Ca o mătușă fabuloasă ce sunt, cărțile pentru copii nu au cum să mă lase indiferentă. Iar când acestea sunt semnate de Regina Maria a României, interesul meu atinge cote de-a dreptul… regale 🙂 .
Prin urmare, am desfăcut cu mare grijă pachetul primit de la editura Bookstory care știam că ascunde o adevărată comoară: “Povestea unei fetițe care voia să le știe pe toate” de Regina Maria a României. Vorbim de un titlu rarisim, care nu a mai cunoscut nicio reeditare de publicarea sa în 1922. Până azi!
Cine este fetița care voia să le știe pe toate
Mioara este o fetiță dornică să cunoască ce se întâmplă în spatele ușilor închise, să știe totul, plictisindu-i pe adulți cu întrebările ei nesfârșite. Ea pleacă de acasă, însoțită de Tim, cățelul său, pentru a explora lumea, deschizând uși care îi vor arăta realități nebănuite și personaje uimitoare.
Astfel o întâlnește pe bătrâna Dor-Dorina, care îi va fi călăuză în această călătorie miraculoasă. Mioara îi cunoaște pe Titirez, cel care o va însoți pe tot parcursul cercetărilor ei, pe Barbă-Cot, grădinarul Dor-Dorinei, pe piticii semănători de ciuperci, pe moș Martin, pe moș Fiul-Bălții sau pe Stea-de-Argint.
Este o poveste care, deși plină de ființe și întâmplări supranaturale, nu lasă nicio urmă de teamă în conștiința copiilor, întrucât totul este prezentat dintr-o perspectivă educativă și constructivă. Capitol cu capitol, cititorul este captivat de pățaniile interesante ale copilei care constată că nu poate să știe totul și că există mereu mai mult de descoperit.
Cum ziceam, Povestea unei fetițe care voia să le știe pe toate a fost publicată în 1922 în Suplimentul Revistei Copiilor și Tinerimei, prima revistă românească dedicată celor mici, care a avut o apariție săptămânală între anii 1913-1916 și 1919-1924 și care cuprindea ghicitori, povești primite de la cititori și considerate de editori hazlii, unele dintre ele ilustrate.
Volumul apărut la editura Bookstory aproape 100 de ani mai târziu este înfrumusețat și el de ilustrațiile fermecătoare realizate de Raluca Tudor. Textul a fost prelucrat în conformitate cu normele limbii literare actuale, respectându-se firul istorisirii și numele personajelor.
Regina Maria a României a scris povești pentru cei mici, dar și pentru cei mari
Cu Regina Maria a României nu suntem la prima întâlnire pe blogul anaarecarti.ro. Tot la editura Bookstory a apărut în 2022 “O poveste de la Sfântul Munte” pe care ți-am prezentat-o AICI.
Regina Maria a României (1875-1938) a fost încă din copilărie, după cum povestea ea însăși în memoriile sale, o persoană cu o imaginație bogată și cu darul povestirii.
Chiar din copilărie eram înzestrată cu o vie imaginație și îmi plăcea să spun povești surorilor mele, seara când eram fiecare în pătucul nostru una lângă alta. Mai târziu începui să spun povești copiilor mei și, cu cât mergeam spre maturitate, poveștile propășeau împreună cu mine, iar copiilor mei, chiar după ce se făcuseră mari, le plăcea să mă audă povestind. (…) Frumusețea de orice fel ar fi, mă atrage; atât de limpede vedeam tot ce povesteam încât făceam pe ascultătorii mei să rătăcească împreună cu mine prin grădini și palate minuate, prin locuri pustii, pe vârfuri de munți, pe lungi țărmuri de mare sau prin locuri îngrozitoare unde se înâlneau cele patru vânturi”. Nu era aici oare ceva din Creangă, în combinație cu o înrâurire și o manifestarea britanică?.
Regina Maria, „Povestea vieții mele”
Într-o zi chiar fiica ei cea mare, Elisabeta, i-a spus că ar trebui să lase posterității plăsmuirile sale: „Ar fi păcat să lași să se șteargă tablouri atât de frumoase, ar trebui să le păstrezi; puțini sunt oamenii care să poată face pe alții să-i urmeze în lumi atât de nemaiauzite. Ești născută ca să scrii basme. ”
“Povestea unei fetițe care voia să le știe pe toate” – fragment
A fost odată ca niciodată o fetiță pe nume Mioara, care era foarte neastâmpărată în dorința ei de a le ști pe toate. Unde nu te gândeai, acolo o găseai; se furișa prin toate odăile, ca să afle ce se petrecea. Multe taine a aflat ea astfel, trăgând cu ochiul de după ușă – lucruri atât de ciudate și unele atât de uimitoare, încât vă veți mira cu toții când vi le voi povesti.
Nicio vorbă nu-i plăcea Mioarei mai mult decât aceste două cuvinte: „de ce”. „De ce este cerul albastru și pomii sunt verzi? De ce eu am numai două picioare, iar cățelușul meu are patru? De ce noaptea este întuneric? De ce oamenii mari au dreptul să-i mustre pe copii? De ce pietrele sunt tari și lâna este moale? De ce păsările au pene, și nu păr? De ce Dumnezeu este nevăzut și de ce ploaia cade din cer? De ce zăpada, albă și frumoasă, când se topește, se transformă în apă murdară? De ce zahărul e dulce și sarea e sărată? De ce? De ce? De ce?”
Cu asemenea întrebări îi sâcâia pe toți. Așa, bunăoară, ea întreba: „Unde s-a dus flacăra lumânării când ai suflat spre ea? De ce poate să urle ceva nevăzut, așa cum e vântul? De ce se sfârșesc poveștile? De ce unele lucruri miros neplăcut, iar altele miros plăcut? De ce e rău să spui minciuni și de ce e murdar să nu te speli? Unde e grădina raiului? Era oare sabia îngerului de la poarta raiului o sabie adevărată? Dacă era adevărată, cum ardea?”
Și așa mereu cu întrebările „de ce?”, „cum?” și „pentru ce?” până când toți își pierdeau răbdarea de atâta întrebat.
Mioara era în vârstă de șapte ani. Avea ochii albaștri, mari și piciorușele subțiri. Rochița ei scurtă îi lăsa genunchii goi. Părul ei castaniu era tuns în jurul gâtului, ca la copiii de casă din timpurile vechi. Buzele ei erau rumene ca trandafirii. Nasul avea vârful ridicat spre soare, așa că răutăcioșii, văzând că e și mic, i-ar fi zis că e cârn.
Mioara vorbea și singură. Adesea, când ședea liniștită, cu păpușa în brațe, buzele ei se mișcau neîntrerupt. Ea își iubea păpușa, dar o considera o tovarășă proastă, pentru că era mută și rămânea cu fața veșnic nemișcată; numai când o culca închidea deodată ochii, de părea că doarme. Însă Mioara nu știa niciodată dacă într-adevăr doarme sau nu! Chiar și atunci când dormea, avea aceeași înfățișare neschimbată, cu surâsul ei prostesc, care o supăra uneori pe mica ei mamă. „Nu cred să am și eu un aer atât de prost când dorm”, gândea Mioara. Dar, deoarece nu se văzuse niciodată în timp ce dormea, nu putea ști cum arăta.
“Albinuța Maia și aventurile ei” de Waldemar Bonsels
Tot de la editura Bookstory am mai primit o cărticică pentru copii: “Albinuța Maia și aventurile ei” de Waldemar Bonsels.
Cum o prezintă editura: În stupul din curtea boierească se naște mica Maia, o albinuță cu o fire deosebită, care, la primul său zbor, hotărăște să-și părăsească stupul. Curajoasă și ambițioasă, pentru a-și îndeplini cea mai mare dorință, aceea de a-l cunoaște pe om, cea mai înaltă creație a firii, sub înfățișarea lui cea mai frumoasă, albinuța hoinărește prin lume, trecând prin multe aventuri și depășind multe pericole.
Cartea urmărește dezvoltarea albinei Maia de la o tânără aventuroasă la un adult responsabil. Personaj foarte îndrăgit de copii, Maia este un exemplu de dragoste, prietenie și înțelepciune, care ne învață să abordăm viața fără prejudecăți, să ne acceptăm unii pe ceilalți așa cum suntem și să ne ajutăm reciproc. Ea caută binele în toate și ne încurajează să luptăm împotriva răului.
P.S. Sper să mă ierte prietenii de la editura Bookstory că am întârziat puțin cu prezentarea volumelor trimise de ei. Dar a trebuit să aștept întoarcerea acasă a celor doi spiriduși de nepoți… căci poză cu două cărți pentru copii în care să nu apară și două perechi de mânuțe dodoloațe eu una nici că am mai pomenit.
După ce mai cresc puțin, revin și cu părerea lor. Atunci vom vedea dacă Regina Maria trece testul micilor cititori. Că pe cei mari știu precis că i-a cucerit :).
