oraş-fortăreaţă, încât atunci când nimereşti întâmplător într-una dintre ele ai senzaţia că ai descoperit un secret bine păzit.
Iar eu FIX asta am păţit la Palatul Armelor. După ce mi-am băgat puţin nasul prin el şi mi-am dat seama că… mă plictisesc îngrozitor catralioanele de arme, armuri şi … (insert here ce cuvinte mai vrei tu din aceeaşi familie lexicală), marea majoritate aparţinând cavalerilor Sf. Ioan, m-am retras graţioasă, lăsându-mi prietenul să-şi facă de cap (şi şi-a făcut!!! ‘nshpe mii de poze cu aparatul foto şi cu mobilul!!! CU FIECARE OBIECT DIN MUZEU!!! UNUL NU A RATAT!!! Pffff!).
Conştientă că va trece ceva timp până îmi voi recăpăta partenerul, tocmai mă întrebam în ce direcţie s-o iau, când am nimerit în… grădina palatului. După atâtea ore de ziduri, pietre, statui, catedrale, biserici, mânăstiri, străduţe înguste, dădusem de o adevărată oază. Ce face o iubitoare de cărţi într-o astfel de situaţie? Exact! Mi-am scos romanul care mă însoţea în acele zile peste tot, m-am aşezat pe o băncuţă şi… până a apărut prietenul – fericit, dar şi uşor încurcat (“Ştii, cred că am cam exagerat cu pozele înăuntru”) -, am avut parte de două ore de-a dreptul magice.
- Casa în care a locuit Samuel Taylor Coleridge un an
Jur că o ratam! Când am plecat din ţară, habar n-aveam că poetul englez a petrecut un an în Malta – dacă profesoara de literatură engleză ne-o fi spus informaţia aceasta în facultate, clar mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă.
Acesta e motivul pentru care cred că aceeaşi Zeiţă a Cărţilor mi-a îndreptat paşii în Valleta spre clădirea cu pricina, pe lângă care treceam cu toată nonşalanţa din lume dacă nu zăream cu coada ochiului plăcuţa cu numele celebrului poet romantic.
Am aflat ulterior că Samuel Taylor Coleridge a venit în 1804 în Malta (şi a părăsit-o un an mai târziu) încercând, se pare, să scape de dependenţa sa de opium. Un beculeţ s-a aprins în cele mai intunecate cotloane ale memoriei mele şi mi-am amintit de FA-BU-LOA-SA lucrare a lui Andrei Oişteanu – “Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură”. Conform acesteia, Coleridge a încercat tot felul de metode pentru a scăpa de viciul său, mergând până într-acolo încât “angajase un om care avea sarcina să-l oprească cu forţa să intre în vreo farmacie de unde ar fi putut să-şi procure drogul”.
- Încă un motiv să o ador pe Olive!
“Da’ spune odată ce e cu Olive!!!”, mi se pare că aud din colţul cititorilor nemulţumiţi care au intrat aici atraşi de titlu. Gata, n-o mai lungesc!
Am plecat din România spre Malta cu un plan foarte clar în ceea ce priveşte satul lui Popeye Marinarul (Da, există! Da, n-ai voie să-l ratezi!). Din ce scrie pe Internet, nu e foarte mare, îţi ia puţin timp să-l parcurgi şi are un magazin de suveniruri foaaaaarte interesant. Prin urmare, cu o mână pe card şi cu cealaltă, pe portofel, am decretat: voi sta vreo 30 de minute în sat şi vreo două ore în magazin!
Numai că socoteala românească nu a avut nicio legătură cu cea malteză. Am petrecut PESTE 4 ORE ÎN SATUL LUI POPEYE! Patru ore în care m-am oprit la fiecare obiect (atenţia de care au dat dovadă la detalii cei care l-au decorat este INCREDIBILĂ!!!), am intrat în fiecare căsuţă, am cotrobăit în fiecare cotlon (fără să vreau, am nimerit până şi în colţurile interzise vizitatorilor 🙂 de unde am fost rapid uşuită de angajaţi), am râs până m-a durut burta şi mi-au curs lacrimile pe obraz şi… am jucat şi într-un film 🙂 .
Pentru magazinul cu suveniruri mi-au mai rămas 15 minute până la ora închiderii (suficiente însă ca să-l golesc 🙂 🙂 🙂 ) .
Revenind la Olive…
Iubita lui Popeye Marinarul a fost şi este unul dintre personajele mele preferate de desene animate (într-un top personal condus de Betty Boop, Olive e şi ea pe podium). Nu ştiu dacă are legătură cu vocea ei, cu faptul că tot timpul mi-am dorit să fiu la fel de slabă ca ea (nu mi-a ieşit niciodată 🙂 ) sau pentru că îi înţeleg gusturile la bărbaţi :). Cert este că sunt leşinată după ea!

DAR…
DAR…
Când i-am vizitat casa din sat, după ce m-am îndrăgostit de bucătăria ei (pe care cred că o voi copia unu la unu, fără nicio ruşine, atunci când îmi voi renova bucătăria personală), după ce i-am admirat livingul, am rămas cu gura căscată în faţa bibliotecilor ei (da, la plural, căci are PATRU!!!). Habar n-aveam că lui Olive îi place să citească şi că putem rivaliza oricând în numărul rafturilor cu cărţi! Încă un motiv să o ador!
- Marea dezamăgire: Biblioteca din Valleta – cică e deschisă în fiecare zi! Noi am găsit-o închisă!
Pe lista personală de “must see”, trecusem la categoria super-ultra-mega must Biblioteca Naţională Malteză din Valleta. Şi nu doar pentru că bibliotecile sunt marea mea slăbiciune. De pe blogurile de călătorie reţinusem că e foarte veche (în 1555 a început construirea ei), că deţine în fondul ei de carte inclusiv scrierile personale ale cavalerilor din Malta şi arhivele complete ale Ordinului Sfântului Ioan din Evul Mediu până în 1798 şi că arhitectura interioară mă va ului. În plus, scria negru pe alb că e deschisă pentru vizitare în fiecare zi.
Mda, “în fiecare zi”, dar NU şi în ziua în care am bătut noi la uşa ei, la propriu şi la figurat. Din motive complet necunoscute, biblioteca era închisă. Ne-am învârtit în jurul ei, ne-am lipit nasurile de geamuri (cam murdare), am tras/împins de diverse uşi… Nimic! Aşa că i-am admirat faţada, ne-am pozat lângă statuia Reginei Victoria (pentru care porumbeii par să fi făcut o pasiune deosebită) şi am privit încruntaţi terasa plină de măsuţe şi umbreluţe din faţa bibliotecii care atenta la farmecul locului.
Dacă îţi propui s-o vizitezi, sper să ai mai mult noroc decât noi!
Va urma…