Ion Minulescu, între iubirea pentru soţie şi pasiunea pentru amantă

Ion Minulescu, o inimă împărţită între iubirea pentru soţie şi pasiunea pentru amantă

Ion Minulescu a avut două muze: prima a fost soţia sa, Claudia Millian, alături de care a găzduit serate de pomină, la care venea toată lumea artistică a Bucureştiului dinainte de Marele Război. În perioada interbelică, poetul a întâlnit-o pe Rose Kritzmann, o femeie misterioasă care i-a rămas alături până la moartea lui. Scrisorile intime cu amanta sa au fost publicate în urmă cu trei ani şi dezvăluie o altă latură sentimentală a poetului.

Ion Minulescu si Claudia Millian
Ion Minulescu şi Claudia Millian

Se poate spune că soarta a făcut ca Ion Minulescu s-o întâlnească pe Claudia Millian. Totuşi, şansa aceasta a fost mijlocită de primul soţ al artistei. În 1910, Claudia era proaspăt măritată, de numai un an, şi era studentă la Belle Arte. Scria poezii – opere frumoase, aşa că soţul ei a ţinut cu tot dinadinsul să i le arate lui Ion Minulescu. Tânără aspirantă, Claudia Millian era îndrăgostită de poezia lui Minulescu, era taina ei cea mai de preţ, scrie Adevărul.

Ion Minulescu – cum a început povestea de dragoste cu tânăra care avea să-i devină soţie

Îl preţuiam – e prea puţin zis. Îi iubeam poezia. Era pentru mine o substanţă de viaţă. O învăţasem pe dinafară, o recitam în gând când eram singură, când mergeam pe drum, o citeam tare la şcoală cu colegele mele. Îmi creasem o viaţă intimă, eu şi poetul meu necunoscut, pe care nu doream să-l cunosc personal.

Claudia Millian

Totuşi, l-a întâlnit. Împreună cu soţul ei, a mers la balul pe care „Tinerimea artistică“ îl ţinea la Teatrul Naţional. A fost un moment pe care nu l-a uitat niciodată. Peste ani, îi povestea mamei lui Minulescu întâlnirea lor:

Nu ştiu dacă ţi-ai închipuit vreodată minunea care se petrece lăuntric într-o asemenea seară de feerie şi de neprevăzut. Să ştergi realitatea şi să te laşi dus de închipuire. Să simţi viaţa că se transfigurează. Şi în această atmosferă animată, irupe un cavaler medieval. Poartă zaua împletită în fire metalice, brasarde şi genunchiere de armură, îşi ţine casca cu panaş în mână şi pe umeri îi flutură mantila de pelerinaj a cavalerilor. E mare cât un exemplar de muzeu. Vorbeşte volubil, cu gesturi largi şi atrage în jurul lui o seamă de travestiuri celebre: «Ion Minulescu», aud murmurându-se în jurul meu! Desprins din Romanţele lui, mi s-a părut că pentru mine coborâse dintre zidurile crenelate ale unei cetăţi feudale. Cu un an-doi în urmă, citisem «Romanţa celui ce s-a întors». Atunci îi dădusem un chip în gândul meu, aşa cum şi-l închipuia imaginaţia mea romantică: subţire, palid şi cu ochii albaştri.

Claudia Millian

Din acea seară, Claudia a ştiut că ea şi Minulescu sunt sortiţi unul altuia.

Era poate o zi ca oricare alta, dar pentru mine semăna cu una din acele zile unice în care parcă auzi vocea zeilor dincolo de fiinţa ta şoptindu-ţi: «Zarurile sunt aruncate!». În ziua aceea două fiinţe se găsiră ca după o căutare îndelungată şi aveau să-şi aparţină una alteia, până la sfârşitul vieţii.

Claudia Millian
Claudia Millian
Claudia Millian

N-a greşit intuiţia Claudiei Millian. S-a căsătorit cu Ion Minulescu pe 11 aprilie 1914. Până ca România să intre în război, în 1916, ei au trăit cele mai frumoase vremuri.

Minulescu şi-a desfăcut bagajul cu care se întorsese de la Paris şi a scos din el, fix în centrul Bucureştiului, frumoasele obiceiuri din La Belle Époque. Toată protipendada lumii artistice bucureştene se învârtea în jurul celor doi. Restaurantul Modern, Capşa, terasa Oteteleşeanu, cafeneaua Kübler – toate erau pline de poeţi şi scriitori, care mai de care mai gălăgioşi, adunaţi în jurul cuplului.

Însă ca Minulescu nu era nimeni:

Vârsta aceea de aur nu s-a mai întors niciodată. Ion Minulescu era un alt Minulescu decât cel din vârsta maturităţii. Purta ochelari subţiri, în cadru vermeil. Avea o mustaţă roşiatică, tunsă, şi un obraz rotund, rumen, ca obrazul unei femei. Corect şi proaspăt îmbrăcat, dar niciodată «tiré à quatre épingles», se purta cu lavalieră, iar din buzunarul stâng al sacoului lăsa liber colţul batistei de linon, cu iniţiale brodate cu negru. Nu se despărţea de mănuşile de piele şi nici de baston, pe care îl preţuia ca pe un atribut necesar în ţinuta de stradă a bărbatului, aşa cum socotea pălăria, care îi acoperea fruntea puţin şi de sub care scăpa şuviţa groasă de păr, învelindu-i statornic o tâmplă. În jurul lui, tinerii din «Grupul nostru» şi alţi scriitori făceau cerc, şi mai veneau «muzele» şi «necredincioasele boeme», iubitoare de aer liber şi de literatură.

Claudia Millian

Boema bucureşteană se aduna acasă la Ion Minulescu

Zaiafeturile literaţilor erau găzduite adesea chiar în locuinţa cuplului Ion Minulescu-Claudia Millian. Înainte de război, au locuit pe Calea Dorobanţilor, la numărul 7, într-un apartament încăpător, cu camere înalte şi cu balcon din fier forjat, cum cerea moda. Locuinţele şi le-au decorat mereu împreună, ca un fel de ritual. Pentru ei era atunci perioada orientală – covoarele colorate, care le îmbrăcau pereţii şi podelele au rămas, peste ani, în mintea şi în fotografiile Claudiei. Boemul apartament era decorat cu „vase de alamă neagră şi aurie şi vase de ceramică persană în care aşezam mari buchete de plante mauve de litoral, pe care le strângeam vara pe falezele Tekirghiolului. Ani de zile trăiau florile astea, fără de apă, având în ele ceva din transparenţa şi duritatea cochiliilor marine“.

Acolo, în intimitatea cuplului, printre cărţile aduse de la Paris de Minulescu, veneau toţi cunoscuţii lor.

Reuniunile noastre se caracterizau printr-o vervă «eclectică». Se vorbea despre tot şi despre toate. Problemele politice, vai, atât de tenebroase, de încâlcite, niciodată nu puteau fi elucidate. Nu se beau la noi decât cafele turceşti, care soseau în mai multe rânduri, când preparate de Minu, un cafegiu fără pereche, când de servitoarea noastră, destul de amatoare de asemenea reuniuni serale. Scriitorii se simţeau mai bine aici decât la Terasă, deşi acolo era leagănul boemilor, dar un divan elastic, de unde nu lipsea pisica neagră, cu ochii de aur, pe masă cutia cu ţigări de foi şi ţigaretele «Intim-Club», cafeaua în filigeane mari şi serenadele cântate de Minu cu umor bulevardier erau desigur ispite intime, dătătoare de huzur intelectual, şi erau o dulce legănare în colocviile pline de iscusite sugerări. Era aici un al treilea popas al boemei nomade: primul s-a petrecut în redacţia ziarului «Viitorul», al doilea, la academia-terasă şi acum cel de la noi.

Claudia Millian

O romanţă pentru mai târziu: aventura de 20 de ani cu Rose Kritzmann

Era o seară din anul 1926. Aflat printre spectatorii unei piese ce se juca la Teatrul Naţional din Bucureşti, Ion Minulescu zăreşte într-o lojă o femeie – a fost dragoste la prima vedere. Conştient de şarmul său, i-a trimis un bilet prin care o invita la el la birou, poetul fiind pe atunci chiar directorul teatrului. Aşa începea povestea de dragoste dintre el şi Rose Kritzmann, o evreică roşcată şi minionă.

Dragostea dintre cei doi s-a consumat până la moartea artistului, în aprilie 1944.

Ion Minulescu
Ion Minulescu

În urmă cu trei ani, Muzeul Naţional al Literaturii Române a publicat un volum inedit de scrisori trimise de către Ion Minulescu amantei sale. Această comoară a stat mult timp în posesia anticarului Dumitru Grumăzescu, care le-ar fi cumpărat chiar de la o nepoată de-ale Rosei Kritzmann, împreună cu alte obiecte care au aparţinut misterioasei femei. Curios este faptul că despre existenţa lui Rose nu a scris nimeni. Nici memorialiştii vremii, nici biografii săi de mai târziu. Mai mult, Minulescu a fost extrem de atent cu această relaţie, tocmai el, care nu-şi ascundea micile escapade romantice – chiar Claudia Millian, soţia lui, povesteşte cum într-o zi l-a zărit în oraş cu o „amică“, dar nu a vrut să-l „deranjeze“.

„Îmi dau seama că n-am să te pot domestici niciodată”

Cât de pasională şi de mistuitoare a fost această dragoste pentru el, aflăm chiar dintr-o scrisoare:

Îmi dau seama că n-am să te pot domestici niciodată. Fiara cu chip de femeie fatală va sfârşi să devoreze pe omul idiot cu veleităţi de îmblânzitor de circ. Eşti o gurmandă sălbatică şi veşnic nesătulă, care înghiţi mâncările ce-ţi plac fără să te întrebi măcar ce anume mănânci. Mănânci de toate. Eşti femeia căpcăun care mănânci chiar oameni. Poftă bună! Ai să mori însă intoxicată fiindcă preferinţele tale merg spre alimente delicate pe care voluptatea privirilor tale aride le descompune mai-nainte de a le mesteca între dinţi. Din cea mai mică neplăcere provocată involuntar, tu faci un adevărat cataclism sufletesc. Este un fel de cutremur de pământ care distruge câte o parcelă din omenire. Ai să rămâi în istoria faptelor diverse tragice. Mi-e frică să mă mai apropii de tine şi, totuşi, laşitatea mea sufletească nu-mi îngăduie să te ocolesc. Când te voi întâlni pe stradă întâmplător mă voi mulţumi să te privesc după cum ani de-a rândul te-am privit fără să-ţi vorbesc. Nu voi mai trece însă pe strada Regală fiindcă mi-e teamă că iubindu-te iar voi face prostia să-ţi vorbesc din nou. Şi gestul meu de atunci îmi aminteşte mâna unui cerşetor lihnit de foamea obsesiei tale. Pomana ta însă mă doare. Iarta-mă că ţi-am cerut-o. Îţi sărut amintirea ta veşnică, singura mea suferinţă imensă, dulce şi iremediabilă.

Ion Minulescu, către amanta sa, Rose Kritzmann

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!