Unul dintre marii clasici ai literaturii române, Ion Creangă a fost de profesie preot „de mir“. Cariera preoţească a scriitorului s-a încheiat în urma unui proces cu Mitropolia Moldovei, la capătul căruia a fost caterisit. În urmă cu 144 de ani, pe 10 octombrie 1872, Ion Creangă era exclus definitiv din cler.
În 1860, domnitorul Alexandru Ioan Cuza înfiinţa Universitatea din Iaşi, iar printre cele patru facultăţi s-a numărat şi cea de Teologie. Era prima instituţie de învăţământ superior, în accepţiunea modernă a termenului, din Principatele Unite. Hirotonit în 1859, preotul Ion Creangă din Humuleşti s-a înscris la noua facultate în toamna lui 1860. A frecventat cursurile un an, apoi şcoala s-a închis, scrie Adevărul.
Ion Creangă, la „fabrica de popi”
Ion Creangă a deprins slovele de la oamenii bisericii. Părintele Ioan, tatăl zvăpăiatei Smărăndiţa, dascălii Vasile şi Iordache au fost primii oameni cu ştiinţă de buchii cunoscuţi de viitorul scriitor. „Bădiţa Vasile” – o excepţie în lumea preoţilor: „cu minte, harnic şi ruşinos ca o fată mare”, după cum i-a rămas în minte lui Creangă. În schimb, dascălul Iordache „clămpănea de bătrân ce era şi apoi mai avea şi darul suptului…”. Era, adică, „beţivit”, explică scriitorul „darul” omului bisericii. De la şcoala din Broşteni, judeţul Suceava, s-a ales în primul rând cu râia de la caprele Irinucăi, gazda lui. Progresele şcolare n-au fost notabile, remarca scriitorul în „Amintiri”.
După un timp, a ajuns la Şcoala Domnească din Târgu Neamţ. Apoi la şcoala de catiheţi de la Fălticeni, ţinută de Nicolae Conta, unchiul filosofului Vasile Conta. La „fabrica de popi”, după cum i-a spus Creangă în „Amintiri”, a fost admis graţie relaţiilor de familie, conchide istoricul literar Vladimir Streinu. Fratele Smarandei, Gheorghe Creangă, preot la paraclisul spitalului din Târgu Neamţ, cunoştea multă lume. Iar catihetul Conta se număra printre cunoştinţele sale. Aşa că a pus o vorbă bună pentru nepotul lui.
Creangă a stat la şcoala din Fălticeni între 1854 şi 1855. La finalul anului şcolar, seminarul de la Socola a cerut „şcolii de popi” să-i repartizeze un număr de elevi „pregătiţi şi cu talente”. Adică buni la carte şi cu har pentru preoţie. Ion Creangă luase note bune. Aşa că s-a numărat printre cei recomandaţi să-şi continue studiile în capitala Moldovei. Alesul a resimţit episodul mai mult ca o năpastă. După socoteala lui avea deja prea multă şcoală.
„Preuţii din satul nostru n-au mai trepădat pe la Socola şi, mila sfântului! Nu-i încape cureaua de pântecoşi ce sunt”. Seminaristului i s-a luat în considerare şi anul de la Fălticeni, aşa că a fost admis direct în clasa a II-a. La Socola, cursurile durau patru ani. Elevii studiau Noul testament, cântări bisericeşti, geografia, introducere în teologie, istoria bisericii, istorie universală, istoria patriei, latină şi greacă, retorica, dogmatica.
Procesul cu Mitropolia
Creangă a absolvit seminarul în vara lui 1858, la vârsta de 19 ani. A refuzat să urmeze şi cursul superior, insistând să i se recunoască studiile, să fie hirotonit şi să primească o parohie. A avut de aşteptat un an, ca să împlinească „vârsta legiuită” pentru preoţie.
În aşteptarea diaconiei, s-a căsătorit cu Ileana, fiica de nici cincisprezece ani a preotului Ion Grigoriu, de la Biserica Patruzeci de Mucenici din Iaşi. Viitorul scriitor a fost hirotonit în decembrie 1859 şi numit la biserica Sfânta Treime din capitala Moldovei. Creangă a slujit ca preot 11 ani, din 1860 până în 1871. În acest timp, a schimbat mai multe parohii. După Sfânta Treime, a ajuns la biserica socrului său – Patruzeci de Mucenici; apoi la Mănăstirea Bărboi, Sf. Pantelimon, Galata şi Golia.
Conflictul preotului Creangă cu superiorii ierarhici a avut mai multe etape, detaliate de Jean Boutiere în biografia alcătuită scriitorului român („La vie et l’oeuvre de Ion Creangă 1837-1889″, Paris, Librairie Universitaire J. Gamber, 1930). A durat, cu pauze, din 1868 până în 1872. I s-a reproşat, de pildă, că mergea la teatru. Înalţii prelaţi considerau aceasta un sacrilegiu. „Mitropolitul m-a oprit de la slujbă şi atunci m-am dus a doua oară”, a povestit protagonistul episoade din care reiese cum i-a provocat pe sfinţiile lor. „M-a oprit să mă duc la biserică, dar la teatru ba”, s-a „justificat” el.
Trasul cu puşca în ciorile ce-şi făceau veacul pe turla bisericii era altă practică insolită în cinul bisericesc. Mitropolia a ordonat o anchetă, din care a rezultat că părintele Creangă utilizase flinta. Nu s-a dictat nicio sancţiune, doar o mai atentă supraveghere a prelatului. În 1871, preotul Creangă s-a tuns „ca mirenii”. Contravenea canoanelor, iar de această dată cazul a fost adus în faţa instanţelor de judecată bisericeşti. Constatând abaterile mai vechi, prelaţii au decis caterisirea (răspopirea) preotului Creangă. Adresa Mitropoliei Moldovei către Ministerul Cultelor din 1872 comunica excluderea sa definitivă din rândul clericilor. Astfel lua sfârşit cariera preoţească a povestitorului.
Sursa foto şi tot articolul, AICI