Autor: Neil Gaiman/ ilustraţii de Chris Riddell
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Nemi
Anul apariției: 2016
Traducere: Ruxandra Toma
Într-o dimineaţă, Neil Gaiman s-a trezit fără niciun chef să scrie. Şi nu poţi să nu-l înţelegi, dacă ai ţinut vreodată în mână cărămida aceea de “Zei americani”! Omul merită din când în când o pauză… Dar pentru că promisese editurii un nou titlu, şi-a sunat cel mai bun prieten, pe Chris Riddell, şi i-a propus următoarea afacere: “Tu faci vreun catralion de desene, cam aşa, eu scriu 10 pagini şi gata romanul grafic!”.
Bineînţeles că tot ce-am scris până aici e izvorât din capul meu. Însă nu pot găsi alt motiv pentru care Neil Gaiman s-a decis să ia cele două basme clasice, Alba-ca-Zăpada şi Frumoasa adormită, să le amestece de talmeş-balmeş a făcut din ele şi să umple rezultatul cu desenele ilustratorului Chris Riddell.
(Care desene, ca să termin cât mai repede cu ele, că despre altceva vorbim noi aici, sunt EX-CE-LEN-TE! Chris Riddell are un ochi pentru detalii ceva ce n-am văzut, aşa că desenele lui nu au doar rolul de a completa povestea, dar, după părerea mea, de la un anumit punct încolo, ele sunt cele CARE O SPUN, textul devenind un fel de explicaţie foto mai lungă… Dacă Riddell mai făcea un mic efort, îl scutea pe Neil Gaiman şi de amărâtele alea de 10 pagini de scriitură şi ţineam în mâini un album de schiţe în alb & negru & câteva tuşe de auriu – rezervate, de obicei,… capetelor de mort, de care e plină cărticica!!!).
Să revenim la text…
Nimic din ce-ţi aminteşti din Alba-ca-Zăpada şi Frumoasa adormită nu mai e la locul lui.
Alba-ca-Zăpadă e deja plictisită de rolul pe care l-a avut în basmele de adormit copiii, iar acum, în calitate de regină, n-are niciun chef să se mărite, să se pună pe făcut bebeluşi şi să trăiască (fericită?) până la adânci bătrâneţi.
Aşa că se decide să-şi ia lumea în cap chiar în mijlocul sesiunii de probat rochia de mireasă “mai albă ca zăpada”. Dă naibii vălul, îşi pune zalele, se cocoaţă pe cal şi pleacă să vadă ce e cu vraja somnului care afectează regatul vecin, în general, şi pe o anume prinţesă, în special. În aventura ei, nu e însoţită de vreun prinţ/făt-frumos/cavaler – repovestirea lui Neil Gaiman e atât de feministă încât reprezentanţii sexului tare apar doar sub forma unor beţivi, cam tăntălăi şi somnabuli. Nu, regina e însoţită de pitici (logic!), numai că aceştia nu mai au nicio legătură cu sfiosul Mutulică (dacă-ţi aminteşti…).
Pentru că piticii sunt singurii pe care magia pare să nu-i afecteze, dar şi probabil pentru că de Regină îi leagă o îndelungată relaţie de prietenie, sarcina lor principală e să nu o lase pe aceasta să adoarmă pe drum – aşa că din când în când îi mai trag o palmă peste ochi 🙂 , iar regina… le mulţumeşte cu graţie!
Mie să-mi daţi prinţii înapoi!
Din punctul meu de vedere, cam aici ar fi momentul în care copiii ar trebui să închidă această carte şi să plece rapid la culcare. Căci tuşele amuzante sunt înlocuite rapid de unele de-a dreptul sumbre, dialogurile sunt prea de “oameni mari”, somnabulii aceia seamănă din ce în ce mai mult cu nişte zombie (pe care eu îi detest, căci nimic nu mă sperie mai tare!), iar modalitatea prin care Frumoasa adormită poate fi trezită e cea… clasică: un sărut, chiar dacă e salvată de o altă femeie, de vreme ce nici un bărbat mai de Doamne ajută nu se află prin preajmă! Iar dacă mie mi-a căzut cartea din mână când am dat pagina şi le-am văzut… sărutându-se pe cele două frumuseţi care m-au fermecat când eram de-o şchioapă, cam ce crezi că va înţelege un copil din scena aceasta?!!!!!
Pe şocul provocat de momentul respectiv dau vina că nu reuşesc deloc să-mi dau seama dacă joaca lui Neil Gaiman, care m-a costat cam o oră din viaţă, mi-a plăcut sau nu.
Da, desenele sunt de-a dreptul magice (şi vorbim de magia aceea întunecată şi… delicioasă 🙂 ), transformând cartea într-o adevărată bijuterie grafică! Ideea – cu totul originală! Scriitura – cam simplistă, parca potrivită pentru un cititor la vârsta copilăriei (pe care am convenit însă că-l trimitem la culcare, aşa că sunt cam confuză: până la urmă cui se adresează volumul acesta?!)! Personajul negativ pare coborât dintr-o caricatură din almanahul Urzica, deşi scena care îl devoalează nu e lipsită de accentele horror cu care te-a obişnuit Neil Gaiman. Finalul vine prea repede, e prea grăbit şi prea în coadă de peşte! Adunând plusurile şi minusurile din acest paragraf, mie îmi dă ca rezultat un titlu de 3 stele.
Dar, dincolo de analiza aceasta la obiect,… mi-a plăcut? Habar n-am!
P.S. La câteva zile distanţă de la scrierea “recenziei” de faţă, mi-am dat seama: nu, nu mi-a plăcut. De fiecare dată când mă gândesc la ea, cartea îmi provoacă un sentiment de inconfortabil, de… “nelalocul” ei, de jenă. M-am lămurit, eu rămân la versiunile clasice ale celor două poveşti… Ştiu că pe şireturile de la adidaşii mei scrie “Girl power!” (Maria a murit de ras când le-a văzut!), dar mie să-mi daţi prinţii înapoi!
CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:
Nu sunt deloc sigură că înţeleg 100% conceptul de roman grafic. Adică… text puţin şi poze multe, nu? Însă având în vedere că mă aşteaptă un weekend plin, în care trebuie să pun trandafirii în grădină (vai mie!), prietenul – să taie liliacul (vai lui!) şi să tundem iarba (vai… nouă!), scot din raftul cărţilor necitite “Frumoasa adormită şi fusul”.
De la “Zei americani” încoace, Neil Gaiman a devenit unul dintre favoriţii mei în lumea literaturii magice. Aşa că atunci când am zărit în librărie “Frumoasa…”, am şi înhăţat-o de pe raft, chit că, la prima răsfoire, am înţeles că… text puţin (Neil Gaiman) şi poze (mă rog, desene) multe (Chris Riddell). Exact ce-ţi spuneam!
Apoi am aruncat-o în bibliotecă, în aşteptarea unor zile foarte aglomerate. Care, vai şi iar vai, au venit!
Până mă întorc cu “recenzia”, îţi las mai jos câteva informaţii despre autori, luate cu copy/paste din prezentarea editurii.
Prolific și original, Neil Gaiman este autorul bestseller-urilor Coraline, Zei americani, Pulbere de stele sau Cartea cimitirului. Cărțile sale sunt vândute peste tot în lume și au fost distinse cu cele mai prestigioase premii ale literaturii fantasy: Hugo, Nebula, Locus, SFX, Bram Stoker, World Fantasy ș.a. Este singurul autor care a câștigat atât medalia Newbery, cât și medalia Carnegie pentru aceeași carte (Cartea cimitirului). Considerat un fel de „rock star” al lumii literare, datorită stilului său nonconformist și entuziasmului cu care este urmărit de numeroșii fani împătimiți (site-ul său oficial are mai mult de un milion de vizitatori unici în fiecare lună), Neil Gaiman este, de asemenea, și compozitor. A mai colaborat cu Chris Riddell și pentru alte titluri: Coraline, Noroc cu laptele… și Cartea cimitirului.
Chris Riddell este un foarte talentat ilustrator și caricaturist politic. În 2013 a câștigat Costa Children’s Book Prize pentru Goth Girl și, de asemenea, premiul Nestlé Gold Award și două medalii Kate Greenaway pentru alte cărți ilustrate. Este co-autorul seriei de success The Edge Chronicles (scrisă împreună cu Paul Steward).
“Frumoasa adormită şi fusul” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Dacă eşti tentat(ă) de alte titluri ale lui Neil Gaiman – şi eu te sfătuiesc să fii 🙂 :
Cartea „Coraline” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Cartea „Zei americani” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Cartea „Pulbere de stele” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
