Autor: Timur Vermes
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: RAO
Anul apariției: 2014
Traducere: Liana Mihăilescu
Mă-ncearcă niște senzații stranii, de când am terminat de citit “Ia uite cine s-a întors”. De la “nu mi-a plăcut/m-a cam plictisit” am ajuns la “de fapt, stai, că e interesantă”.
Apoi, m-am trezit luând-o iar la răsfoit… Cred că intră în categoria “acquired taste”, ca anumite mâncăruri, care la prima gustare te lasă rece, apoi, în timp, își fac loc printre preferatele tale. Bine, nu cred că voi plasa foarte sus într-un top al preferințelor cartea lui Timur Vermes, însă, oricum, în mod clar nu va fi în coada listei.
Și pentru că această constatare probabil se bate cap în cap cu cotarea de 3 stele, trebuie să spun că i-aș fi dat cam 3 și jumătate, însă pentru a mia oară Ana mi-a atras atenția că nu umblăm cu jumătăți de măsură, nici de stele. 🙂 În fine… Să ne-ntoarcem la poveste.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI
Credeai că Hitler e mort și-ngropat? Mă rog, mai puțin îngropat…, dar mort, nu-i așa? Ei bine, Timur Vermes îl învie pe-un maidan din Germania, în miezul zilei și cu niște puști bătând mingea lângă el. Führerul face ochi fără să știe că nu mai e 1945 și că nu mai e Führer. Ceva, ceva nu-i miroase-a bine, dar cum logica nu-ți dictează că prima opțiune, dacă nu știi unde te afli, e că ai călătorit în timp (și un pic și prin spațiu), nici el nu ia în calcul că respiră aer de secol XXI. Contactul cu realitatea îl lovește în moalele capului la un chioșc de ziare, unde află că e 30 august 2011. Și, ca o demoazelă, leșină. 🙂
Toată lumea, dar absolut toată crede că are de-a face cu un imitator genial al lui Hitler, nu cu Hitler însuși… Acum, pe bune, cum ar putea fi posibil așa ceva? 🙂 De la vânzătorul de ziare cu care schimbă primele cuvinte din noua lui viață și care-l întreabă dacă se filmează vreun documentar prin apropiere, până la oamenii de pe stradă, care, ușor speriați de “asemănare”, îl trimit ba la frizer, ba să se culce… de tot. 🙂
Noua Germanie nu e aproape deloc pe placul lui Adolf Hitler
Vânzătorul de ziare vede în el o potențială vedetă de televiziune și îi promite să-l pună în legătură cu niște tipi de la o firmă de producție TV. Până atunci, constatând că noul său “protejat” nu are unde sta și nici bani să tragă la vreun motel, îi permite să rămână peste noapte în chioșcul său. Nu înainte de a-l interoga în legătură cu eventuale intenții necurate:
– Ia spuneți, doar nu o să-mi goliți chioșcul?
– Arăt eu ca un răufăcător?
– Arătați ca Adolf Hitler.
– Tocmai.
🙂 🙂 🙂
Lesne de înțeles că noua Germanie nu e aproape deloc pe placul său. Însă, încet-încet, acceptând să se adapteze măcar parțial – spun parțial pentru că năravul din fire, știm, n-are lecuire, iar el își propune să facă schimbări… când va putea 🙂 -, Hitler ia contact cu tehnologia. Astfel începe să descopere mijloace de informare și comunicare care i-ar putea ușura misiunea de a face prozeliți. Televizorul – mare, negru, plat, mult, mult diferit de cum era pe vremea lui -, despre care crede la început că e un dispozitiv pe care să-ți usuci cămașa fără să facă multe cute. Computerul, pe care-l decretează “una dintre cele mai surprinzătoare realizări din istoria omenirii”.
E-mailul, care-i dă bătăi de cap când constată că nu-și poate face adresă cu numele lui, pentru că “e luat”, și bate din picior că vrea să-l ia înapoi 🙂 . Internetul, pe care Sawatzki, unul dintre tipii care l-au recrutat pentru firma de producție TV (vânzătorul de ziare s-a ținut de cuvânt), îi face o pagină personală, intitulată Cartierul General al Führerului. Și nu în ultimul rând jocurile online: petrece câteva ore jucând Minesweeper, despre care crede că e exercițiu de deminare 🙂 .
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI
Dincolo de aceste aspecte amuzante, mai puțin amuzant este faptul că Adolf Hitler de secol XXI primește întâi rolul de invitat special în show-ul satiric al unui turc, Ali Glumöz, pentru ca după foarte scurt timp, fiindcă discursurile lui demente fac furori, să i se dea pe mână propria emisiune TV. Devine vedetă pe Youtube, lumea începe să-i ceară autografe, e nominalizat la Grimme (premiile industriei TV din Germania) și intră în colimatorul celui mai citit ziar din țară, Bild, ai cărui reporteri se dau peste cap să-i afle “adevărata identitate”. Care identitate… le ridică probleme mari angajatorilor când îi fac contractul:
– Nu aveți pașaport? Nici buletin? Dar cum se poate așa ceva?
– N-am avut niciodată nevoie.
– Dar n-ați fost niciodată în străinătate?
– Cum să nu. Polonia. Franța. Ungaria.
– Da, bine, astea sunt în UE.
– Sau în Uniunea Sovietică.
– Și acolo ați putut intra fără pașaport?
– Nu-mi amintesc să mă fi întrebat cineva de el.
Pe mine m-a amuzat acest dialog. Nu aș paria însă pe cei care-au avut de suferit din pricina lui Hitler și nici pe urmașii acestora…
Vă întrebați, poate, dacă lumea se limitează la a-l aplauda (unii) și a-l înjura (ceilalți). Ei bine, nu. Există și oameni atât de deranjați de noul Führer, încât decid să-i aplice o corecție fizică. Așa se face că Hitler ia o bătaie soră cu moartea de la doi bărbați cu care se porcăie pe stradă (la propriu, ei spunându-i “porc de evreu”, iar el replicând cu “porci de câine”) și ajunge, zob (are fața spartă, 5 coaste, un braț, clavicula și ficatul rupte), la spital. Unde-l lăsăm, convalescent, făcându-și planuri de revenire, căci, crede el, emisiunea și cartea nouă pe care plănuiește s-o scrie îl vor ajuta să strângă destui admiratori încât să pună bazele unui nou NSDAP.
Ce-am scris când am început să citesc „Ia uite cine s-a întors” de Timur Vermes
“Primăvara anului 2011. Adolf Hitler se trezește pe un teren viran din Berlin…” Poftim??? Ce-i asta? Păi, ce să fie, dacă nu un început de descriere care nu are cum să dea greș în încercarea de a te “prinde”?
Merg mai departe: “E pace, iar Gröfaz (Grosster Führer aller Zeiten – cel mai mare conducător din toate timpurile) se trezește înconjurat de mii de străini și guvernat de Angela Merkel. La 66 de ani de la moartea sa, Hitler ajunge în zilele noastre și începe o nouă carieră, la care nu s-ar fi gândit nimeni nici într-o mie de ani. O carieră în televiziune. Acest nou Hitler nu e un personaj amuzant și tocmai de asta reușește să dezvăluie laturile întunecate și absurde ale universului media. Un univers absolut realist: cinic, fixat pe ratinguri și fără nici o urmă de speranță dinaintea unui demagog atât de experimentat, nici măcar după ani de educație democratică.
Persiflaj? Satira? Comedie politică? Toate astea și încă multe altele: romanul de debut al lui Timur Vermes este o capodoperă literară”.
Sunt sigură că pentru foarte mulți această descriere a funcționat sau ar funcționa ca în cazul meu: am luat cartea de pe raft fără nici cea mai mică urmă de îndoială și m-am înființat la casă pentru a o plăti. Aventurile lui Hitler într-o Germanie modernă TREBUIE să fie ceva senzațional. Pentru că ideea este unică, genială, cu un potențial uriaș. Habar n-am la ce să mă aștept, fiindcă dacă partea cu trezirea din morți a lui Hitler m-a făcut să casc ochii mari de uimire, finalul laudativ mi-a injectat o doza de scepticism. Chiar o fi o capodoperă? Vom vedea…
