Autor: Nicole Krauss
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Humanitas
Anul apariției: 2007
Traducere: Antoaneta Ralian
Am luat “Istoria iubirii” de Nicole Krauss din biblioteca unde stau cărţile necitite, gândindu-mă ca un titlu atât de ambiţios trebuie să-mi ofere ceva acolo… măcar de dimensiunea unui citat, în ziua în care iar o să dau din colţ în colţ pentru că unele din cititoarele blogului nostru vor romane de dragoste, iar noi suntem totali paraleli cu domeniul.
Însă, dupa câteva zile şi câteva capitole citite, au năvălit peste noi cărţile de la editura Tritonic. Am fost luaţi prin surprindere, ne-am emoţionat… Pe urmă au început discuţiile: “Hai, cine ce citeşte?, că ne-au trimis oamenii ditamai raftul şi o să spună că suntem neserioşi” etc etc. Aşa că “Istoria…” a fost abandonată pe noptieră.
“Bine, nici nu prea îmi plăcea”, mi-am găsit eu repede o scuză ca să-mi liniştesc conştiinţa.
Oare?
Oare?
Pentru că, imediat ce mi-am spus aceste cuvinte, am luat cartea în mână. Cumva simţeam că, de data aceasta, nu era vina ei, ci a mea. Aşa că (m)i-am mai dat o şansă şi am început s-o recitesc de la capăt. Şi bine am făcut!
Prin urmare…
“Istoria iubirii” nu e o carte pe care s-o citești la culcare
Primul sfat legat de “Istoria iubirii” de Nicole Krauss. Aceasta nu e o carte pe care s-o citeşti ca să (n-)adormi! Construită ca un puzzle, volumul te va pierde dacă nu eşti atent(ă). Trei fire narative diferite (sau chiar patru, dacă vreau neapărat să despic… firul în patru 🙂 ) şi destul de alambicate se vor uni tocmai la final.
Alma Singer are 14 ani şi o misiune uriaşă. După moartea tatălui său, vrea să-şi scoată mama din singurătatea şi tristeţea în care s-a retras. Şi crede că poate găsi soluţia dacă află cine e necunoscutul care a apelat la mama ei pentru a traduce, în schimbul unei sume colosale, o carte obscură, intitulată “Istoria iubirii”, despre o tânără al cărei nume, Alma, a fost sursă de inspiraţie pentru părinţii săi atunci când au botezat-o.
Trei poveşti care nici măcar în ordine cronologică nu sunt prezentate
În celălalt capăt al New York-ului, bătrânul Leo Gursky, supravieţuitor al Holocaustului, se trezeşte în fiecare dimineaţă cu dorinţa (cutremurătoare!) de a nu muri în acea zi fără ca nimeni să-l vadă (prin urmare, face un circ total de fiecare dată când iese din casă). Şi în tot acest timp se gândeşte la unica femeie pe care a iubit-o, cu 60 de ani în urmă, în Polonia natală, care se numeşte… Alma şi care l-a inspirat să scrie o carte, intitulată, ai ghicit!, “Istoria iubirii”.
Iar Zvi Litvinoff, un evreu care a reuşit să se refugieze de ororile nazismului taman în Chile, este autorul unei cărţi care s-a bucurat de un vag succes la apariţie pentru a fi complet uitată ulterior. Însă Litvinoff este scutit de o constatare atât de tristă: moare înainte de a-şi vedea opera risipită prin câteva anticariate prăfuite. A, da, cartea lui se numeşte “Istoria iubirii”.
Ei, dacă deja te-am încurcat numai din trei paragrafe, imaginează-ţi cum e cartea. Cum se vor uni cele trei poveşti (care nici măcar în ordine cronologică nu sunt prezentate!) nu-ţi voi dezvălui ca să nu-ţi stric plăcerea. Îţi spun doar că Nicole Krauss face o treabă excelentă, lăsându-te sa încerci să ghiceşti tot timpul unde vrea să ajungă, pentru a-ţi pune în braţe cheia într-un final care nu este nici forţat, nici ratat.
“Istoria iubirii” de Nicole Krauss nu este o poveste de dragoste clasică
Al doilea sfat legat de “Istoria iubirii” de Nicole Krauss. Nu te aştepta la o poveste de dragoste clasică (aşa cum te-ar putea păcăli titlul sau prezentarea editurii/alte recenzii). Pentru că dincolo de iubirea bătrânului Leo pentru Alma, aceasta este o carte foarte tristă despre familie, supravieţuire şi, mai ales,… pierdere. Practic, nu există personaj, indiferent de vârstă, locaţie sau preocupări, care să nu fi cunoscut pierderea cuiva sau a ceva drag.
Şi vei realiza că nu ai de-a face cu banalul “un băiat iubea o fată şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneti” încă din primele pagini.
Pentru că romanul lui Nicole Krauss, despre care, atenţie!, toată lumea ţi-a spus că e de dragoste, începe în felul următor: “Când o să-mi scrie necrologul (…) o să sune aşa: LEO GURSKY CĂRUIA ÎI SUPRAVIETUIEŞTE UN APARTAMENT PLIN DE CĂCAT” (literele verzale şi… exprimarea îi aparţin, normal, autoarei!).
Fraza care poate deschide orice roman de dragoste
Asta în condiţiile în care 15 pagini mai târziu, aceeaşi Nicole Krauss reuşeşte o frază care pe mine m-a emoţionat profund, urmărindu-mă şi azi, când scriu această “recenzie”: “A fost odată un baiat care iubea o fată, iar râsul ei era o întrebare pentru al cărei raspuns ar fi meritat să-şi dedice întreaga viaţă”.
Să ai o astfel de frază în varful peniţei, eligibilă oricând, oriunde pentru a deschide un roman de dragoste, şi tu să alegi acel început şocant… A fost momentul în care m-am ridicat în capul oaselor şi mi-am spus: “Acesta nu poate fi DOAR un roman de dragoste”.
Al treilea sfat (şi ultimul!) legat de “Istoria iubirii” de Nicole Krauss. Alergând dupa povestea de iubire, rişti să treci cu uşurinţă peste pagini-bijuterii care descriu aspecte din cultura evreiască. Bineînteles că nu sunt obiectivă, pentru că mi-au aparut în faţa ochilor toţi prietenii dragi din Israel, dar dincolo de acest unghi foarte personal, am savurat efectiv mostrele de înţelepciune iudaica, detaliile legate de viaţa de zi cu zi a unei familii de evrei, dialogurile răscolitoare (“Arată-mi un evreu care supravieţuieşte şi îţi voi arăta un magician”).
Leo a pierdut CAM TOT: iubita, copilul, părinţii, casa natală, tinereţea şi… demnitatea
Leo Gursky este personajul meu preferat din carte. Dacă Nicole Krauss s-ar fi concentrat doar pe el, atunci cartea ar fi primit de la mine 5 stele. Primul capitol, care îţi descrie cum îşi duce bătrânul ultimele zile, este absolut FA-BU-LOS. Printre detalii banale şi descrieri uneori scârboase (vorbim de trupul unui bărbat de 80 de ani, totuşi!), reuşeşti să înţelegi că Leo a pierdut în viaţa lui… CAM TOT. Iubita, copilul, părinţii, casa natală, tinereţea şi, nu în cele din urmă, demnitatea.
Din păcate, Krauss e tentată să complice şi mai mult o poveste şi aşa suficient de complicată! Te bombardează cu noi personaje şi istorii cărora eu nu le-am văzut sensul în economia romanului. (De exemplu, capitole întregi dedicate fratelui Almei-cea-care-are-14-ani, care se crede un nou Mesia şi încearcă să acţioneze în consecinţă).
Aşa rămânem la patru stele, cu sincere păreri de rau… Dar tot sunt bucuroasă că am acum în tolbă un roman de dragoste pe care să nu-mi fie jenă să ţi-l recomand.
Ce-am scris când am început să citesc „Istoria iubirii”
De la Sf. Valentin încoace a devenit ambiţia mea personală de a găsi pentru tine un roman de dragoste de 5 stele. Nu de alta, dar nu vreau să ne prindă 14 februarie 2017 nepregătiţi şi să fim iar la un milimetru distanţă de “Vai, ce ruşine!”.
Aşa că am scos din rafturile cu cărţi necitite “Istoria iubirii” de Nicole Krauss. Ca să fiu sinceră, când mi-am cumpărat-o pe mine m-a atras o frază din prezentarea editurii.
“O carte misterioasă străbate spaţiul şi timpul – din Polonia anilor ’40 până în New Yorkul zilelor noastre – şi schimbă pentru totdeauna destinele celor care au bucuria să o citească”.
Acum, dacă am tras lozul norocos şi descopăr şi o poveste extraordinară de iubire, aşa cum susţin mulţi din cei care au citit-o, m-am scos de Valentinul viitor 🙂 !
