Ecranizări 2025 pe care le așteaptă toată lumea!
ecranizari 2025

9 ecranizări 2025 pe care le așteaptă toată lumea! Nu ai voie să ratezi nici filmele, dar nici cărțile :)

Una dintre cele mai populare expresii din lumea celor pasionați de literatură, dar și de cinema și seriale TV, este Cartea era mai bună. În următoarea perioadă, această expresie va fi pusă la grea încercare deoarece multe romane îndrăgite vor fi adaptate, mai mult sau mai puțin fidel, pentru cinema sau TV. Iată 9 ecranizări 2025 pe care le așteaptă toată lumea:

📽 The Thursday Murder Club (titlul românesc: Clubul crimelor de joi, editura Crime Scene Press) – premiera: 28 august 2025, pe Netflix

clubul-crimelor-de-joi

Într-un sătuc liniștit pentru seniori, patru pensionari excentrici se întâlnesc o dată pe săptămână ca să rezolve cazuri de crimă rămase neelucidate. Cei patru sunt Elizabeth (Helen Mirren) – un fost spion,  Ibrahim (Ben Kingsley) – un fostul psihiatru, Joyce (Celia Imrie) – o fostă asistentă, Ron (Pierce Brosnan) – un activist supărăcios. La acestă distribuție fenomenală mai adaug că seria este produsă de Steven Spilberg și regizată de Chris Columbus. Atât!!!

Două ecranizări 2025 Stephen King!!!

📽 The Long Walk (titlul românesc: Marșul cel lung, romanul urmează să apară la editura Nemira) – premiera: 12 septembrie, la cinema

The long walk - marsul cel lung

Stephen King nu putea să lipsească din această listă, care include două dintre romanele sale, apărute inițial sub pseudonimul Richard Bachman. Primul dintre ele este The Long Walk și prezintă un grup de adolescenți care participă la o competiția anuală de mers pe jos. Ei sunt sunt obligați ca în fiecare zi să parcurgă o anumită distanță cu o anumită viteză, în caz contrar vor fi împușcați.

📽 The Woman in Cabin 10 (titlul românesc: Femeia din cabina 10, editura Trei) – premiera: 10 octombrie 2025, pe Netflix

În filmul bazat pe romanul scris de una dintre scriitoarele mele preferate, Ruth Ware, jurnalista Lo Blacklock (Keira Knightley) călătorește la bordul unui exclusivist vas de croazieră. La un moment dat, ea e martoră la ceea ce pare un coșmar înfiorător: o femeie e aruncată peste bord. Problema este că aparent de la bordul navei nu lipsește nimeni, așa că Lo încearcă să afle ce se întâmplă, lucru care îi pune viața în pericol…

Alte ecranizări 2025

📽 Regretting You (titlul românesc: Dintotdeauna TU, editura Bookzone) – premiera 24 octombrie 2025, la cinema

Nu am citit nimic semnat de Colleen Hoover, dar i-am văzut numele de nenumărate ori pe lista de best-seller-uri din New York Times. Așa că nu am fost deloc surprins să aflu că romanul ei intitulat Dintotdeauna TU va fi ecranizat. Filmul prezintă relația complicată dintre o mamă și fiica ei, care aparent nu au nimic în comun și care trebuie să găsească o cale de a supraviețui unei tragedii îngrozitoare.

📽 Frankenstein (titlul românesc: Frankenstein, editura Art) – premiera: 7 noiembrie 2025, pe Netflix

Ce au în comun Mia Goth, Oscar Isaac, Christopher Waltz și Guillermo Del Toro? Ei bine, primii trei apar în filmul regizată de al patrulea. Nu cred că romanul Frankenstein putea să aibă un regizor mai bun decât Del Toro. Acest film este un must atât pentru pasionații cărții, cât și pentru cinefilii adevărați!

📽 The Running Man (cartea urmează să apară la sfârșitul acestui an la editura Nemira) – premiera 7 noiembrie 2025, la cinema

Running Man

Aceasta este a doua ecranizare a unui roman semnat Stephen King și are în prim plan un bărbat, care pentru a face rost de bani, acceptă să participe la cel mai popular show TV din SUA: The Running Man. Emisiunea are o singură regulă: câștigă doar cel care supraviețuiește timp de 30 de zile unei adevărate vânători de oameni. Apropo, acțiunea cărții are loc în anul 2025.

Cu ce se încheie anul 2025 la cinema. Și cu ce începe 2026

📽 Wicked: For Good (titlu românesc: Vrăjitoarele, editura Trei) – premiera: 21 noiembrie 2025, cinema

Pelicula din acest an este continuarea filmului din 2024, Vrăjitoarele, cu Ariana Grande și Cynthia Erivo în rolurile principale. Inițial, cartea lui Gregory Maguire și care a stat la baza filmelor a fost concepută ca un musical, fiind pusă pe scenă pe Broadway unde a cunoscut un succes incredibil, fiind al doilea spectacol cu cele mai mari încasări din toate timpurile. WOW!

📽 The Housemaid (titlul românesc: Menajera, editura Bookzone) – premiera: 25 decembrie 2025, pe Netflix

Ecranizarea o va avea pe Sydney Sweeney în rolul principal… ceea ce pentru mine, și pentru majoritatea bărbaților de pe această planetă, este un motiv suficient ca să urmăresc filmul. Inspirat de romanul semnat de Freida McFadden, producția o are în prim plan pe Millie (Sydney Sweeney) care se angajează ca menajeră în casa unui cuplu foarte bogat. În scurt timp, menajera descoperă că angajatorii ascund niște lucruri îngrozitoare. 

📽 Dog Man (titlul românesc: Dog Man, editura Arthur) – premiera: 29 septembrie, la SkyShowtime

Dog Man este un polițist uman cu cap de câine. Suna extrem de ciudat, dar în lumea benzilor desenate este un lucru extrem de banal… și, totodată, extrem de amuzant. Filmul este inspirat de banda desenată cu același nume semnată Dav Pilkey.

Facebook Comments

Comentarii

  1. Buna. Interesante informatii. Spun de la inceput ca sunt abonat la blogul tau de mult timp. Totusi nu imi dau seama de ce e continutul tau protejat? Si asta de mult timp. Nu vreau sa copiez nimic si sa repostz. Dar mai citesc un nume de actor, de carte, de film… ceva si nu pot sa dau copy sa caut mai multe referinte. Poate ma lamuresti. Nu prea am vazut site-uri asa protejate cum e blocul tau.
    Multumesc pentru raspuns si … mai multe noutati sf 🙂 .

    1. Buna! Si-ti multumesc ca ne urmaresti! Din pacate, ne-am trezit de-a lungul timpului cu recenziile noastre copiate si repostate pe alte bloguri si pe retelele sociale. Si nu ca nu era citata sursa… nu! Pur si simplu, oamenii si le insuseau si le semnau cu propriul nume. Nu am o problema cand cineva copiaza textele noastre, dar crediteaza blogul, Doamne fereste! Dar ma deranjeaza cand ni se fura munca. Desigur, sunt constienta ca si asa se pot copia, dar macar, prin mesajul care apare, persoana care incearca sa foloseasca textul in scopuri ilegale nu va putea spune ca nu a stiut ca nu are voie. Scopul acelui mesaj este strict unul de avertizare.

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!