Autor: Michael McDowell
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Litera
Anul apariției: 2025
Traducere: Dana-Ligia Ilin
Când am văzut prima dată Black Water: Potopul, numele lui Michael McDowell nu mi-a spus nimic, însă ilustrația cărții a fost suficient de întunecată pentru a-mi trezi interesul.
Iar faptul că pe banda de hârtie atașată, doi scriitori de horror, Stephen King – scriitorul meu cel mai ce de preferat și Peter Straub – alt scriitor preferat, aveau numai cuvinte de laudă despre roman, m-a determinat să-mi calc pe inimă și să o cumpăr. De ce spun că mi-am călcat pe inimă? Deoarece între preferințele literare ale lui SK și ale mele este o distanță enormă. Din acest motiv niciodată, dar niciodată, nu s-au intersectat. Am sperat că poate acum o să am noroc. A fost aproape, dar totuși departe.
Cartea începe excelent… SUA începutului de secol XX. O inundație devastează orășelul Perdido din statul Alabama. Totul a fost distrus și acoperit de ape. S-a instalat haosul. Localitatea a devenit un imens lac din care se mai ridică din loc în loc un acoperiș sau etajul superior al unei clădiri mai înalte. Peste tot sunt împrăștiate lemne, bucăți din case, resturi de mobilă… Drumurile au devenit din circulabile doar… navigabile. O barcă folosește și tânărul Oscar Casey, membru al celei mai influente familii din zonă. Împreună cu un angajat, trece de la acoperiș la acoperiș în căutare de persoane care au nevoie de ajutor.
O misterioasă musafiră care a supraviețuit într-o cameră plină cu apă
Ceea ce, la un moment dat, și găsește! O necunoscută blocată într-o cameră la etajul superior al unui hotel. Aceasta este Elinor Dammert, care se prezintă ca fiind noua învățătoare a orașului și care, în urma inundației, a rămas doar cu hainele de pe ea. Desigur, a pierdut toate actele, diplomele, scrisorile de acreditare și nu mai are nici un ban. Fermecat de frumusețea ei, Oscar o ia cu el acasă unde o prezintă familiei sale.
Singura persoană care nu este impresionată de Elinor este mama tânărului, Mary-Love. Nici angajatul care îl însoțea pe Oscar nu pare prea încântat deoarece realizează că misterioasa musafiră nu putea practic să supraviețuiască în camera în care a găsit-o deoarece aceasta a fost plină cu apă până aproape de tavan. Alt lucru ciudat… în camera respectivă, care avea toate urmele unei inundații, mobila era totuși la locul ei, nimic nu era deranjat sau mișcat. Totul era ud, dar acolo unde trebuia să fie.
Oricum, în scurt timp, Oscar și Elinor încep o relație, care duce la o cerere în căsătorie și o plănuită mutare din casa părintească a tânărului. Bineînțeles că nimic din ce am enumerat mai sus nu a fost aprobat de Mary-Love, care începe să o bănuiască pe iubita fiului ei de tot ce poate să fie mai rău. Iar faptul că nu a fost invitată la cununia celor doi nu a făcut altceva decât să înrăutățească lucrurile.
Femeia apare în toată splendoarea ei de creatură acvatică
Însă nici măcar ea nu bănuiește ce se ascunde cu adevărat în spatele frumuseții lui Elinor. La un moment dat, masca umană dispare și femeia apare în toată splendoarea ei de creatură acvatică care iubește, pur și simplu, apele râului din apropiere. Și care este, foarte probabil, devoratoare de oameni, atunci când are nevoie de niște extra calorii în dietă. În plus, tânăra are un talent deosebit în ceea ce privește starea vremii – știe când o să plouă, deși nimic nu indică asta. Și în grădinărit este expertă deoarece din câteva semințe amărâte îngropate în nisip obține foarte rapid o adevărată pădure.
Cartea se termină brusc, fără nici un avertisment sau concluzie clară. Presupun că este normal deoarece mai există încă cinci cărți din seria istoriei familiei Casey. Practic, Black Water este un roman foileton, iar fiecare episod este tipărit ca o carte de sine stătătoare. Eu nu am știut asta și am fost dezamăgit.
Partea de horror a cărții nu este atât de impresionantă pe cât mi-aș fi dorit. Este acolo, o simți că te pândește, dar nu își face apariția. La prima vedere, orășelul și viețile locuitorilor sunt OK, dar există ceva în neregulă. Mai dispare o persoană, cineva crede că i se pare că vede pe Elinor sub o altă înfățișare, se aud zgomote ciudate, niște bijuterii aflate într-un coșciug bine îngropat reapar într-un mod neliniștitor… Poate că situația se schimbă în celelalte cinci cărți din serie și vor curge râuri de sânge, iar monștrii vor face lucruri monstruoase pe fiecare pagină. Dar în Black Water: Potopul încă e liniște.
Din punct de vedere vizual, volumul este o mică bijuterie
Din punct de vedere vizual, volumul este o mică bijuterie. Ilustrația de pe copertă este întunecată, sumbră, sobră. În plus, marginile cărții sunt așa cum cere moda acum – adică sprayed edges, iar culorile alese sunt perfecte și se completează ideal cu ilustrația principală. Însă… din clipa în care am început să citesc m-a izbit, pur și simplu, un lucru: fontul folosit este două ori mai mare decât un font normal. Practic, am pus cartea la un metru de mine și am citit fără probleme prima pagină. Nu înțeleg de ce s-a luat această decizie. Dacă era nevoie de mai multe pagini, cred că puteau fi incluse într-un singur volum primele cărți din serie și era super OK.
Apropo, și hârtia este mai groasă și aspră decât cea a unui roman obișnuit. Și astfel un volum cu 272 de pagini, precum ʺ24 de ore în Atena Anticăʺ de Philip Matyszak, cu font și hârtie normale, apărut tot la Litera, este mai subțire decât Black Water: Potopul cu ale sale 240 de pagini, cu font mare și hârtie groasă. Poate că motivul îl constituie acele sprayed edges. Numai că eu sunt de modă veche și îmi pun cărțile în bibliotecă cu cotorul spre mine, ca să văd autorul și titlul, și nu invers, ca să văd un desen, frumos – e drept, dar totuși un desen. Deci, din punctul meu de vedere, se putea renunța la sprayed edges fără nici o problemă.
Black Water: Potopul, o carte incredibil de scumpă
În plus, prețul mi se pare exagerat. Cartea care are 240 de pagini costă aproape 75 de ron, fără reducere. Deși nu mă pricep, aproximez că povestea putea să fie tipărită fără nici o problemă pe 150 de pagini cu font normal. Acum, cele șase volume vor costa uluitoare sumă de 450 de ron – ceea ce mi se pare un preț uriaș. Știu că TVA-ul a crescut și că totul s-a scumpit, dar e prea mult.
Revenind la recenzie…. Presupun că Michael McDowell a vrut să șocheze cu sfârșitul cărții Black Water: Potopul, dar nu a avut acest efect asupra mea. M-a surprins, dar cumva mă așteptam la un gest grandios, uluitor, terifiant sau înfricoșător din partea lui Elinor. Din păcate, a fost doar grandios…
Dincolo de fontul folosit sau de preț, problema mea cu această carte este că, deși este scrisă impecabil și povestea are un farmec aparte, nu am putut să scap de senzația că am de-a face cu o telenovelă mexicană. Adică, avem o familie bogată, condusă cu o mână de fier de o femeie. Fiul acesteia se îndrăgostește de o necunoscută, care sigur vrea ceva de la familia lui. Dacă înlocuiești numele americane ale personajelor cu unele latino, obții subiectul a zeci de seriale TV. Și ca în aceste seriale, acțiunea primului sezon… aaa scuze… vreau să zic roman, se termină cu un ”Va urma”.
Nu sunt decis ce o să fac cu această serie
Când am terminat Black Water: Potopul am avut impresia că am citit prologul unei povești mai ample. Poate că acesta este motivul pentru care cartea este foarte scurtă și foarte zgârcită cu evenimentele șocante, cu răsturnările de situații și cu revelațiile cutremurătoare. Eu nu sunt decis ce o să fac în continuare cu această serie deoarece m-a pus în cea mai nefericită situație: cartea nu este atât de slabă încât să renunț complet la ea, dar nici nu este o capodoperă de neratat pe care să o am în bibliotecă cu orice preț. Și în cazul acestei serii, chiar că vorbim DE UN PREȚ!!!
Cum ne poți susține
! IMPORTANT ! Dacă dorești să susții mica echipă de la anaarecarti.ro, cumpără cărțile care te interesează prin intermediul blogului nostru. Vei găsi în articolele noastre linkuri către diferite librării online. Poate fi orice carte, nu e musai să fie din cele prezentate pe blog.
Dacă o faci, pe tine nu te costă nimic în plus. Însă mie și lui Oliver gestul tău de gentilețe ne aduce un mic comision care ne ajută să facem mai departe lucrul la care ne pricepem cel mai bine – să-ți vorbim despre cărți. Dar, mai ales, ne aduce bucuria de a vedea că, deși ne desparte un ecran, ești alături de noi și ne înțelegi și apreciezi eforturile noastre de zi cu zi de a rămâne cel mai pătimaș blog de carte din România. Și, desigur, blogul tău preferat 🥰❤!
