Jodi Picoult - 15 curiozităţi! Cine e scriitorul ei preferat şi de ce nu suportă literatura rusă

15 curiozităţi despre Jodi Picoult! Cine e scriitorul ei preferat şi de ce nu suportă literatura rusă

Jodi Picoult, autoarea romanelor “Mici lucruri măreţe” şi “Vremea plecării”, este o scriitoare americană extrem de prolifică, recunoscută și iubită de cititorii săi în primul rând pentru subiectele sensibile și delicate pe care le abordează în cărțile sale.

Opt dintre cele douăzeci și trei de romane scrise de ea până acum au intrat direct în lista de bestselleruri a publicației New York Times, iar cărțile sale s-au vândut în peste 40 de milioane de exemplare peste tot în lume.

Mai jos, 15 lucruri mai puţin ştiute despre Jodi Picoult:

  1. Jodi Picoult este o cititoare înrăită. A moștenit această pasiune de la mama sa. Știe să citească de la vârsta de 3 ani.
  1. Jodi Picoult este dependentă de scris. „Încep o nouă carte a doua zi după ce am terminat-o pe precedenta”, spune autoarea.

Jodi Picoult îl consideră pe Shakespeare cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor

  1. Scriitoarea contemporană preferată a lui Jodi Picoult este Alice Hoffman, al cărei stil îi amintește de realismul magic al lui Gabriel Garcia Marquez. „Fiecare nouă carte are întorsături de fraze atât de surprinzătoare încât pur și simplu îți taie respirația”, e de părere Picoult.
  1. Ecranizarea preferată a lui Jodi este ”Out of Africa”.
  1. Cea mai frumoasă poveste de dragoste în opinia lui Jodi Picoult este „Romeo și Julieta.” Și tot Shakespeare este considerat de autoare cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor.
  1. La 13 ani a citit pentru prima data „Pe aripile vântului”. În scurt timp a învățat în întregime pe din afară scenele dintre Rhett şi Scarlett, ambele roluri. Așa se explică de ce nu a avut niciun prieten până la vârsta de 15 ani, glumește Picoult.

Cartea care a dezamăgit-o: ”The Notebook”, de Nicholas Spark

  1. Jodi Picoult nu suportă literatura rusă. I se pare supraevaluată. Consideră că scriitorii ruși nu se simt bine până nu fac întreaga genealogie a unui personaj. Tocmai de aceea majoritatea cărților rusești au sute și sute de pagini. În plus, aproape toate personajele mor la final. Când fiul ei a fost plecat în Rusia, i-a adus cadou o carte a lui Tolstoi, însă nici măcar pe aceasta nu a putut s-o termine. „Viața e prea scurtă!”, a motivat Jodi.
  1. O altă carte pe care i-a fost imposibil să o citească până la sfârșit a fost ”Cold Mountain”, de Charles Frazier.
  1. Cel mai de preț obiect al său este o monedă grecească veche pe care o poartă mereu la gât. Este un dar de la soțul său. Pe o parte a ei este Atena, Zeița Înțelepciunii, iar pe cealaltă este Pegas, simbolul creativității.
  1. Cartea care a dezamăgit-o este ”The Notebook”, de Nicholas Sparks.
  1. Primul poem scris de Jodi Picoult a fost publicat când aceasta avea doar șapte ani, în ziarul comunității din Beyside, New York.
  1. Locul preferat al lui Jodi: biroul său, care este de fapt podul casei în care locuiește.
  1. Momentul preferat al zilei: dimineața.
  1. Se întâmplă să plângă la multe cărți, dar o face mai ales la cărțile sale, chiar în timp ce le scrie.
  1. Jodi mărturisește că nu poate să scrie dacă se aude muzică pe fundal.
Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!