„Omul Pictat (Seria Demon 1)” de Peter V. Brett

Titlu: Omul Pictat (Seria Demon 1)
Autor: Peter V. Brett
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor

Vreau banii inapoi!

Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă

Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)

Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea

TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)

Editura: Nemira
Anul apariției: 2014
Traducere: Ana-Veronica Mircea

Când am văzut prima dată „Omul Pictat”, am exclamat: “Super copertă!”. Imediat am început să mă întreb: “Cine e tipul, ce face, de ce e tatuat, ce e cu toiagul acela?”.

Însă când am căutat pe net detalii despre “Omul pictat” am zis “Pas”. Povestea unor copii care devin salvatorii omenirii nu prea m-a impresionat. Am găsit însă într-o recenzie o expresie care mi-a stârnit curiozitatea: Fantasy apocaliptic. Până acum nu am mai citit ceva care să fie catalogat așa. Pentru mine “Fantasy apocaliptic” sună nou, fresh, promiţând aventuri nemaiîntâlnite și nemaiauzite. Este un sentiment foarte plăcut să descoperi că o carte, care la prima vedere pare una tipic fantasy, poate avea un subiect nou, o lume nouă și… o magie nouă.

Acțiunea din “Omul pictat” are loc într-o lume în care omenirea este la discreția demonilor. În urma unui război cu aceștia, umanitatea a ieșit foarte, foarte șifonată. Demonii, denumiți și miezingi, ai focului, ai vântului, ai lemnului, ai nisipului, mici, mari sau uriași, se ridică din pământ în fiecare noapte și vânează, ucid și mănâncă orice vietate care le iese în cale, fiind aproape indestructibili. În acest timp, oamenii nu fac altceva decât să se ascundă în case sau cetăți, pe ale căror ziduri sunt desenate glife. Aceste simboluri magice a căror origine s-a pierdut de mult sunt capabile să respingă creaturile demonice.

În “Omul pictat”, personajele principale sunt trei copii

Personajele principale sunt trei copii. Arlen, după ce și-a văzut mama ucisă de o asemenea creatură, a fugit de acasă dornic să se răzbune. Adolescenta Leesha își vede viitorul distrus în urma unei minciuni banale. Rojer apare pentru prima data în carte la vârsta de trei ani și este foarte aproape să devină felul principal al unui demon înfometat.

Pe măsură ce trec anii, cei trei devin din ce în ce mai buni în ceea ce fac. Arlen, ajutat de luptătorii unui oraș îndepărtat, învață că demoni pot fi uciși. Leesha se specializează în plante medicinale și devine medicul satului ei. Rojer descoperă atât că are talent muzical, dar și faptul că muzica poate constitui o armă împotriva creaturilor.

La un moment dat, drumurile celor trei se vor întâlni, într-unul dintre cele mai slabe paragrafe citite de mine anul acesta, și din acest moment, ca să folosesc o expresie clasică, totul se va schimba… Dar asta în volumele următoare…

Cele mai adânci răni nu sunt făcute de demoni, ci de oameni

La începutul cărții, Arlen, Leesha și Rojer par niște personaje desprinse dintr-o carte tipică pentru adolescenți. Însă, pe măsură ce dai paginile, cei trei se maturizează rapid. Ei dau piept cu fel de fel de probleme care îi obligă să se transforme, să privească lumea din jur cu alți ochi și să ia decizia de a lupta pentru un viitor lipsit de creaturi înfricoșătoare.

Din păcate, în ciuda a tot ce pătimesc, a necazurilor care îi lovesc și a ororilor la care sunt martori, nu am avut nici o secundă sentimentul că Arlen, Leesha și Rojer pot să moară sau că ar fi în pericol de moarte, cel puțin din partea demonilor. Din partea oamenilor însă… Este cu totul și cu totul o altă poveste, aceștia dovedindu-se la fel de lipsiți de milă ca orice creatură ieșită din pământ.  Nu mă înțelegeți greșit: atacurile demonilor sunt violente și sângeroase, luptele cu aceștia sunt crâncene și, trebuie să adaug, bine detaliate, însă rănile cele mai mari pe care le suferă cei trei mi s-au părut să fie cele făcute de oameni.