“Străinul” de Albert Camus este una dintre acele cărți de care a auzit orice iubitor de lectură. Fără s-o fi deschis vreodată, mulți știu și despre ce e vorba în ea – fie și numai datorită ecranizării sau, mai nou, din vreo adaptare de tip manga (da, da, există!). Unii chiar am citit-o (și am iubit-o 🙂 !).
Unii dintre cei mai iubiţi scriitori au fost, la rândul lor, unii dintre cei mai mari iubitori ai fotbalului.
Cei mai mari scriitori ai lumii au avut şi ei ciudăţeniile lor. Vorba ceea: fiecare geniu cu stolul lui de păsărele.
Deşi cred că de când a început nebunia aceasta nu a existat zi în care să nu aud întrebarea “Dar despre nişte cărţi cu epidemii nu scrii şi tu?”, recunosc că… ioc inspiraţie!, aşa că mă apuc de textul de faţă mai mult obligată de Maria şi de Oliver care ameninţă, în plină criză mondială, cu demisia de la anaarecarti.ro (dacă poţi, te rog, să-ţi imaginezi nivelul de răsfăţ al colegilor de blog…?!!!!).
Îi dau dreptate 100% lui Stephen King care sublinia la un moment dat importanţa cuvintelor cu care se deschide o carte: “O frază de început trebuie să te invite să citeşti povestea. Trebuie să-ţi transmită: Ascultă. Vino încoace. Sigur vrei să ştii ce se întâmplă aici”.