Autor: Larry Niven
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Teora
Anul apariției: 1997
Traducere: Mihai Badescu
Când am văzut că editura Paladin scoate “Lumea inelară”, am zis: “Bravo! Cineva nu a uitat SF-urile clasice! ”. Însă când, din cauza nostalgiei, m-am uitat pe netul românesc să citesc o recenzie la acest roman, nu am găsit decât niște vechituri din 1900 toamna și, lucrul cel mai important, foarte puține din ele – laudative. Eu îmi aduceam aminte de un super roman, cu o lume gigantică, cu personaje interesante și o poveste palpitantă. Și recenziile găsite îmi vorbeau despre sex și condiția precară a femeii din roman. Acest lucru m-a contrariat suficient de mult încât să scot, de pe raftul dedicat romanelor premiate cu Hugo și Nebula, ediția aflată în proprietate personală și apărută în 1997 la editura Teora și să încep lectura.
Ca de obicei, mai întâi povestea pe scurt: un grup de oameni & extratereștri pornesc să exploreze o gigantică și misterioasă construcție artificială de forma unui inel, în interiorul căruia se află o stea, aflată la 248 de ani lumină de Terra. Grupul e format din doi extratereștri și doi oameni. Primii sunt un Păpușar, o creatură ierbivoră cu trei picioare și două capete, care se mândrește cu lașitatea ei, și un Kzin, o felină umanoidă numai mușchi și oricând gata de luptă. Oamenii sunt Louis Wu, un bărbat în vârstă de 200 de ani cam petrecăreț, puțin afemeiat și, din când în când, explorator singuratic, și Teela Brown, o tânără seducătoare care are o însușire unică: este foarte norocoasă.
Atent plănuita explorare a Lumii inelare este dată peste cap atunci când nava celor patru se prăbușește chiar pe lumea respectivă. Din clipa în care eroii pun piciorul pe solul artificial al lumii, au parte de orașe misterioase, civilizații prăbușite în uitare, plante oglindă care incinerează tot ce mișcă, castele zburătoare și triburi barbare de oameni. Adaugă la toate acestea amestecul Păpușarilor în evoluția genetică a oamenilor și a kzinilor, planete folosite pe post de nave spațiale și faptul că totul pe lumea inelară este uriaș (ca fapt divers, lumea are un milion și jumătate de kilometri lățime și un miliard de kilometri lungime) și ai parte de un roman care suferă de imaginație acută și de o explozie deloc plictisitoare de teme SF.
Mai mult decât atât, pe măsură ce trece timpul și te prinde ora două noaptea citind, începi să te implici cu adevărat în poveste. Alături de cei patru încerci să răspunzi la întrebările care își fac apariția: Cine a construit “Lumea inelară”? Ce s-a întâmplat cu ea de a ajuns o ruină? Unde sunt cei care au construit-o? De ce populația e alcătuită din oameni? Dar oare chiar sunt oameni? Ce mai există în partea cealaltă a lumii? Însă dacă “Lumea inelară” are o problemă, aceasta este LIPSA răspunsurilor la majoritatea întrebărilor de mai sus.
Din punctul meu de vedere, “Lumea inelară” nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui fan SF. E drept că a fost scrisă în 1979 și din cauza asta poate părea cam prăfuită și depășită. Nu este așa! Este exact tipul de roman care se potrivește perfect expresiei “sense of wonder”. Este plină de idei, de provocări, de lucruri uluitoare, de mistere, de tehnologie, de tot ce un fan SF vrea să citească. Ca să nu mai zic că a luat premiile Hugo, Nebula și Locus…
P.S. Da, are şi sex! Și da, personajele feminine par să se priceapă și la asta. Oricum, ele nu sunt Emmanuelle sau Ellen Ripley, nici Anastasia Steele sau Sarah Connor. Dar te pui cu fanteziile scriitorului? Nu. Îl lași în pace și citești mai departe…
P.S. 2: Ilustrația ediției de la Paladin este un mister pentru mine. Ce reprezintă? Unde e Lumea inelară? Se pare că nu o să înțeleg niciodată modul în care editurile își gândesc coperțile… Eu rămân la ediția mea veche care chiar are o Lume inelară pe copertă. Dar coperta nu contează: Lumea inelară trebuie să fie în biblioteca oricărui fan SF care se respectă!
Cartea poate fi cumpărată de AICI, de AICI sau de AICI
