Seamănă, dar nu răsare 🙂 … Care este diferenţa între “a investi” şi “a învesti”? Cand o folosim pe una, când – pe cealaltă?
a investi = a plasa, a aloca, a cheltui un fond, un capital, diverse mijloace materiale într-o întreprindere
„A investi” are doar acest sens din domeniul financiar, nu are nicio legătură cu numirea cuiva într-o funcție.
a învesti = a acorda în mod oficial cuiva un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție
Ambele verbe au aceeași etimologie și anume latinescul „investire”, care însemna „a îmbrăca, a acoperi”. Ambele verbe au intrat în română din franceză (verbul în franceză este „investir”).
Exemple
Greșit. El a fost investit în funcția de președinte.
Corect. El a fost învestit în funcția de președinte.
Greșit. El a învestit banii într-o firmă de papetărie.
Corect. El a investit banii într-o firmă de papetărie.