“Sorrell și fiul” este una dintre cărţile pe care le-am citit în adolescenţă… şi de atunci nici că am mai auzit de ea.
Romanul semnat de Warwick Deeping era atât de la modă în liceul preponderent de fete pe care l-am urmat încât proprietara unicului exemplar existent în zonă făcuse o listă de aşteptare. Pe care ne-am trecut cuminţi numele şi… jar mânca nefericita care încerca să sară peste rând. Iar când cartea a ajuns, în sfârşit, la mine am fost atât de entuziasmată încât am citit-o într-o noapte.
Detaliile mi s-au şters din memorie, însă îmi amintesc şi azi revolta pe care am simţit-o când Sorrell, un ofiţer de carieră, cu maniere ireproşabile, ajunge să fie umilit ca muncitor la un han (parcă), unde e nevoit să se angajeze pentru a nu muri de foame. Iar sfârşitul… uffff… nicio colegă nu reuşise să ducă volumul la capăt fără să verse râuri de lacrimi. Desigur, nu am făcut excepţie!
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI sau de AICI
Nu ştiu dacă am curajul s-o (re)citesc
Apoi, în toţi anii care au urmat, s-a lăsat liniştea peste amintirile acestea. Nu am mai auzit nimic nici de carte, nici de autor. Clar, moda ei apusese, părea că nimeni nu o mai citeşte, nimeni nu o mai doreşte. Prin urmare, nici editurile nu au mai reeditat-o. Iar eu nu m-am mai gândit la ea.
Până zilele trecute, când deschizând un pachet primit de la editura Bookstory, am rămas cu gura căscată. Căci celor trei cărţi pe care acceptasem să le semnalez pe blog cei de editură mi-au făcut surpriza să mai adauge una. Era chiar “Sorrell și fiul” de Warwick Deeping!
Sinceră să fiu, nici nu ştiu dacă am curajul s-o (re)citesc. Ca şi în cazul altor cărţi din trecutul meu, trebuie să-mi înfrâng teama că la o doua lectură nu-mi va mai plăcea niciun pic. Sunt păţită cu “Talida“ lui Ion Grecea, după cum ţi-am povestit AICI.
Cum promovează editura romanul “Sorrell și fiul”
Până iau o decizie, îţi las textul de promovare pus la dispoziţie de editura Bookstory:
“Sorrell era un pragmatic. Pentru el, bucuria vieţii stătea în împlinire. Se mulţumea să vadă necunoscutul aşa cum vedea colinele cretoase în depărtare, fără a dori să le escaladeze. Pentru el, întreaga lume a simţurilor putea fi o iluzie, dar, când era vorba despre treburile omeneşti, se gândea că ele sunt reale. Importante sunt munca pe care o faci, idealul pe care ţi-ai propus să-l atingi, şi nu numai pentru tine singur. Important este să lupţi, să năzuieşti, să înduri, să-i iubeşti pe unii, să-i dispreţuieşti pe alții. Când lupta încetează, omul încetează să mai fie om.
În definitiv, cine ar putea spune unde se sfârşeşte viaţa? Moartea ar putea însemna doar deschiderea unei uşi, mai ales pentru cei care au ajuns în pragul ei după o viaţă de eforturi îndârjite. Sau poate că moartea este asemenea unei site care lasă să treacă numai spiritele înalte, azvârlindu-le pe celelalte îndărăt, în grămada de gunoi…?
Simţea că ajunsese la o maturitate și o linişte sufletească plină de îngăduinţă. Putea să se uite la o femeie fără s-o dorească. Banii pe care îi câştiga aveau pentru el un substrat spiritual: ei însemnau posibilităţi deschise pentru băiatul lui, aripi, arme, un scut împotriva umilinţelor. Întreaga sa viaţă se orienta după cealaltă, mai tânără, care se profila la orizont.”
