Jodi Picoult a scris douăzeci și trei de cărți, dar Mici lucruri mărețe, publicată de Editura Trei, în colecția Fiction Connection, este considerat cel mai important roman al său. Sincer, incomod, introspectiv și de actualitate, Mici lucruri mărețe îi provoacă pe cititori să mediteze asupra propriilor convingeri și acțiuni.
Autoarea mărturisește că un caz apărut în presa americană a inspirat-o în scrierea acestui roman despre rasism și prejudecăți. În acea știre, tatăl unui bebeluș născut într-o maternitate din Connecticut i-a spus asistentei șefe că nu vrea ca o femeie de culoare sau altcineva care arată ca ea să-i atingă copilul. Bărbatul era un simpatizant neonazist. Spitalul a notat cererea sa în fișa de observație a copilului, iar asistenta de culoare a dat în judecată instituția pentru discriminare și a câștigat procesul.
„Dar m-am întrebat – povestește Jodi Picoult – cum ar fi fost dacă sora medicală ar fi rămas vreodată singură cu copilul și acestuia i s-ar fi întâmplat ceva rău? Dacă asistenta ar fi fost dată în judecată și apărată de un avocat din oficiu alb, care nu s-a considerat niciodată rasist, dar care va fi încercat de tot felul de gânduri? După aceste întrebări am realizat dintr-o dată de ce nu am putut scrie o carte pe această temă mai devreme: mă adresam publicului greșit. Nu aveam nevoie să comunic cum e să fii negru în America, ci trebuia să comunic albilor ca mine, care chiar dacă nu cred despre ei că sunt rasiști, uneori pot fi.”
„Rasismul nu este doar despre prejudecăți, este despre putere și despre faptul că uneori pur și simplu oamenii albi sunt avantajați de anumite circumstanțe. E foarte greu să recunoști că succesul tău nu este doar rezultatul unei munci intense sau al norocului, ci, în mod destul de probabil, se datorează și oportunităților pe care tu le ai, dar oamenii de culoare nu”, a adăugat autoarea.
„Ce-am învățat scriind această carte și stând în preajma oamenilor de culoare? Să deschid ochii în ceea ce privește privilegiile de care m-am bucurat, să înțeleg că ignoranța despre rasism este un privilegiu în sine. Când a fost ultima data când ai vorbit cu copiii tăi la cină despre rasism? Dacă ești alb, răspunsul poate varia de la caz la caz. Dacă ești de culoare, răspunsul e «în fiecare seară»”, spune Picoult.
Jodi Picoult este o autoare americană de mare succes. Opt dintre cele douăzeci și trei de romane scrise de ea au intrat direct în lista de bestselleruri a publicației New York Times. Cărțile sale s-au vândut în peste 40 de milioane de exemplare peste tot în lume și sunt traduse în 35 de țări. Patru dintre ele au fost ecranizate pentru televiziune, iar după My Sister’s Keeper a fost realizat un film cu Cameron Diaz în rolul principal. Mici lucruri mărețe va fi, de asemenea, ecranizat, cu Viola Davis și Julia Roberts în rolurile principale, într-o producție Amblin Partners. La Editura Trei, de aceeași autoare, a apărut romanul Vremea plecării.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI sau de AICI
Alege varianta potrivită pentru tine!