Autor: William Styron
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Art
Anul apariției: 2017
Traducere: Virgil Stanciu
“Alegerea Sofiei” de William Styron vorbește despre uriașa tragedie a Holocaustului și supraviețuitorii săi. Despre ororile din lagărele de exterminare și victimele lor. Despre moarte și viață. Despre răni care nu se mai vindecă și coșmaruri din care oamenii nu se mai trezesc.
Despre toate acestea e vorba în uriașul volum al lui Styron… doar că nu de la bun început. Nici măcar în prima treime. De fapt, dacă nu ești avertizat(ă) în legătură cu subiectul ales de autorul american, revelația e posibil să te ia prin surprindere. Dacă nu cumva te va șoca de-a dreptul.
Căci “Alegerea Sofiei” începe, mai degrabă, pe un ton de umor obraznic, cu strădaniile lui Stingo, un tânăr scriitor aspirant, originar din Sudul american, de a-și găsi și un loc de muncă decent, care să-i asigure chiria în New York-ul anului 1947, dar și o tânără (decentă sau nu, asta chiar nu-l interesează) care să-i asigure modalitatea de a scapa de virginitatea care-l timorează și obsedează.
Desigur, Stingo va rata de-a dreptul glorios ambele obiective, eșuând într-un hotel sordid și… complet roz 🙂 din Brooklyn, unde, în calitate de șomer care se bazează pe banii pe care îi mai trimite tatăl său din când în când, încearcă să scrie Marele Roman American. Asta când nu e ocupat să asculte zgomotoasele partide de sex ale vecinilor de la etaj, ceea ce îl excită și îl înfurie în egală masura, căci îi amintește permanent de complexul de care nu reușește să scape neam.
Styron e… Stingo
(Într-o notă mai serioasă și până să mergem cu recenzia mai departe, țin să-ți spun că tot cercetând viața lui Styron pentru a mă familiariza cu el și cu opera lui, mi-am dat seama că autorul s-a folosit de propria-i autobiografie pentru a-l construi pe Stingo, cel care narează la persoana întâi povestea de față. “Amănuntul” m-ar fi ajutat dacă l-aș fi știut atunci când m-am apucat de carte pentru a înțelege mai bine desele referințe literare la scriitorii epocii, dar și la alte romane ale lui Styron care tot țâșnesc din pagini. Așa că îți las pontul aici… poate îți va fi de folos dacă te decizi să citești “Alegerea Sofiei”).
Revenind.
Viața tristă a lui Stingo se va schimba total în ziua în care va face cunoștință cu pătimașii săi vecini: Sofia, o poloneză catolică, supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz, și iubitul ei, Nathan, un tânăr evreu, extrem de dotat financiar, dar mai ales intelectual. Stingo se va atașa imediat de amândoi – doar că în timp ce Nathan devine fratele mai mare pe care și l-a dorit întotdeauna, de Sofia se îndrăgostește în secret. Dar pentru că inima și patul Sofiei sunt un pic cam ocupate, Stingo se va mulțumi s-o adore în tăcere și să-i asculte cu atenție confidențele.
Între ideologie și realitate diferențele se scriu cu sânge
Iar din acest moment, te sfătuiesc cu toată responsabilitatea să tragi aer în piept și să te pregătești sufletește. Căci trecutul tinerei dezvăluie scene cumplite. Arestată pentru o nimica toată și trimisă în lagărul de la Auschwitz, Sofia dă piept cu oroarea pe care în tihna de odinioară a căminului familial propriul ei tată, un apreciat intelectual polonez cu puternice convingeri antisemite, o susținuse, o elaborase și o apărase.
Doar că între ideologie și realitate diferențele se scriu cu sânge. Cu propriul sânge, dupa cum avea să afle foarte repede tânăra. Sofia va înțelege că supraviețuirea într-un lagăr nazist presupune o doză fantastică de noroc, dar și renunțarea la demnitate, la morală și la conștiință, la noțiunile de bine și de rău. Iar în ultimă instanță, tânăra crescută în religia catolică va învăța lecția supremă: pentru ca cineva să trăiască, altcineva trebuie să moară. “Alegerea” pe care Sofia trebuie s-o facă este atât de îngrozitoare încât am citit de două ori paragraful respectiv, crezând și sperând că nu am înțeles bine. Din păcate, nu mă înșelasem.
Dragostea pentru Sofia devine obsesie, paranoia și, în cele din urmă, nebunie
De parcă nu ar fi fost suficient un astfel de trecut, Sofia nu se bucură nici de vreun prezent din cale-afară de senin. Supraviețuitoarea torturilor fizice și psihice la care a fost supusă de naziști reușește să emigreze în America doar pentru a cunoaște cruzimea sentimentală cu care o tratează Nathan, bărbatul pe care îl iubește cu o patimă rău-prevestitoare. Căci Nathan are proprii săi demoni interiori care îi transformă dragostea pentru Sofia în obsesie, paranoia și, în cele din urmă, nebunie.
Lanțul acesta parcă fără sfârșit de evenimente dramatice ocupă aproape 800 de pagini, pentru că naratorul nostru nu se grăbește deloc. Niciun pic. Dotat cu un extraordinar simț al observației, Stingo pare să se descurce mult mai bine să povestească viețile altora decât să și-o trăiască pe a sa. Iar misiunea lui nu e deloc ușoară.
Confesiunile Sofiei nu sunt nici cronologice, nici adevărate 100%, prin urmare, Stingo trebuie să îndepărteze strat după strat de minciuni, fardări ale trecutului, exagerări și justificări și să-i revizuiască periodic povestea, revenind mereu și mereu asupra ei. Între varianta inițială pe care i-o spune Sofia despre cum a ajuns și, mai ales, cum a scăpat de la Auschwitz și cea finală, diferențele sunt uriașe, revoltătoare, dar mai ales, emoționante pentru că sfârșești prin a înțelege că femeia aceasta care a cunoscut toate cercurile infernului nu este și nu și-a dorit niciodată să fie considerată vreo eroină. Ci doar să fie înțeleasă, acceptată și iubită.
Și nu asta ne dorim, până la urmă, noi toți?
“Alegerea Sofiei”, un roman plin de digresiuni
Așa că, mare atenție!: dacă pentru Stingo/ Styron a fost atât de dificil, în calitate de narator, să scoată la lumina trecutul Sofiei, nu-ți imagina că tu, în calitate de cititor, te vei descurca mai ușor.
Ca lucrurile să fie și mai complicate, romanul este plin de digresiuni, care te îndepărtează de la povestea Sofiei doar pentru a ți se părea și mai șocantă atunci când revii la ea. Pagini întregi despre cum e să lucrezi ca redactor prost plătit și extrem de chinuit într-o editură americană. Sau despre viața în sudul tradiționalist american, bântuit de fantoma sclavagismului, în contrast total cu traiul boem, ușurel și dezlânat pe care îl duce Stingo la New York. Ori descrieri detaliate – FOARTE detaliate – despre experiențele lui amoroase, una dintre ele răsărind practic pe ultima sută de metri a romanului, când numai de curiozități ludice nu-ți arde, având în vedere climaxul care-ți strânge inima.
Căci un astfel de roman nu putea să aibă decât un final devastator care pe mine m-a lăsat – nu mi-e jenă să recunosc… – cu lacrimi pe obraz și cu o întrebare în minte. Au supraviețuit cu adevărat… supravietuițorii lagărelor naziste?
Căci, după părerea mea, Sofia n-a scăpat niciodată de la Auschwitz.
Poate cel mai citat fragment din “Alegerea Sofiei”
Într-o bună zi, voi înțelege totul depre Auschwitz. Iată o afirmație îndrăzneață, de o naivitate absurdă. Nimeni nu va înțelege vreodată Auschwitz-ul (…) Auschwitz rămâne, în sine, de neînțeles. Cel mai profund comentariu existent cu privire la Auschwitz nu este câtuși de puțin o afirmație, ci un răspuns:
William Styron, “Alegerea Sofiei”
Întrebarea: La Auschwitz, spuneti-mi, unde era Dumnezeu?
Și răspunsul: Dar unde era omul?
De ce doar 4 stele?
Am stat mult și am cumpănit dacă să acord acestui roman 4 sau 5 stele. La câteva zile dupa ce l-am terminat, când impresiile mi s-au mai așezat, iar emoțiile s-au mai temperat, îmi dau seama că divagările de la povestea Sofiei sunt atât de multe, atât de elaborate, atât de complicate, încât au luat cu ele și o stea din clasamentul nostru.
Fără să fiu vreo pudibondă, îți spun sincer că, atunci când citesc un roman care spune povestea unei supraviețuitoare a Holocaustului, ultimul lucru peste care îmi doresc să dau este… un maraton de sex de întinderea unui capitol.
Sau pagini întregi conținând referatele pe care Stingo trebuie să le alcătuiască atunci când lucrează ca redactor la editură.
Indiferent cât de bine sunt scrise (și sunt!), eu una m-aș fi lipsit de ele fără nicio problemă.
Ce-am scris când am început să citesc “Alegerea Sofiei” de William Styron
M-am apucat de “Alegerea Sofiei” efectiv din greșeală!
Da, da, ai citit bine. Într-o seară, într-o dispoziție mai filozofică fiind (ceea ce nu mi se întâmplă des 🙂 !), m-am cocoțat pe scăriță cotrobăind prin rafturile bibliotecii după “Lumea Sofiei” de Jostein Gaarder. Și am coborât de pe ea ținând în brațe “Alegerea Sofiei” de William Styron. Senină, fără nicio tresărire, fără să realizez eroarea, poate doar vag nedumerită de dimensiunile volumului, pentru că eu parcă îmi aminteam că Lumea… nu era chiar atât de mare.
Nici după ce m-am instalat pe canapea și am început să citesc nu mi-a pâlpâit vreun beculeț. Abia după vreo câteva capitole, am început să mă foiesc. Hmmm, ceva nu era deloc, dar deloc în regulă! Eu mă așteptasem să asist la acel adevărat curs de filosofie pentru începători care este “Lumea Sofiei” de Jostein Gaarder. Și cand colo m-am trezit cu aventurile unui tânăr scriitor aspirant, Stingo, a cărui principală problemă o constituie virginitatea și erecțiile disperate care o însoțesc.
Confuză, am închis cartea și am verificat prezentarea de pe coperta patru. Abia atunci am realizat ce renghi îmi jucase numele Sofiei de încurcasem romanele între ele. Pffff!
Alegerea Sofiei, „unul dintre cele mai mari romane ale tuturor timpurilor”
Acum, dacă tot m-am apucat de “Alegerea Sofiei” de William Styron, o voi duce până la capăt. În primul rând, detest să abandonez cărți. În al doilea rând, am de-a face, conform textelor de promovare, cu una dintre cele mai cutremurătoare cărți care s-au scris vreodată despre Holocaust. E un subiect care pe mine m-a pasionat ani în șir, citind cam tot ce-mi pica în mâini, de la ficțiune la istorie, titluri celebre, dar și volume obscure, până când oroarea a devenit de nesuportat și mi-am impus o pauză mai lungă. Care iată, azi, din pură întâmplare, ia sfârșit!
Așa că mă întorc la romanul de aproape 800 de pagini al lui William Styron, nu înainte de a copia pentru tine de pe coperta patru acele rânduri care mi-au explicat de ce nu trebuie să regret momentul meu de zapaceală totală:
“Carlos Fuentes numea Alegerea Sofiei „unul dintre cele mai mari romane ale tuturor timpurilor”, iar John Gardner îl considera un „thriller de prim ordin, cu atât mai pasionant, cu cât secretele pe care le dezgropăm unul după altul sunt secretele Istoriei şi ale naturii umane înseşi”, în timp ce The Times n-are nici o ezitare în a-l declara „o capodoperă care face abordările mai convenționale ale Holocaustului, cum ar fi Lista lui Schindler, să pară obtuze și sentimentale.”
