Robert Emil Stübner: Tea Time/ Ora ceaiului. Pictura care pare desprinsă din „Vârsta inocenței” de Edith Wharton

Dacă și tu iubești, ca mine, romanele lui Edith Wharton, cred că îmi vei da dreptate: pictura lui Robert Emil Stübner, Tea Time, pare coborâtă direct din paginile cărții Vârsta inocenței. Deși Robert Emil Stübner este un pictor mai puțin explorat în publicațiile de artă din România, opera sa rezonează profund cu estetica rafinată a începutului de secol XX. Sau cel puțin așa mi se pare mie…

Cu Robert Emil Stübner am făcut cunoștință prin intermediul… calendarului din bucătăria mea pe care m-ați rugat să-l transform într-o tradiție pe blog, arătându-vă o pictură pe lună (toată istoria o găsești AICI). Iar luna martie este ilustrată în calendarul meu cu Tea Time/ Ora ceaiului a lui Robert Emil Stübner.

Cine a fost Robert Emil Stübner? Un maestru al impresionismului german

Operă reprezentativă a artistului german Robert Emil Stübner (1874–1931), Tea Time (care în unele articole apare și cu numele Afternoon Tea) are un extraordinar efect liniștitor asupra mea. Efectiv, de fiecare dată când mă uit la ea, îmi vine să mă opresc din tot ce fac, să-mi pregătesc un ceai și, exact ca cititoarea din tablou, să mă pierd într-o carte.

(De aceea, cred că o să și evit bucătăria în luna martie… că nu mai fac nimic!)

Această scenă domestică liniștită, specifică perioadei edwardiene, în care o femeie se relaxează citind lângă o masă aranjată pentru ceai, este considerată de specialiști una dintre cele mai emblematice lucrări ale impresionismului german, al cărui adevărat maestru a fost Robert Emil Stübner. Accentul cade pe contrastul dintre albul imaculat al feței de masă, strălucirea obiectelor de porțelan și culorile vii ale florilor din vază.

Detalii despre lucrarea „Tea Time” și cota artistului pe piața de artă

Realizată în ulei, lucrarea, care are dimensiuni de aproximativ 80 x 100 cm, a fost prezentată în cadrul unor case de licitație prestigioase, precum Agra-Art din Varșovia. Deși Stübner nu este la fel de cunoscut ca impresioniștii francezi, cota sa pe piața de artă este stabilă pentru astfel de scene, apreciate pentru starea de liniște și rafinament pe care o transmit.

De altfel, opera lui Robert Emil Stübner, puternic influențată de John Singer Sargent, se concentrează fix pe aceste detalii elegante, pe aceste momente serene din viața claselor de mijloc și superioare din Europa începutului de secol XX.

Deși în perioada în care Stübner picta, atenția critică era captată aproape în totalitate de impresioniștii francezi (Monet, Renoir) sau de expresioniștii germani (gruparea Die Brücke), Stübner a rămas fidel unui stil academic-impresionist mai conservator, fiind privit mai degrabă ca un artizan de lux decât ca un pictor inovator.

Ceea ce, dacă mi se permite o intervenție de profană în această mare de păreri pricepute, pe mine nu mă deranjează niciun pic. Că prea mă duce cu gândul la romanele lui Edith Wharton pe care (după cum cred că deja știe oricine ne frecventează blogul) eu una O ADOR!!! Și îți explic un pic mai jos cum am făcut legătura în mintea mea…

Salvată de iubitorii de lectură

În prezent, Tea Time/ Ora ceaiului de Robert Emil Stübner se află într-o colecție privată, fiind rar expusă în muzee publice. Din păcate…

Însă se pare că noi, iubitorii de cărți, am decis să nu o lăsăm în uitare. Prin urmare, pictura se bucură de o „viață literară” indirectă, fiind extrem de populară pe platformele culturale și de lectură, unde este folosită frecvent ca ilustrație.

De ce cred că Tea Time/ Ora ceaiului se potrivește cu romanele lui Edith Wharton?

Dacă specialiștii în artă s-au concentrat pe tehnica lui Stübner, eu îți prezint astăzi, în premieră, o analogie inedită: simbioza vizuală perfectă între „Tea Time” și universul literar al lui Edith Wharton. Că dacă nu eu, atunci cine? 😎

Pictura lui Stübner, realizată în jurul anului 1910, redă cu exactitate acel decor somptuos, dar controlat, pe care Wharton îl descrie cu minuțiozitate în romanele sale: porțelanurile fine, florile proaspete și rigoarea așezării mesei reflectă importanța ritualurilor sociale (cum este ritualul ceaiului) în lumea personajelor lui Wharton.

În plus, Wharton folosește adesea ferestrele și interioarele iluminate pentru a sublinia izolarea elitei. În pictura lui Stübner, lumina vine de undeva din exterior, dar focalizează atenția pe obiectele din cameră, creând o senzație de izolare elegantă, temă centrală în toată opera lui Wharton.

Personajele feminine, surprinse în interioare luxoase

În Vârsta inocenței (a cărei recenzie o poți citi AICI), personajele feminine sunt adesea surprinse în interioare luxoase care sunt, în același timp, sanctuare și închisori. Astfel, pictura ar putea reprezenta imaginea idealizată a lui May: puritate, calm, respectarea tradiției și o existență desfășurată în interiorul unor reguli estetice stricte.

Pe de altă parte, lumina difuză și momentul de introspecție (femeia care citește) ar putea sugera dorința de evadare intelectuală a Contesei Olenska, care încearcă să-și creeze o lume după propriile reguli în mijlocul convențiilor rigide.

Prin urmare, dacă veți vedea în viitor pe coperta vreunei reeditări a romanului Vârsta inocenței această pictură, vă rog să mă anunțați. Că mă și înființez la editura respectivă să solicit dreptul de copyright!