Pe 18 mai 1922, Parisul a fost martorul unui eveniment care promitea să schimbe istoria culturală a Europei. Ceea ce trebuia să fie „serata secolului” s-a transformat însă în serata… plictiselii. Marcel Proust și James Joyce s-au aflat față în față pentru prima și singura dată în viață, iar rezultatul a fost un eșec răsunător, marcat de snobism, orgolii și neînțelegeri comice.
Cine a participat la „serata secolului” de la Hotel Majestic
Petrecerea care a rămas în istoria culturală drept „serata secolului” a reunit la Hotel Majestic din Paris cinci dintre cei mai mari piloni ai modernismului: Marcel Proust, James Joyce, Pablo Picasso, Igor Stravinski și Serghei Diaghirev.
Evenimentul a fost reconstituit în detaliu de istoricul Richard Davenport-Hines în cartea sa – „A Night at the Majestic”.
Dineul a fost organizat de soții Sydney și Violet Schiff, colecționari britanici bogați, pentru a celebra premiera baletului Le Renard al lui Stravinski, pus în scenă de compania Ballets Russes a lui Diaghirev.
James Joyce a sosit târziu, era deja destul de băut pentru a-și masca timiditatea și nu era îmbrăcat în haine de gală (nu deținea un frac la acea vreme).
Marcel Proust, grav bolnav de astm și izolat de luni de zile în apartamentul său căptușit cu plută, a sosit la ora 2:30 dimineața, purtând o haină grea de blană, palid ca o fantomă.
Trei versiuni ale dialogului dintre Marcel Proust și James Joyce
Deși oaspeții (inclusiv Picasso și Stravinski) așteptau o scânteie de geniu din partea celor doi titani literari ai epocii, discuția dintre ei a fost un eșec răsunător. Există mai multe versiuni lăsate de martorii oculari:
1. Ducesa de Clermont-Tonnerre a povestit că Proust a deschis discuția spunând: „Nu v-am citit niciodată opera, domnule Joyce”, la care Joyce a replicat instant: „Nici eu pe a dumneavoastră, domnule Proust”. Discuția s-a încheiat acolo.
2. Joyce i-a povestit ulterior unui prieten că dialogul a fost format mai mult din nu-uri. Proust îl întreba dacă a cunoscut anumiți duci sau prințese din înalta societate pariziană, iar Joyce răspundea simplu: „Nu”. Gazda i-a întrebat dacă au citit secțiuni din Ulise sau În căutarea timpului pierdut, iar ambii au răspuns din nou: „Nu”. Joyce a concluzionat: „Situația era imposibilă. Ziua lui Proust abia începea (el scria doar noaptea). A mea se terminase”.
3. Într-o altă variantă celebră, menționată de scriitorul William Carlos Williams, cei doi ar fi vorbit exclusiv despre bolile lor. Joyce s-a plâns: „Am dureri de cap în fiecare zi. Ochii mei sunt praf”. Proust a răspuns: „O, bietul meu stomac… mă omoară. De fapt, trebuie să plec imediat”.
Incidentul din taxi și finalul nopții
În jurul orei 4:00 dimineața, Proust a decis să plece și i-a invitat pe soții Schiff la el în apartament. Joyce, nerespectând eticheta, s-a strecurat după ei și s-a urcat neinvitat în același taxi.
În timpul scurtei curse până pe Rue de l’Amiral-Hamelin, Joyce a fumat continuu (lucru care îl sufoca pe astmaticul Proust) și a deschis larg fereastra mașinii. Când au ajuns, Proust și soții Schiff au coborât rapid, lăsându-l pe Joyce singur în taxi, scriitorul irlandez fiind nevoit să plătească singur cursa, spre marea lui indignare.
A fost ultima ieșire publică majoră a lui Proust, care avea să moară exact șase luni mai târziu, pe 18 noiembrie 1922.
