Laureatul Premiului Nobel pentru literatură din 1921, francezul Anatole France, a iubit pătimaş o scriitoare născută în Satu Mare.
Una dintre iubirile care ocupă un loc extrem de discret în istoria literaturii universale îi are ca protagonişti pe celebrul scriitor Anatole France (1844 – 1924) şi pe prozatoarea şi publicista Otilia Marchiş (1873 – 1951).
Otilia Marchiş s-a născut la Homorod, în judeţul Satu Mare, în familia unui protopop greco-catolic. Avea să devină o figură marcantă a boemei pariziene la începutul secolului al XX-lea.
Otilia a fost mai mereu o fire rebelă şi care a iubit cu mare pasiune. Conform Adevărul, se căsătoreşte la vârsta de 17 ani cu Cornel Cosmuţă (viitorul director al Poştei din Sarajevo), dintr-un sentiment de compasiune.
Datorita slujbei soţului sau, a călătorit în toată lumea şi şi-a publicat impresiile de călătorie în revista Luceafărul. În 1903 debutase cu texte asemănătoare în revista din Budapesta “Uj Idok“ (Timpuri noi), sub titlul “Plimbări prin lumea largă“.
În limba maghiară este cunoscută cu porecla Itóka, iar cărţile şi le-a publicat sub numele de Kémeri György.
Anatole France şi Otilia Marchiş s-au cunoscut în timpul unui interviu
După despărţirea de primul soţ, Otilia pleacă la Viena şi apoi, la Munchen, unde se înscrie la Academia de Arte Frumoase. Nu-şi termină însă studiile şi se mută la Paris. Aici a lucrat ca ziaristă şi l-a cunoscut pe Bölöni Gyögy, critic literar maghiar, cu care s-a căsătorit în 1912.
Otilia va trăi la Paris mare parte a vieţii sale. Jurnalul ei parizian și cronicile ei artistice recompun o imagine profundă şi autentică a unui “savoir vivre” parizian, scrie Informaţia Zilei. Cu totul deosebită este corespondenţa cu elita culturii franceze: Rodin, Brâncuşi, Anatole France, Emile Zola şi fiica acestuia, soţia lui Gauguin etc.
Un moment de graţie în viaţa Otiliei Marchiş este întâlnirea cu prozatorul, poetul şi criticul literar francez, Anatole France, cu ocazia unui interviu. De dragul lui, îşi părăseşte cariera de ziaristă pentru a lucra, timp de câţiva ani, ca secretară a scriitorului. Şi autorul este sedus de farmecul Otiliei, de inteligenţa ei sclipitoare. Între cei doi se leagă o relaţie intensă, întreruptă doar de orgoliul lui Anatole France, în momentul în care Otilia Marchiş refuză să mai fie secretara sa.
Cei doi fac plimbări dese pe malurile Senei sau în Grădina Luxembourg, prin Cartierul Latin sau pe străduţele înguste din Montmartre. Punctul culminant al acestei relaţii îl constituie o vacanță comună în Italia. Călătoria va deveni pretextul unui admirabil memorial de călătorie, publicat în 1924, la Budapesta, sub titlul “Plimbările lui Anatole France”, iar în 1929, în limba franceză: “Promenades d’Anatole France.”
