Pentru iubitorii de… cărămizi (me included! 🙋♀️), Umbrele Demiurgului de Mircea Anghel este perfectă. Căci cea mai voluminoasă noutate anunțată de Editura Datagroup pentru Bookfest 2025 are peste 560 de pagini. Plus o hartă la începutul volumului, ceea ce ADOOOOOR!!!
(Mă rog, arată mai mult a imagine din satelit, dar eu iubesc cărțile cu hărți în orice formă s-ar prezenta ele, așa că…)
Umbrele Demiurgului este prima carte din seria Dinastia Youngblood, iar editura o promovează ca fiind un dark/epic fantasy cu elemente politice și mitologice. O combinație pentru mine de-a dreptul surprinzătoare, prin urmare, ca să ne facem și tu, și eu o idée, publicăm azi un fragment din roman, în premieră și în exclusivitate.
Cum promovează editura romanul Umbrele Demiurgului
Într-o lume unde magia străveche se împletește cu intrigile politice, trei frați se trezesc separați de un eveniment inexplicabil care face ca întreaga populație a orașului lor natal să dispară fără urmă.
Morrighaín, prințesa rebelă a Yarevalei, este răpită de pirați și descoperă puteri ancestrale despre care nici nu știa că există. Markin, fratele cel mare, devine fugarul vânat de un cult religios nemilos, în timp ce Verus, mezinul familiei, țese planuri politice pentru a recâștiga controlul asupra orașului pustiu.
Pe fundalul unui conflict între Cultul lui ’Nastene și forțele ancestrale ale amgushei, cei trei frați navighează prin trădări, sacrificii și descoperiri care le vor schimba pentru totdeauna destinele. În această lume unde credința se ciocnește cu puterea și adevărul cu superstiția, nimic nu este ceea ce pare, iar prețul cunoașterii poate fi mai mare decât și-ar fi imaginat vreodată.
O epopee Dark Fantasy care îmbină elementele istorice cu fantasticul și cu inflexiuni de mitologie românească într-o poveste captivantă despre putere, credință și prețul adevărului.
❗ Cartea poate fi achiziționată cu reducere la Bookfest 2025.
Umbrele Demiurgului – fragment
Capitolul 20
Chamberlengul s-a grăbit să se apropie, încercând să-i despartă pe cei doi, dar al doilea gardian l-a prins la timp și l-a trântit la pământ. Într-un moment de ezitare, primul gardian l-a scăpat pe Dann din brațe și, în tot haosul acela, un sunet de lut spart răsună din depărtare, pe podea, ca o notă discordantă.
Palatinul nu a pierdut vremea și, cu fiecare pas pe care îl făcea, zgomotele din încăperea în care intrase Paharnicul deveneau mai clare, indicând prezența regelui. Chiar înainte de a deschide ușa, un scrijelit puternic se auzi de partea cealaltă, însoțit de o vibrație care îi trecu prin tălpi.
Chamberlengul striga furios către gardianul care încă îl ținea, dar și acesta simți vibrația produsă de mișcarea acelui obiect greoi și se îndreptă spre ușă. Primul gardian, deși era cel mai apropiat, rămase înmărmurit când auzi zgomotul inițial. De această dată, ei i se alătură Palatinului când acesta încercă să împingă ușa, colaborând într-o sincronizare aproape perfectă.
— Incompetenților! strigă Chamberlengul. Nici măcar nu știți dacă regele este acolo! Verificați toate camerele!
După un scurt moment de ezitare, aceștia s-au conformat și au început să cerceteze restul încăperilor. Între timp, Chamberlengul și Dann își uneau forțele în încercarea de a împinge ușa masivă, însă fără niciun rezultat. Palatinul i-a făcut semn să se oprească pentru o clipă:
— Așteaptă, aud ceva! i-a șoptit el, apropiindu-și urechea de lemnul solid al ușii.
„Foc, urmează-mi calea…” răsunau cuvintele șoptite din spatele ușii. Vocea era joasă și amenințătoare, dar Palatinul era sigur că auzise corect.
Chamberlengul îl privea cum chipul i se schimba radical, sângele îi evacuase obrajii, iar sudoarea îi curgea pe vârful frunții. Realizând că nu au cum să deschidă ușa doar cu ajutorul forței brute umane, Chamberlengul a plecat pe hol și a strigat după ajutor.
Ceilalți doi gardieni au revenit din spatele Palatinului:
— Nu e nimeni, totul pare în regulă de partea cealaltă!
— Ei, de ce stați acolo? Veniți să mă ajutați! strigă el cu voce tunătoare, văzându-i încremeniți la locul lor.
Cei doi s-au supus imediat, dar împingerea lor nu a avut efect.
„O, foc sacru, călăuzește-mi calea și îndrumă-mi pașii spre Puterea promisă”.
Palatinul simțea cum fiorii îi străbat coloana vertebrală de fiecare dată când vocea misterioasă din încăpere își continua incantația. Între înjurături și blesteme, cei trei împingeau cu disperare masiva ușă din lemn de stejar, dar fără vreun rezultat.
Din spate sosiră alți doi gardieni, acompaniați de Chamberleng, purtând topoare grele. Începură să lovească cu furie în dreptul mânerului, încercând să forțeze mecanismul să cedeze. Palatinul, cuprins de frustrare, strigă disperat:
— Fir-ar să fie, aceste uși au metal în interior! Niciodată nu vom reuși să le deschidem!
Gardienii regali, neîncetând să lovească, păreau să pună și mai multă forță în eforturile lor. „Măcar nu mai aud acele cuvinte…” se consola Palatinul.
Chamberlengul dispăru din holul în care se aflau, ieșind din apartament. Palatinul presupuse că era în căutarea cuiva sau a ceva ce ar putea ajuta la deschiderea ușii. Surpriza lui fu mare când Chamberlengul reapăru aproape imediat cu Mendoza lângă el.
— Ce se întâmplă aici?! exclamă acesta îngrijorat. Unde este regele?
Gardienii, cu priviri neputincioase, arătară spre ușă, în timp ce Palatinul îl interoga pe Chamberleng din priviri, dornic să afle ce s-a întâmplat.
— Venea de pe scări, i-a răspuns el în șoaptă, cu un aer de conspirație. Era înconjurat de acoliții săi fanatici de la templu, toți înarmați până-n dinți…
Palatinul abia atunci observase mulțimea adunată în spatele lor, dar privirea îi fusese captată când Hierofantul a strigat din toți plămânii:
— Dați-vă la o parte! Toți, dați-vă la o parte!
Apoi, cu un gest amenințător, și-a strâns pumnul stâng, purtând un inel uriaș cu un rubin cât un sâmbure de măslină. Palatinul aproape că și-a imaginat cum ar lovi cu acel pumn masiv în ușă, făcând-o să se prăbușească sub forța lui imensă.
Dintr-odată, un val de aer fierbinte a trecut prin încăpere, iar o lumină intensă i-a făcut pe toți să se arunce la pământ. În clipa următoare, au constatat că ușa era dărâmată. Gardienii și Palatinul nu au ezitat și au trecut direct, alături de Mendoza, dar Chamberlengul a fost mai lent:
— De când este marele Profesor practicant de Amgusha? a întrebat el, surprins neplăcut de această realizare.
