Radu Tudoran, autorul celebrului roman „Toate pânzele sus!”, deţinea o casă pe malul lacului Snagov, lac unde obişnuia să înoate în zilele de vară. Aşa a ajuns să cunoască o tânără care i-a devenit iubită.
Peste ani, stând tot pe malul lacului Snagov, Radu Tudoran avea să-i povestească prietenului său, scriitorul Ştefan Agopian, despre povestea de dragoste, dar şi despre sfârşitul tragic al iubitei sale, care nu a suportat ideea că urmau să se despartă.
În cartea „Scriitor în comunism”, Ştefan Agopian redă confesiunea făcută atunci de Radu Tudoran:
„Nu era ceea ce se cheamă înot de performanţă. Intram în apă, la început înotam de-adevăratelea o vreme şi când oboseam făceam pluta ore întregi privind cerul şi norii, dacă erau nori, şi gândindu-mă la ale mele.
„Da’ tu ce faci în mijlocul lacului?”
Eram tânăr pe atunci, nu ca azi, cu toate că şi acum îmi petrec măcar o oră cu burta în sus, plutind pe lac, pe jumătate adormit. Aşa eram şi atunci, pe la prânz. Apa era călduţă şi clipocea liniştitor. Eram cu ochii închişi şi câte un val anemic îmi spăla din când în când faţa, nelăsăndu-mă să adorm de adevăratelea.
La un moment dat, câţiva stropi mi-au poposit pe faţă şi pe burtă. M-am gândit că a început să plouă şi am deschis ochii. Cerul era senin, fără nici o scamă de nor. S-a auzit un plescăit şi un şuvoi de apă mi-a inundat faţa. M-am întors în partea din care venise zgomotul şi am văzut un caiac. În el era o fată frumoasă, care din când în când mă stropea cu padela. A râs spre mine şi a spus: Credeam că eşti în mort şi nu ştiam ce să fac, aşa că te-am stropit.
Am râs şi eu şi am întrebat-o ca un prost ce face acolo, cu toate că se vedea de la o poştă ce făcea. Mă antrenez, a spus şi a râs. Da’ tu ce faci în mijlocul lacului?.
Visez, am spus eu şi ea a râs din nou.“
Radu Tudoran: Mă pregăteam de despărţire şi ea plângea din ce în ce mai des
După cum Ştefan Agopian povesteşte, cei doi îndrăgostiţi de apă s-au întâlnit mai multe zile în mijlocul lacului. „S-au întâlnit în acest fel timp de o săptămână, iar scriitorul a invitat-o să-i vadă proprietatea“.
În confesiunea făcută prietenului său, Radu Tudoran a vorbit despre tânăra care îl iubea şi de care începuse şi el să se îndrăgostească. „A fost o dragoste fierbinte care a durat toată vara. Ea fugea în fiecare noapte din cantonament şi poposea în patul meu. Curând era de-a casei şi nu se sfia să umble goală, peste tot, noroc că nu am vecini prea apropiaţi. Din când în când plecam cu motocicleta în oraş, de vreo două ori am luat-o şi pe ea. Era o fată simplă şi frumoasă care se îndrăgostise de mine şi nici eu nu eram prea departe de aşa ceva.“
Iubirea devenea tot mai intensă, iar zilele de vară rămâneau tot mai puţine. Tânăra sportivă ştia că odată cu sfârşitul lui august venea şi încheierea cantonamentului când urma să plece de la Snagov. Acesta a fost gândul care la sfârşitul verii i-a adus sfârşitul vieţii.
„Ce o să facem la toamnă?, m-a întrebat într-o seară şi a început să plângă. Am mângâiat-o şi am spus că vom găsi noi o soluţie. Pe urmă a venit toamna. Eu plecam din ce în ce mai des în oraş, ea nu mai avea de stat în cantonament decât câteva zile. Mă pregăteam de despărţire şi ea plângea din ce în ce mai des. Într-o seară când m-am întors, lipsisem vreo două sau trei zile, nu mai ştiu, i-am găsit hainele împăturite frumos pe un fotoliu. Pe ea am găsit-o goală, ghemuită cu genunchii la piept, într-un dulap. Se otrăvise.”
