“Enciclopedia zmeilor” – de ce vei privi cu alţi ochi basmele româneşti după ce vei citi cartea lui Cărtărescu? – Ana are carti!
Processed with VSCO with a2 preset

“Enciclopedia zmeilor” – de ce vei privi cu alţi ochi basmele româneşti după ce vei citi cartea lui Cărtărescu?

image-axd

De fiecare dată când o să mai aud/o să mai citesc un comentariu negativ la adresa vreunui titlu al lui Mircea Cărtărescu, voi pune imediat întrebarea: “Dar Enciclopedia zmeilor ai citit-o?”. Pentru că privind retrospectiv, de la începuturile acestui blog e cartea care mi-a provocat cea mai mare surpriză.

Volumul pe care l-am început cu gândul că voi avea parte măcar de distracţia unui album de desene m-a făcut să mă hlizesc cu gura până la urechi şi să-l citesc cât am putut de încet, nu de alta, dar să nu ratez vreo poantă, care tâşneşte la fiecare virgulă şi început de frază (doar cu Terry Pratchett – pe care nu-l voi “recenza” NICIODATĂ, permite-mi, te rog, acest egoism – am mai păţit una ca asta!)

Şi în ciuda umorului colosal, Mircea Cărtărescu face dovada unei cercetări extrem de serioase şi riguroase, abordând lumea basmelor într-o manieră de-a dreptul ştiinţifică (ok, ştiintifico-fantastică :) ), cartea meritându-şi cu vârf şi îndesat titlul.

Căci “Enciclopedia zmeilor” îţi descrie în detaliu toate tipurile de zmei care au existat vreodată (unii dintre ei continuând să trăiască şi azi – lucru de care, în treacăt fie spus, eram convinsă, că doar nu degeaba sunt fascinată de literatura magică :) ) şi îţi vorbeşte despre întregul lor univers (anatomie, istorie, limbă, economie etc). Iar în partea a doua te încântă cu 10 poveşti SEN-ZA-ŢIO-NA-LE cu şi despre aceste fiinţe pe care, odată citită cartea, n-o să le mai consideri doar nişte mituri.

Şi pentru că nu vreau să mai amân mult timp răspunsul la întrebarea pe care am pus-o în titlu, iată de ce vei privi cu alţi ochi basmele româneşti după ce vei citi toate explicaţiile în cartea lui Cărtărescu:

Pentru că obsesia zmeilor pentru prinţese are la bază “organul prinţesoreceptor” cu care zmeii sunt dotaţi şi care se activează atunci când detectează în jur astfel de “femele umane speciale, cu care zmeii masculi pot procrea”. Iar când e vorba de o cosânzeană, cea mai reuşită dintre prinţese, să te ferească… buzduganul să te afli în calea unui zmeu. Căci din unirea lor se naşte Zmeul zmeilor, “tăticul” speciei (şi la propriu, şi la figurat). Şi dacă prinţesele au fost cele care au ajutat la perpetuarea speciei, tot ele îi aduc şi extincţia: zmeii n-au găsit nicio soluţie la dispariţia treptată a marilor case domnitoare, singurele furnizoare de prinţese.  Au încercat, e drept, să le înlocuiască cu intelectuale snoabe, dar experimentul s-a dovedit un eşec: sunt prea greu de întreţinut :) .

Pentru că de veşnicele confruntări din basme este “vinovat” un alt organ de a cărui existenţă habar n-aveam: voinicoreceptorul, care, ai ghicit, se activează când prin preajmă se află Voinicul, duşmanul natural cel mai important al zmeilor. Iar Voinicul a apărut ca urmare a unei mutaţii genetice, după ce, la porunca împăraţilor exasperaţi de atacurile nimicitoare ale zmeilor asupra oamenilor, generaţii intregi de flăcăi viguroşi au fost supuse “unor minuţioase şi istovitoare antrenamente de body-building”… absolut degeaba. Căci Voinicul e un tip subţirel, fără nici o legătură cu pachetele de muşchi ale celor aleşi, dar perfect capabil să smulgă un stejar din rădăcini sau să arunce ghioaga “până-n nouri şi, după trei zile, a prins-o pe degetul mic. Împăraţii şi culturiştii au aplaudat în silă” :) . Iar din rândul Voinicilor a apărut super-eroul umanităţii, purtând numele de Făt-Frumos, şi astfel soarta zmeilor a fost pecetluită.

Pentru că Zmeul mioritic, pe care credeai că-l cunoşti atât de bine din basmele neaoşe, trăieşte în codri de… aramă :) , plantaţi artificial ca să-i ascundă palatul, şi poartă “cămeşă ţesută cu arnici, iţari şi opinci”. Orgoliul masculin românesc va fi profund rănit când va afla că în casa Zmeului mioritic cântă găina,… pardon, zmeoaica, ea fiind şefa clanului şi… inteligenta familiei. Căci Zmeul mioritic e “deosebit de nătâng. Forţa lui fizică enormă nu intimidează, căci îl încurci cu cea mai simplă cimilitură, cu care-şi bate capul săptămâni întregi”.

Pentru că lumea zmeilor e nelipsită de propriile ierarhii, iar cele mai… amărâte exemplare ale speciei de care nu ai de ce să te temi dacă le întâlneşti sunt “puah” (“poeţi”, într-o traducere aproximativă), care stau toată noaptea şi… se uită la stele (…şi vorbesc cu ele… la-la-la-la…. Scuze, nu m-am putut abţine :) ) şi cu care familiile respectabile de zmei se ruşinează, neştiind pe unde să-şi mai ascundă progeniturile poeţi ca să nu ajungă de râsul comunităţii.

Pentru că “Muma zmeilor” e, de fapt,… un EL, nu o bătrânică simpatică – doar se deghizează aşa ca să le atragă pe prinţesele miloase. Când acestea descoperă adevărul, e, în general, cam târziu… :)

Pentru că buzduganul nu era vreo fiţă a lui Petre Ispirescu, ci chiar principala armă a zmeilor, indiferent despre ce subspecie e vorba. Bineînţeles că diferă de la zmeu la zmeu, dar cel mai tare buzdugan EVER este cel Cu Trei Peceţi, specific zmeului mioritic. Însă campionul la aruncarea cu acest obiect este Zmăul (“un troglodit, în toate sensurile cuvântului”). Zmăii îşi lansează buzduganele spre… Lună, căci o proorocire spune că “acel zmău care va ciobi cu buzduganul buza Lunii va stăpâni întreg Tărâmul Celălalt. Cunoscând ambiguitatea proorocirilor, mai toţi zmăii şi-au alintat de-atunci soţiile cu numele gingaş de Luna”. :)

Pentru că expresia “Am dat de tine, câine de zmeu” nu e o înjurătură folosită de Feţii-Frumoşi. Câinele de zmeu face parte din rasa zmeilor de câmpie şi se numără printre preferaţii mei, căci trăieşte într-un castel comod, din care nu lipseşte… biblioteca :) . Singura lui problemă, din punctul meu de vedere, este că el nu are un buzdugan adevărat. Renunţând la reproducerea sexuată, el îşi foloseşte… mă înţelegi… falusul, care, odată cu noile atribuţii, a primit şi denumirea de… Buuul-Ann :) :) :) .

Şi aş putea umple aşa încă vreo 5 pagini cu motivele pentru care vei privi cu alţi ochi basmele româneşti după ce vei citi cartea lui Cărtărescu a cărui imaginaţie m-a făcut (iar!) praf. Mă voi opri însă aici, lăsându-te pe tine să le descoperi în caz că entuziasmul meu te-a convins. În ceea ce mă priveşte, sunt fericită că mi-am completat biblioteca volumelor “magice” cu o perlă de data aceasta ROMÂNEASCĂ.

Nu vreau totuşi să-mi închei “recenzia” fără a-ţi mai spune că fiecare zmeu este însoţit de desenul “după natură” realizat de Tudor Bănuş, asta în cazul în care din cauza hohotelor de râs ai ratat privirea de ansamblu. Ceea ce, recunosc, mie mi s-a întâmplat, atât de senzaţională e scriitura lui Cărtărescu. Prin urmare, atunci când am terminat cartea am luat-o de la capăt numai ca să admir desenele. Şi iar m-a umflat râsul…

 

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

M-am îndreptat spre biblioteca volumelor necitite cu gândul la o carte serioasă, un laureat al premiului Nobel, un titlu celebru, ceva… Căci în ultima vreme pe blog a fost inflaţie de literatură magică şi de cărţi poliţiste şi iar o să ne sară cititorii în cap că suntem prea nişaţi etc etc…

Însă… m-am trezit în mâini cu “Enciclopedia zmeilor” a lui Mircea Cărtărescu!

Fără să fie neapărat unul dintre scriitorii mei favoriţi, trebuie să recunosc totuşi că îl admir pe autorul român pentru imaginaţia debordantă şi pentru vocabularul fabulos, chit că ultimul aspect m-a obligat în trecut să citesc “Orbitor” cu dicţionarul alături.

În plus, eu zic că m-am scos pentru că nici nu mă îndepărtez prea mult de ceea ce am scris la începutul acestui text… În fond, poate cineva să spună că vreuna dintre cărţile lui Cărtărescu e… neserioasă? Sau că numele românului şi premiul Nobel sunt incompatibile în aceeaşi frază? Ori că “Enciclopedia zmeilor” nu e un titlu celebru? (Aminteşte-ţi ce nebunie a fost atunci când a apărut pe piaţă!)

Deci, surprinsă eu însămi de neaşteptata mea consecvenţă,  mă apuc să citesc “Enciclopedia zmeilor”. Sau s-o răsfoiesc ca pe un album de desene, că încă nu mi-e clar cu ce am de-a face :) .

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Alege varianta potrivită pentru tine!

Facebook Comments

Leave a Reply

Privacy Preference Center


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/public/partials/privacy-preferences-modal.php on line 33

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/public/partials/privacy-preferences-modal.php on line 95