„Arsenie. Viața de apoi”. Cronica unui film-documentar la care m-a împins… păcatul curiozități

„Arsenie. Viața de apoi”. Cronica unui film-documentar la care m-a împins… păcatul curiozității

Recunosc, nu cred că ajungeam să văd (prea curând) “Arsenie. Viața de apoi”, filmul lui Alexandru Solomon despre Arsenie Boca, dacă nu primeam o invitație la seara de gală.

După cum știi deja, preferințele mele cinefile se îndreapta spre acțiune și bătăi, curse de mașini și bărbați cu mușchi ( + Russell Crowe!!!) și mai puțin spre filme care, la prima vedere, par să vorbească despre sfinți, rugăciune și smerenie. Dar cum nu am spus niciodata nu unei provocări, m-am pregătit sufletește pentru o nouă experiență, am spus în gând un “Doamne ajută… de un film bun” și m-am îndreptat pioasă și curioasă spre cinematograf.

Arsenie Viața de apoi

Culmea este că, deși nu mă consider deloc o persoană religioasă – ba din contră! -, mă număr printre cei care au ajuns măcar o dată în viață la mormântul lui Arsenie Boca. Acum să nu crezi că păcătoasa de mine se aștepta la vreo minune – de fapt, același păcat al curiozității m-a împins să văd locul pe care până și amicii mei mai… neduși la biserică mi-l zugrăviseră în culori minunate. În plus, mă intriga faima neobișnuită a călugărului care mi se părea că aduce mai degrabă cu un superstar și nu cu un sihastru, retras într-o viață de post și sfințenie.

Arsenie. Viața de apoi… și nu viața „de dinainte” a lui Arsenie Boca

Cele două obiective le-am ratat cu grație (nici măcar divină!): nici de mormânt nu m-am putut apropia, că era omor de oameni, Doamne iarta-mă!, și nici de unde și până unde această celebritate a lui Arsenie Boca nu m-am lămurit.

Arsenie Viața de apoi
Regizorul Alexandru Solomon

Și iată că acum, în deschiderea producției sale, Alexandru Solomon mărturisește că a avut aceeași nedumerire (uite, frate, gând la gând…) Departe de a-și dori să realizeze un film artistic despre viața poate celui mai cunoscut duhovnic al românilor, regizorul și-a propus un documentar în care să se lămurească în primul rând pe sine (și, dacă-i iese, și pe noi) cum reușește acest calugăr să fascineze românii la decenii bune de la moartea sa.

Pentru aceasta, a organizat un casting în urma căruia au fost aleși 20 de pelerini… veritabili, care știu aproape cu ochii închiși drumul spre mânăstirea Prislop (Silvasu de Sus, județul Hunedoara), unde se află mormântul lui Arsenie Boca.  Alături de aceștia, Alexandru Solomon, care nu s-a ferit să le mărturisească noilor săi tovarăși de călătorie ca este și evreu, și ateu, a plecat într-un adevărat pelerinaj.

20 de pelerini în același microbuz

În care, așa cum își propusese, nu a fost vorba neapărat despre biografia lui Arsenie Boca (deși eu una am aflat multe lucruri pe care nu le știam despre el). Sau despre a crede (sau nu) în Arsenie Boca. Ci despre nevoia de a crede în miracol. În orice miracol. Despre acei oameni pentru care religia este ultima speranță și ultimul refugiu. Căci, mai ales, despre ei și cu ei este filmul lui Alexandru Solomon.

Cei 20 de credincioși care realizează pelerinajul în documentarul „Arsenie. Viața de apoi” sunt extrem de diferiți. Unii nu au școală deloc, alții au… prea multă 🙂 . Oameni ieșiți la pensie, bucuroși că nu se mai plictisesc pe la casele lor, călătoresc în același microbuz cu studenți pentru care acest documentar reprezintă o experiență pe care o vor adăuga în CV-uri.

Sosirea extratereștrilor și capacitatea de teleportare a lui Arsenie Boca

Doamna care explică, însuflețită de propria-i convingere, sosirea extratereștrilor și capacitatea de teleportare a lui Arsenie Boca este combătută grațios de tânăra care crede că duhovnicul a știut, cu mult înaintea timpului său, ce înseamnă o strategie de marketing și cum se construieste un brand. Pe oamenii aceștia atât de diferiți nu-i unește decât numele lui Arsenie Boca, despre care toți vorbesc cu venerație, cu respect, cu speranță, cu încredere și, câteodată, cu teamă.

Toți… cu o excepție! Căci, paradoxal, pelerinul care se va îndepărta de Arsenie Boca pe măsură ce se apropie de mormântul lui este chiar cel căruia îi revine sarcina să-l interpreteze pe călugăr în mise en scène-urile organizate de Solomon pe baza documentelor din arhivele Securității pe care le-a studiat și dintre care multe sunt prezentate public în premieră absolută. Tânărul bărbos, care atunci când consideră că nu-l vede nimeni, își verifică lookul în oglinjoara ascunsă în faldurile veșmântului monahal, își mărturisește în fața camerei de filmat decizia de a-i spune mamei sale, la întoarcerea acasă, că el NU mai crede în Arsenie Boca.

Actori veritabili sau de conjunctură?

Până la urmă, dacă stai bine și te gândești, tot mugurii unei credințe au răsărit în sufletul lui în timpul pelerinajului – credința în sine însuși – și, ascultându-i confesiunea, mă gândesc cât de mult îl va ajuta în viață pe acest tânăr încrederea pe care i-a dat-o participarea la proiectul lui Solomon. (Bine, asta dacă scapă teafar din discuția cu propria-i mamă 🙂 )

Nu mă feresc să recunosc că, în timp ce-i urmăream pe acești actori de conjunctură interpretându-si propriile roluri, am avut și momente de șovăială când m-am gândit dacă nu cumva am de-a face cu un truc regizoral. Dezbaterile lor, adevărate talkshow-uri organizate, la propriu, la marginea drumului, sunt uneori atât de… extravagante (ca să folosesc un eufemism), încât eram mai degrabă înclinată să cred că am în față actori “cu patalama”, ca să zic așa, care și-au învățat foarte bine replicile.

O lume pe care ignoranța și indiferența mea nu au făcut-o mai puțin reală

Însă aveam repede să înțeleg că nu este nicio prefăcătorie în fragmentul de viață la care asist, că documentarul lui Solomon îmi deschide ușa către o lume pe care ignoranța și indiferența mea nu au făcut-o mai puțin reală. În această lume care se închină la Arsenie Boca, la propriu și la figurat, bărbatul care, de exemplu, susține că poarta raiului, pe care el a văzut-o când era în comă, seamănă cu poarta de la… Auschwitz este ascultat, crezut și încurajat să-și împărtășească viziunile și altora.

Seara de gală s-a incheiat cu un mic moment festiv ad-hoc. Invitați de regizor să i se alăture pe scenă, pelerinii-actori s-au ridicat de pe locurile de pe care urmăriseră și ei filmul și s-au prezentat în fața publicului. Cu aceeași seninătate pe chip și cu aceleași convingeri în suflete. Doar zâmbetele le erau mai emoționate. Iar spectatorii i-au primit aplaudând cu entuziasm, poate și pentru a alunga amintirea chicotelor și râsetelor provocate de unele dintre afirmațiile lor din film. Cel puțin, eu m-am cam foit jenată pe scaun când m-am trezit față în față cu “doamna cu extratereștri”, îți spun sincer.

A eșuat absolut glorios Solomon în a înțelege și a ne explica și nouă de unde celebritatea aceasta uriașă a lui Arsenie Boca? Categoric, da!

A reușit Solomon într-un mod aproape magic să unească lumi atât de diferite – mai întâi, în film, și, mai târziu, în aceeași sală de cinematograf fără să izbucnească vreo Apocalipsă… sau ceva? Categoric, da!

Portretul unei Românii mistice și mitologice

Eu una am ieșit de la film entuziasmată de felul în care este realizat portretul acestei Românii mistice și mitologice, în care credința se amestecă cu vedeniile, miracolele se întâmplă în apartamente de bloc, iar Arsenie Boca este un super erou cu o privire hipnotică pe care Biserica se pregătește să-l sanctifice. Într-o lume a isteriilor și a agresivității, tonul calm, liniștit și relaxat pe care Alexandru Solomon alege să-și depene povestea este… o adevărată minune.

Un singur aspect mi-a stricat seara, ufff! Domnul care s-a așezat pe scaun în stânga mea. Nu-l cunosc, dar știu deja foarte multe despre el: este un fumător înrăit, adoră mâncărurile cu mult usturoi, se spală o dată pe săptămână, poartă aceleași haine timp de o lună și a văzut deodorantul doar în reclame. Îmi pare rău, dar în cazul lui nici măcar Arsenie Boca nu mai poate face vreun miracol!

P.S. Totuși, pentru că #NuSuntIrinaMargaretaNistor, sper ca următorul film la care nimeresc să fie cu bătăi. Cu acțiune. Un thriller. Cu multe împușcături. Cu efecte speciale, etc. Căci, îți spun sincer, mi-am luat porția de credință și smerenie pentru un an întreg!

Facebook Comments

Comentarii

  1. Filmat cu multa rabdare si modestie si cu o cinematografie care nu urmareste sa ia prin surprindere sau sa arate spectaculos, „Arsenie. Viata de apoi” este un film profund, emotionant, inspirational si, intr-un fel, consolator, care m-a invatat sa respect si sa inteleg alta lume, alta modalitate de a gandi si de a simti.

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!