Editura Tritonic, prima care a avut curajul să ne trimită cărţi

Editura Tritonic a avut curajul să ne trimită primele cărţi pentru a le recenza :)

“Am încurcat-o!”, mi-am spus privind aproape-un-raft-întreg de cărţi primite de la Editura Tritonic spre prezentare/recenzare.

Pentru noi, echipa anaarecarti.ro, momentul reprezintă o surpriză şi o premieră.

O surpriză, pentru că suntem conştienţi că putem fi consideraţi practic nişte puşti în lumea blogurilor de carte de la noi (ne-am lansat oficial la începutul acestui an) şi nu ne aşteptam să ardem chiar aşa etapele.

O premieră pentru că Editura Tritonic este… prima care a avut curajul să accepte condiţia pe care cu tupeu (ca orice puşti!) o punem: “suntem de acord să ne trimiteţi cărţile dacă promiteţi să nu vă supere o eventuală recenzie negativă”. Celelalte edituri care ne-au contactat probabil că încă se gândesc 🙂 .

Lăsând tonul jucăuş la o parte, pentru noi aspectul acesta a constituit o reală problemă şi un subiect de dezbateri. În fond, sunt sigură ca ai observat cu câtă patimă şi onestitate vorbim despre titlurile pe care le citim. Şi ne-a fost clar că momentul în care vom accepta primele cărţi spre recenzare va reprezenta un test pentru noi. Va funcţiona oare subconştientul şi vom deveni mai diplomaţi? Noi sperăm că nu, ne-am promis chiar să nu se întâmple asta.

De ce preferăm să ne cumpărăm singuri volumele?

Pe de-altă parte, preferăm să ne cumpărăm singuri volumele decât să ne risipim timpul în eventuale dispute cu eventuali ultragiaţi de recenziile noastre după ce ne-au furnizat cărţile. Şi atunci am ales să fim oneşti cu cei care ne contactează spunându-le condiţia “verde în faţă”!

Iar acum… culegem ce-am semănat 🙂 !

Pentru că ştiu că printre cei care ne citesc zilnic sunt mulţi “colegi de breaslă”, îţi spun sincer că simt nevoia unor sfaturi din partea bloggerilor cu experienţă (şi serioşi, nu mă interesează cei care şi-au făcut blog ca să primească un volum gratis): ce te faci când primeşti atâtea cărţi? Sau când unele nu sunt chiar în zona ta de interes? Există un cod de bune maniere nescris în astfel de situaţii?

Noi ne-am gândit să le prezentăm pe scurt pe toate în zilele următoare, iar pe unele dintre ele să le împărţim între noi în funcţie de “afinităţi”, să le citim şi să scriem “recenziile”. Deci dacă facem aşa suntem eleganţi sau… nişte neamuri proaste?

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!