Autor: Richard Morgan
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Paladin
Anul apariției: 2014
Traducere: Roxana Brînceanu
De la bun început, trebuie să spun că în timp ce citeam “Omul negru” nu eram deloc încântat de faptul că trebuie să scriu despre cartea lui Richard Morgan. Când era super interesantă, când era super plictisitoare.
“Omul negru” este genul de carte pe care îl urăsc: când mă prinde cu povestea ei, când bate câmpii şi mă pierde pe parcurs, provocându-mi un căscat mai mult sau mai puţin politicos. Presupun că uneori trebuie să citeşti şi aşa ceva pentru a putea aprecia apoi cărţile cu adevărat bune. Sper doar să nu mi se întâmple prea des…
“Omul negru” este a doua carte a lui Richard Morgan apărută în România şi citită de mine. Prima, “Carbon modificat”, a fost fenomenală, incredibilă & uluitoare și m-a lăsat dornic să citesc și alte cărţi ale autorului. Aşa că aveam aşteptări mari de la “Omul negru”. Aşteptări care s-au împlinit doar parţial…
Omul negru este un… negru modificat genetic și transformat într-un supersoldat
Omul negru din titlu este britanicul Carl Marsalis, un negru modificat genetic, creat special pentru a fi un supersoldat, paranoic, gata oricând de violenţă. El face parte din cei numiţi Treisprezece de către oamenii normali şi este văzut ca un monstru de aceştia.
Acţiunea romanului are loc într-un viitor apropiat când Occidentul a devenit foarte pașnic şi civilizat – termenul folosit în carte este “societate civilă feminizată”. A renunţat la armate şi soldaţi, ceea ce nu înseamnă că nu există criminalitate, violență, sărăcie, ură, droguri și exploatarea omului de către om. Atunci când a avut nevoie de carne de tun, umanitatea a creat-o pe cale artificială. Și astfel au apărut cei Treisprezece.
În momentul în care nevoia de supersoldaţi a dispărut, s-a procedat civilizat şi elegant. Au fost adunaţi la un loc şi au avut de ales între a intra în lagăre pentru tot restul vieţii sau a pleca în exil pe Marte, unde să aibă parte de toată “libertatea”. Bineînţeles că unii dintre Treisprezece nu au fost de acord cu cele două variante şi au apelat la opţiunea numărul trei: să fugă şi să se ascundă printre oamenii obişnuiţi.
Supersoldații ajung să fie ei vânați
Din acest moment, intră în scena Marsalis a cărui meserie constă în vânarea, capturarea sau eliminarea celor asemenea lui. El este angajat să găsească un Treisprezece care a evadat de pe Marte şi care în timpul zborului spre Terra şi-a făcut sandvişuri din părţile componente ale membrilor echipajului navei spaţiale în care se afla. Marsalis se va pomeni însă aruncat într-o poveste complicată şi violentă, cu conspiraţii, trădări, planuri peste planuri, personaje dubioase. Dar şi o mică idilă, care scoate la iveală stratul foarte subţire de umanitate care zace în Marsalis.
Povestea este super, viitorul din carte este credibil, tehnologia este plauzibilă, interacţiunea lui Marsalis cu restul personajelor şi idila lui cu o poliţistă sunt OK, tema rasismului oamenilor obişnuiţi la adresa lui Marsalis atât pe motiv că este negru, dar şi pentru că e un Treisprezece este excelent redata, fanatismul religios care a cuprins o parte din ceea ce odinioară se numea SUA este foarte posibil.
Numai că pe mine cartea nu m-a prins.
Poate că din cauză că “Omul negru” este mai lung decât ar fi trebuit, acţiunea diluându-se atât de mult încât uneori am avut impresia că există capitole ce par scrise doar ca autorul să zică: “Ce tare sunt!!! Uite ce idei am!”. Poate a fost plătit la numărul de cuvinte… Nu ştiu! A mai câştigat şi premiul Arthur C. Clarke în 2008. Ufff…
