Am spus-o de multe ori aici, pe blog: eu sunt în tabăra cititorilor care iubesc cărțile groase! Dă-mi o cărămidă și voi fi mulțumită să citesc din ea tot anul. În schimb, volumele subțirele, povestirile și nuvelele, momentele și schițele… pffff… mai degrabă, îmi provoacă anxietate 😅.
Acestea fiind zise, iată-mă ținând în brațe… nu un volum de proză scurtă, nu un volum de povestiri, nu un volum de nuvele, ci… un volum de microficțiuni!!! 338, după cum se precizează în subtitlu. Intitulat “Scurt pe doi”, este scris de Nic Popescu și de Laura Stanciu și a apărut la Editura pentru Artă și Literatură.
Este prima mea carte de flash fiction – așa cum înțeleg că se mai numește acest gen literar, iar din prima interacțiune cu ea (aka răsfoire) pot să-ți spun că textele pe care am apucat să le citesc mă duc cu gândul mai degrabă la postări ceva mai elaborate pe facebook. Ceea ce inițial au și fost, după cum aveam să descopăr surprinsă citind un interviu pe care cei doi autori l-au oferit revistei Familia.
Mici povești de maximum 520 de semne și cu reguli gramaticale speciale
Nic Popescu: “Totul a început în ziua de 10 iulie 2022. Atunci am publicat primul text pe grupul de Facebook „Ficțiuni reale”. Mici povești de maximum 520 de semne și cu reguli gramaticale speciale. În peste doi ani s-au adunat texte pe care le-am scris cu plăcere, ca pe un desert savuros. Unii zic că astfel de texte foarte scurte te obligă la concizie extremă și asta poate dăuna atunci când trebuie să scrii texte mai lungi. Eu m-am simțit foarte bine cu ele, mi-au dat o senzație de relaxare, de prospețime, astfel încât le-am adunat ca un furnic și i-am propus Laurei să le punem într-o carte.
Am făcut asta din două-trei motive. Ea scrie foarte bine, are un stil diferit, dar complementar cu al meu. În plus, nu aveam destule povești care să întregească o carte de dimensiuni cât de cât respectabile. Așa că am pus laolaltă textele mele simple, vesele, cu mici tușe erotice (dintre care cele cu simpaticii Vera și Pricop pot fi considerate un adevărat serial) și textele mai profunde ale Laurei, care sunt pline de esență, te fac să-ți pui mai multe întrebări.”
Ai putea crede că microficțiunea se scrie mai ușor ca macroficțiunea, dar cei doi autori țin să contrazică această impresie.
Laura Stanciu: Mi-aș dori ca aceste texte să fie parcurse cu atenție și curiozitate. Unele dintre ele par facile, dar au o adâncime la care se ajunge greu când nu ai mult spațiu de manevră. Nu e ușor să condensezi. Este dificil să folosești puține cuvinte. Fiind un volum cu 338 de microficțiuni, poți crede că le absorbi dintr-o suflare. Nu e chiar așa. I-aș spune fiecărui cititor în parte: „Oricum ai să treci prin ele, lasă-le să te bucure.”
Cum sună prima microficțiune din Scurt pe doi
Prima microficțiune din Scurt pe doi îl are ca erou pe Arhimede. Ceea ce mie mi s-a părut chiar un semn bun, pentru că tocmai ce fusesem la el acasă, în Siracusa, unde îi pozasem și statuia (foto jos, drept dovadă).
(Bine, dacă tot a venit vorba, am și o eu o… microconfesiune de făcut aici: nu vrei să știi cât am stat în fața statuii lui Arhimede încercând să-mi dau seama ce are în mână. Crede-mă, jenant de mult!)
(E celebra lui oglindă, în caz că și tu te întrebi…)
Așa că m-am gândit să o redau aici, ca să vezi dacă e un semn bun și pentru tine și te decizi să dai o șansă acestei cărți inedite.
Evrica
Arhimede are o nouă lege în stadiu de experiment. A închiriat un bazin cu apă în Siracusa și și-a chemat câțiva prieteni. I-a pus să intre în apă și să iasă, a notat nivelul la intrarea și ieșirea lor, a tot calculat și a murmurat în barbă: volumul de lichid dislocuit. Deodată, a auzit plescăitul apei și apoi, fulgerător, cineva a ajuns la capătul bazinului și a și ieșit pe ușă. Arhimede a deschis repede Google Papirus la sectiunea Viitor.
Apoi a alergat către ușa bazinului și a strigat:
— Davide, tu ești, mă?
Mulțumim, Ana!