În fiecare marţi, elevii dintr-un sat din Alba au posibilitatea să răsfoiască volume cu poveşti doar pentru că o femeie merge pe jos 7 kilometri. Georgeta Pogan are peste 50 de ani, este bibliotecară în satul Vidra şi încearcă astfel să le inspire copiilor pasiunea pentru lectură.
Copiii din satul Ponorel nu au acces la o bibliotecă, astfel că în fiecare zi de marţi se bucură de cărţile aduse într-o geantă de Georgeta Pogan, de la 7 kilometri depărtare, din Vidra.
„Dacă doamna bibliotecară nu s-ar chinui să vină să ne aducă cărţi, nu am avea de unde, la şcoala nu sunt atât de multe, marţea venim pe la dumneaei şi ea ne arată”, a spus o elevă, citată de activenews.ro. Bibliotecara petrece cu copiii câteva ore, iar la plecare stabilesc împreună ce cărţi le va aduce săptămâna următoare.
Georgeta Pogan încearcă astfel să le inspire copiilor pasiunea pentru lectură şi să aibă posibilitatea să citească poveşti de Petre Ispirescu, să afle peripeţiile Cenuşăresei şi ale Albei ca Zăpada sau să descopere aventurile lui Harap-Alb.
Se consideră un „badea Cârţan” al vremurilor noastre. Nu se dă bătută şi continuă să parcurgă pe jos cei 7 kilometri, o dată pe săptămână. Câteodată, are noroc şi este luată la ocazie de câte un şofer care trece prin zonă.