Cum a murit, la doar 29 de ani, autorul celei mai cunoscute poezii despre limba română, scrisă în tranşee, la Mărăşeşti – Ana are carti!

Cum a murit, la doar 29 de ani, autorul celei mai cunoscute poezii despre limba română, scrisă în tranşee, la Mărăşeşti

Preotul basarabean Alexei Mateevici a scris cunoscuta poezie „Limba noastră” (actualul imn de stat al Republicii Moldova) în tranşeele Primului Război Mondial. În doar câteva luni poezia lui a dat ocolul României, însă poetul s-a stins la scurtă vreme din cauza unei boli cumplite: tifosul. După doar câteva luni, visul lui Mateevici – unirea Basarabiei cu România – avea să devină realitate.

646x404Puţină lume ştie că poetul basarabean Alexei Mateevici, autorul celebrei poezii patriotice „Limba noastră” (analizată până la obsesie în manualele şcolare, dar şi de către naţionaliştii de pe cele două maluri ale Prutului), şi-a legat destinul, într-un mod tragic, de la fel de celebrele tranşee de la Mărăşeşti, care au oprit înaintarea armatei germane în timpul Primului Război Mondial, scrie Adevărul.

Preotul Mateevici a murit la doar 29 de ani din cauza unei boli cumplite – tifos exantematic – pe care a contractat-o în timp ce se afla în tranşeele războiului, foarte aproape de Mărăşeşti. Mateevici a agonizat o perioadă în spitalul „Anton Cincu” din Tecuci, însă, simţindu-şi sfârşitul aproape, a cerut să fie transportat în Basarabia natală, unde şi-a dat ultima suflare, pe 24 august 1917, la spitalul nr.1 din Chişinău. Este înmormântat la cimitirul central de pe strada Armenească. În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoştea din 1910.

La doar câteva luni distanţă de la moartea poetului, pe 9 aprilie 1918, visul poetului se îndeplinea, iar Basarabia se unea cu România.

Mărturiile trecerii lui Alexei Mateevici pe la Tecuci şi Mărăşeşti sunt adunate de profesorul Nicolae Chiscop în volumul „Satul ţinutului Tecuci. Istorie, spiritualitate, cultură”, 2014. „Moartea lui, survenită pe neaşteptate a produs o puternică emoţie. A murit când gloria lui atinsese apogeul, după ce, la Chişinău, la 18 iulie 1917, în şedinţa festivă de deschidere a cursurilor învăţătorilor, citise capodopera sa – Limba noastră”, scrie profesorul Chiscop. Lucrarea amintită conţine şi o descriere a poetului (provenind de un participant la întrunire), una dintre puţinele păstrate – de altfel nici fotografii cu Mateevici nu s-au păstrat prea multe.

„Auzind numele părintelui Mateevici… ne-am aţintit privirea pe uşa unde trebuia să intre poetul. Parcă-l văd: un preot de statură mijlocie, destul de robust, cu părul bogat, castaniu, fără a fi lung, cu o barbă scurtă, cu privire blajină în ochii expresivi. Mergea sfios spre tribuna din sala eparhială, de unde se susţin de obicei cuvântările. Când s-a apropiat de uşă, tot publicul l-a întâmpinat cu o ploaie de aplauze care l-au făcut să roşească şi atât s-a intimidat că nici nu putea începe poezia. Citind-o, vocea vibra la orice cuvânt. Simţeai că poetul îşi transmitea dragostea şi admiraţia pentru limba noastră… După ce a terminat de citit poezia, lumea din sală a rămas înmărmurită. Părea ameţită… Aplauzele au început mai târziu, cum se întâmplă după o preafrumoasă bucată cântată de un prea mare artist”. (Nicolae Chiscop – Mărturii despre Alexei Mateevici)

La izbucnirea Primului Război Mondial, Alexe Mateevici este preot militar al unei unităţi ruse de pe frontul din Galiţia. În 1916, la intrarea României în război, după cei doi ani de neutralitate, solicită să fie transferat în România, în brigada 71 artilerie de pe frontul Tecuci–Mărăşeşti.  Tocmai acolo, la Mărăşeşti, a scris cea mai valoroasă poezie a sa: Limba Noastră.

Limba Noastră

Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde

Într-un neam, ce fără veste

S-a trezit din somn de moarte

Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,

Doina dorurilor noastre,

Roi de fulgere, ce spintec

Nouri negri, zări albastre.

 

Limba noastră-i graiul pâinii,

Când de vânt se mişcă vara;

In rostirea ei bătrânii

Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,

Zbuciumul din codrii veşnici,

Nistrul lin, ce-n valuri pierde

Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,

Că vi-i limba prea săracă,

Şi-ţi vedea, cât îi de darnic

Graiul ţării noastre dragă.

 

Limba noastră-i vechi izvoade.

Povestiri din alte vremuri;

Şi citindu-le ‘nşirate, –

Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă

Să ridice slava-n ceruri,

Să ne spiue-n hram şi-acasă

Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfânta,

Limba vechilor cazanii,

Care o plâng şi care o cântă

Pe la vatra lor ţăranii.

 

Înviaţi-vă dar graiul,

Ruginit de multă vreme,

Stergeţi slinul, mucegaiul

Al uitării ‘n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare

Ce din soare se aprinde –

Şi-ţi avea în revărsare

Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară

În adâncuri înfundată,

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

Facebook Comments

Leave a Reply

Privacy Preference Center


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/public/partials/privacy-preferences-modal.php on line 33

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/public/partials/privacy-preferences-modal.php on line 95