O mașină a timpului nu este doar cea realizată de oameni de știință, care te poate duce în trecut sau în viitor și înapoi în prezent, cât ai clipi. Mașină a timpului poate fi și o cărticică de nici două sute de pagini, alcătuită din doar șase capitole, așa cum este „Întoarcerea în timp”, scrisă de Ionel Teodoreanu în anul 1941, susține în textul pe care mi l-a trimis Lidia Velimirovici, una dintre prietenele virtuale ale blogului anaarecarti.ro, cea căreia i-am conferit titlul de “specialistă ionelteodoreaniană”, atât de mare admiratoare este a autorului.
„Întoarcerea în timp” este o scriere cu caracter memorialistic, de o delicatețe aparte, prin care „poetul adolescenței” a dăruit celor dragi lui și sie însuși nemurirea.
Ascult și văd în timp ceea ce în spațiu nu mai e. Alt văz și alt auz. E ceasul întoarcerii în timp.
Ionel Teodoreanu, „Întoarcerea în timp”
Formidabila Babeta…
Pătrunzi în casa din Zlataust a familiei Teodoreanu, de mână cu Păstorelu, Ionelu și Puiuțu, și o lume întreagă ți se deschide în față: îi vezi pe simpaticii părinți ai copiilor, pe bunici, sărbătorindu-și nunta de diamant… Acolo sunt și servitorii cu metehnele lor, iar formidabila Babeta este de departe preferata mea. 😀 Hrănind copiii încă din leagăn, devine o adevărată bunică a lor. Deși îi numește „Satane” și „flaimuci” atunci când cresc „în uniforme de liceu și păcate potrivite”, le descuie ușa-n zori, le face cafele, le dă lămâi să nu se simtă tutunul și, uneori, parale. Dialogurile dintre ei sunt delicioase! 😀
S-a apucat unul să scrie bazaconii și parascovenii. Stă degeaba, nu învață, nu se ține nici de haiabucuri, și tot scrie-scrie-scrie, parcă plouă prin uluc în pana lui (…)” Babeta îi aduce cafea pe furiș.
Ionel Teodoreanu, „Întoarcerea în timp”
„-Și, mă rog, ia să-mi spui odată: pentru ce-ți trebuie atâta otravă?
-Scriu o carte.
-Scrii o carte! Iaca măi! Și cum i-o fi zicând?
-La Medeleni.
-Minciuni de-a tăli! Că, să mă ierte Dumnezeu, de mic erai mincinos ca o muiere!
Apoi ești cu Ionelu, la lumina lămpii, doar cu fruntea lui și pana care deapănă amintiri… Te-ntorci cu el în timp, reascultând anii duși. Și vezi curgând rânduri de istorie…
Un capitol întreg dedicat lui George Topârceanu
Eminescu este descris cu evlavie, cunoscută fiind admirația dusă la extrem a scriitorului pentru Luceafăr. Impunătorul și taciturnul Sadoveanu te străpunge cu privirea-i de vultur, nerisipindu-se în cuvinte. Ibrăileanu, Demostene Botez și Pamfil Șeicaru sunt mai vocali.
La fel este și George Topârceanu, căruia îi este dedicat capitolul „Melancolie”. Omul care se bucura de mult respect din partea lui Ionel Teodoreanu și care îl respecta la rândul său pe „copilul răsfățat al Iașului”. Apoi ziua morții poetului… Regretul de a nu fi devenit prieteni cât acesta trăia.
Scriu cu două vârfuri: unul în real, celălalt în poem (…) Poem și roman, mereu suprapuse. Contopire de viață și basm.
Ionel Teodoreanu, „Întoarcerea în timp”
Descoperim admirația autorului pentru marele Matei Cantacuzino, pe vremea când era doar avocat învățăcel la Palatul de Justiție și durerea cu care a primit vestea trecerii în neființă a acestuia, venită efectiv pe aripi de vânt…
Copilul care nu voia să se facă boier, ci moș, ca să se joace cu copiii, crește, are verighetă-pereche cu a Ștefanei și îi vedem gemenii înălțându-se sub ochii Babetei, un fel de doamnă-Dumnezeu, care puteai să juri că dădea grăunțe îngerilor. 😀 Și apoi câinii familiei Teodoreanu! Paginile dedicate lor sunt adevărate lecții pentru copii și adulți, foarte potrivite în aceste vremuri cel puțin bizare.
Pe parcursul lecturii, vezi un Teodoreanu copil năzdrăvan, un Teodoreanu adolescent, apoi tânăr îndrăgostit, iar la final tată, matur, frământat de gândul trecerii timpului.
La lumina lămpii, scene din viața scriitorului se deapănă ca într-un film: râzi, te-ntristezi, simți parfumul salcâmilor care încununa iubirea lui pentru Ștefana, simți durerea pricinuită de plecarea celui care a fost cel de-al treilea copil cu părul de aur pentru a învăța drumul aripilor și al celor care erau stâlpii vieții lui.
La finalul lecturii, am simțit că știu de unde vin atâtea metafore, atâta suflet, atâta frumusețe, atâta iubire și dor în cărțile lui Teodoreanu.
O întoarcere în timp care te lasă cu sufletul plin
Cartea – acest „jurnal”, acest „poem” – este și o invitație la introspecție, precum și la reflecție asupra marilor taine care sunt viața și moartea.
Iubite cetitor,
Ionel Teodoreanu, „Întoarcerea în timp”
Eu ți i-am spus pe-ai mei, luminându-ți-i o clipă.
Acum adă-ți aminte de ai tăi. Poate că regăsindu-i la lumina lumânărilor, vei dibui un zâmbet pentru ei și unul pentru tine. Și poate încă unul: pentru mine.
Că și la unul și la altul se ridică Steaua cu obraz de taină la fereastra inimii.
O „întoarcere în timp” care te lasă cu sufletul plin și cu zâmbete: pentru tine, pentru ei și, fără-ndoială, pentru el.
❗️ Pentru a nu știu câta oară spun că Ionel Teodoreanu a căzut în uitare, multe din cărțile lui nefiind reeditate, din păcate, de zeci de ani. Recomand cu căldură această carte, așa cum recomand fiecare scriere a sa! Sper ca acest magician al cuvintelor să fie (re)descoperit de cât mai mulți cititori!