Mein Kampf, ediţia comentată - cea mai vândută carte în Germania

Mein Kampf, ediţia comentată – cea mai vândută carte în Germania

Mein Kampf se află la trei luni după reeditarea ei în fruntea listei operelor neficţionale cele mai vândute în Germania.

Drepturile asupra cărţii în care Adolf Hitler şi-a expus concepţiile politice au devenit publice pe 1 ianuarie 2016. Până la această dată, respectivele drepturi au revenit exclusiv autorităţilor din landul Bavaria. Acestea s-au opus timp de şapte decenii reeditării lucrării, relatează stiripesurse.ro. Motivul? Teama că ea ar putea deveni un obiect de cult pentru neonazişti sau că ar da apă la moară extremei drepte.

Totuşi, lucrarea scrisă de Hitler în 1924 când era în închisoare nu a fost niciodată interzisă din punct de vedere legal. Ediţii originale ale cărții devenite reper al propagandei şi ideologiei naziste s-au mai găsit prin anticariatele germane. De la prima publicare, în anul 1924, şi până la capitularea celui de-al Treilea Reich au fost imprimate circa 12 milioane de exemplare.

Noua ediţie a fost pregătită de o echipă de istorici condusă de Christian Hartmann şi editată de Institutul de Istorie Contemporană din Munchen (IfZ). Ea a fost plasată de revista Der Spiegel în topul săptămânal al vânzărilor de opere scrise.

Cei care şi-au asumat republicarea ei au optat pentru o ediţie critică. Cele două volume însumează 1.948 de pagini, iar preţul este de 59 de euro. Tirajul iniţial a fost de 4.000 de exemplare, dar a fost rapid suplimentat după ce s-a constatat că interesul pentru această lucrare depăşeşte aşteptările.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!