“Inimă neagră ca noaptea” de Robert Galbraith - recenzie
Inima neagra ca noaptea

“Inimă neagră ca noaptea” de Robert Galbraith

Inima neagra ca noaptea

Spre marea mea surpriză, cam o treime din “Inima neagră ca noaptea” se petrece în online! Ceea ce… mi-a plăcut la nebunie!

Cel mai recent volum din seria polițistă “Cormoran Strike”, scrisă de J.K. Rowling sub pseudonimul Robert Galbraith, schimbă complet cadrul crimelor teribile de până acum. Căci Edie Ledwell, care bate la ușa agenției de detectivi pentru a-i cere ajutorul lui Robin Ellacot, este creatoarea unui desen animat, intitulat chiar așa, “Inimă neagră ca noaptea”, atât de îndrăgit încât a dat naștere unui adevărat fenomen în lumea virtuală. Un joc online, care respectă firele narative ale desenului, a devenit cel puțin la fel de popular ca acesta. Fanii se întâlnesc pe chaturi dedicate, se urmăresc, se ceartă și se împacă pe rețelele de socializare. De cealaltă parte, cei care urăsc desenul și/sau pe creatorii lui sunt la fel de patimași în fanatismul lor, neezitând să jignească, să hărțuiască și chiar să amenințe cu moartea.

Unul dintre aceștia, care se ascunde în online în spatele poreclei Anomie, a terorizat-o atat de tare pe Edie încât aceasta vrea să apeleze la detectivi pentru a-i afla identitatea reală și pentru a-l da, astfel, pe mâna justiției. Însă Robin știe că oricât de bună ar fi în viața reală agenția pe care o conduce împreună cu Cormoran Strike, în lumea virtuală le-ar da cu… error, căci le lipsesc oamenii cu cyberskills-uri.

(Cormoran nici măcar nu înțelege cum se folosește și, mai ales, la ce folosește Twitter, asta ca să dăm doar un exemplu 🙂 ).

O nebunie de carte de care numai mama lui Harry Potter era capabilă

Prin urmare, Robin o refuză pe Edie… doar pentru a afla șocată, câteva zile mai târziu, că tânăra agitată care o zăpăcise de cap cu desenul animat, cu jocul, cu twitterul, tocmai a fost asasinată într-un cimitir. În același cimitir în care se petrece și acțiunea desenului animat creat de ea.

Familia lui Edie cere ajutorul agenției pentru a afla cine a comis teribila crimă, iar de data aceasta Robin, chinuită de remușcări, nu mai are de gând să stea cu mâinile în sân.

Cartea “Inimă neagră ca noaptea” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI

Prin urmare, ea și Cormoran pleacă în căutarea asasinului… iar de aici începe o adevărată nebunie de carte de care numai mama lui Harry Potter era capabilă. Căci capitolele care descriu ancheta celor doi detectivi în lumea reală alternează cu discuții purtate în online, pe chaturile din joc sau pe rețelele de socializare, între diverse personaje despre care nu știm decât… poreclele. Niciun cuvânt despre cum arată. Cu ce se ocupă. Care e viața lor socială. Sau amoroasă. Nimic.

Dar cu fiecare dialog purtat, cu fiecare enter apăsat, Vierme28, Inimoasa, Albacahartia, nu mai vorbesc de Anomie!, devin tot mai reali, capătă tot mai multă substanță. Iar, la un moment dat realizezi că, având de-a face atât cu personaje din lumea reala, cât și din lumea virtuală, ajungi să urmărești cu sufletul la gură, mai degrabă, poveștile celei de-a doua categorii.

Robin intră în jocul “Inima neagră ca noaptea”, sub porecla LabuteleluiBuffy 🙂

Interesul atinge cote maxime în momentul în care Robin, într-o încercare de a potrivi pseudonimele din online cu oameni… reali, intră ea însăși în jocul “Inima neagră ca noaptea”, sub porecla LabuteleluiBuffy (I know 🙂 🙂 🙂 ). Iar interacțiunea online dintre LabuteleluiBuffy și Anomie, pe una dintre aleile cimitirului virtual, mi-a provocat fiori pe șira spinării. Aceasta e magia lui J.K. Rowling…

Ca să nu-mi iau hate, nu o să-ți ascund că volumul nu e chiar atît de ușor de parcurs. Și aceasta din cauza paginilor care conțin doar chaturi și care arată dupa cum poți vedea în imaginea de mai jos:

Inima neagra ca noaptea

Dar nu, nu e suficient ca uneori pe o pagină sunt două sau chiar trei  chaturi care se desfășoara simultan. Ca să nu ne plictisim cumva, același personaj poate discuta în același timp pe chaturi diferite. Prin urmare, ca să nu-ți dai shut down total, te sfătuiesc să abordezi aceste capitole cu răbdare, până te familiarizezi și cu stilul, și cu poreclele. În plus, cu toată responsabilitatea te avertizez să nu le citești în diagonală căci acolo se ascunde și cheia crimei! Niciun mesaj nu este scris la întâmplare, fiecare informație își găsește explicația în viața reală, iar J. K. Rowling cred că atinge un nivel record al atenției la detalii, nu altceva!

Idila dintre Robin și Cormoran? Am fost la un pas de leșin!

Cât despre idila dintre Robin și Cormoran… ufff, fac eforturi uriașe să mă abțin în a emite vreo părere, ca să nu-ți stric surpriza. Îți spun doar că după ce la începutul cărții am fost la un pas de leșin (vezi mai jos ce-am scris când am început să citesc cartea), la final m-a luat iar cu amețeli… dar din motive diferite!

(Știu, sunt îngrozitoare 🙂 !)

Cartea “Inimă neagră ca noaptea” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI

“Inima neagră ca noaptea” nu a fost pentru mine cea mai agreabilă carte din seria “Cormoran Strike”. Lumea jocurilor online îmi este mai degrabă nefamiliară (în sensul că mă interesează vag spre deloc), twitterul nu se bucură de atât de multă popularitate în România, iar toate acele chaturi necesită atâta concentrare încât, clar, acesta nu este un volum pe care să-l citești seara la culcare. În plus, agresivitatea online mi se pare la fel de respingătoare ca și în viața reală. Nu mai vorbesc de pedofilie, rasism și misoginism, alte teme centrale ale cărții.

Cu toate acestea, îi acord 5 steluțe din acel spirit de dreptate care m-a făcut să mă sufoc de indignare când m-am lovit în online (că tot fuse vorba…) de păreri de genul: “Această carte nu merită nicio stea pentru că autoarea urăște transgenderii”; “Nu citiți această carte pentru că autoarea nu suportă persoanele transgen”. “N-am citit această carte, dar știu sigur că e o porcărie pentru că J.K. Rowling este transfobă”. Sau homofobă. Sau ceva-fobă!

Cu seriozitate, despre acuzațiile aduse lui J. K. Rowling

Și deși m-am ferit până în prezent de această discuție, chiar nu o mai pot ocoli.

Prin urmare…

Mi se pare complet inaceptabil să încerci să anulezi opera unui scriitor pentru opiniile personale pe care le emite în legătură cu diverse subiecte, oricât ar fi acestea de controversate.

Mai mult, în timp ce citeam despre bullyingul online la care Edie Ledwell este supusă în “Inimă neagră ca noaptea”, nu mă puteam abține să nu mă gândesc la atacurile pline de ură îndreptate împotriva lui J. K. Rowling după ce a distribuit pe Twitter în 2020 un articol în care se vorbea despre „persoane care au ciclu menstrual”. Atunci scriitoarea a adăugat următorul comentariu ironic: „Sunt sigură că a existat cândva un cuvânt pentru aceşti oameni. Să mă ajute cineva. Feumeie? Fameie? Feemeia?”.

Activiștii pentru drepturile persoanelor transgen au acuzat-o imediat de transfobie, au încercat ostracizarea ei (prin așa-numita „cancel culture”) și, pentru că nu au reușit, au trecut la amenințări cu moartea. În 2021, J.K Rowling declara: „Am primit până acum atât de multe ameninţări cu moartea, încât aş putea să îmi acopăr întreaga casă cu ele, dar, cu toate acestea, nu am încetat să îmi exprim părerile”.

5 stele pline de admirație pentru o autoare pe care nimic nu pare s-o doboare

Și nu numai că a continuat să-și exprime părerile, dar, iată!, a mai scris și o carte în care sunt absolut sigură că a vorbit din proprie experiență și că a redat lucruri care i s-au întâmplat ei în realitate, pe care le-a simțit pe propria-i piele. Așa le-a răspuns J.K. Rowling trolilor care au atacat-o, iar în fața acestui curaj uluitor eu nu pot face altceva decât să transform cele 4 stele cinstite câte ar merita cartea în 5 stele pline de admirație pentru o autoare pe care nimic nu pare s-o doboare.

Poate, undeva, într-o ideală lume a dreptății, ajut și eu la echilibrarea balanței.

P.S. Nu sunt puțini cei care se plâng de lungimea demoralizatoare a cărților scrise de J.K. Rowling. Lor le spun doar atât: chiar credeți că există pe lumea asta vreun editor care să aibă curajul să-i spună mamei lui Harry Potter: “Mai taie din ele!”?!!! Ha!

Cartea “Inimă neagră ca noaptea” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI

Ce-am scris când am început să citesc “Inimă neagră ca noaptea”

“Inimă neagră ca noaptea”, cel mai recent roman din seria Cormoran Strike, are… 980 de pagini! 980!!!

Având în vedere că volumul anterior, “Glasul sângelui”, a numărat vreo 800 și ceva, îti spun sincer că deja o iau personal! Și o anunț pe J.K. Rowling (aka Robert Galbraith) că nu poate ea să scrie cât pot eu să citesc!

Aceste aspecte fiind clarificate, am așteptat cu mare nerăbdare apariția unui nou titlu din seria care mi-a scos în cale o noua feblețe literară. Desigur, e vorba de crețul detectiv Cormoran Strike, care în mintea mea nu seamănă deloc, dar deloc, cu cel din ecranizările de pe HBO. Pentru că eu mi-l imaginez mult mai urât și mult mai… atrăgător 🙂 .

Pentru că a tunat și ne-a adunat (e plin blogul nostru de admiratoare ale lui Cormoran), mă grăbesc să văd ce mister sinistru îi mai pune în brațe mama lui Harry Potter. Și, mai ales, să aflu dacă vrăjitoarea de Rowling se îndură și de el, dar și de noi, și îl combină, în sfârșit, cu Robin Ellacot, fosta lui secretară și actuala lui parteneră la firma de detectivi. Căci, de vreo trei volume, tot aștept(ăm) să se întâmple ceva cât de cât concret pe plan amoros. Dar nu! Cu cât mai diabolică e crima, cu atât mai… îngerași sunt protagoniștii noștri.

Așa cum discutam pe pagina de facebook a blogului (unde, dacă nu ne urmărești, nici nu știi ce discuții delicioase pierzi!), eu una cred că la primul sărut între cei doi leșinăm toate cu caramida… pardon, cartea în brațe!

Cartea “Inimă neagră ca noaptea” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI

Cum promovează editura Trei romanul “Inimă neagră ca noaptea”

Când Edie Ledwell, nepieptănată și agitată, vrea să stea de vorbă cu ea, Robin Ellacot nu știe ce să creadă. Co-creatoarea desenului animat de succes Inimă neagră ca noaptea, Edie e hărțuită online de un personaj misterios cu pseudonimul Anomie și ea vrea cu orice preț să-i afle identitatea. Robin și partenerul ei Cormoran Strike sunt atrași în cursa pentru descoperirea adevăratei identități a lui Anomie, într-o rețea încurcată de pseudonime online, interese de afaceri și conflicte de familie. Iar ancheta le pune la încercare capacitatea de deducție și îi amenință în moduri noi și înspăimântătoare…

Un mystery captivant și diabolic de inteligent, Inimă neagră ca noaptea este un adevărat tur de forță.

Opera unui maestro al povestirii.“ (Daily Telegraph)

Un thriller minunat cizelat, construit superb.“ (Daily Mail)

Strike și Robin rămân la fel de seducători.“ (New York Times)

Scandalos de captivant.“ (Financial Times)

Unul dintre cele mai fermecătoare duouri ale genului crime.“ (Guardian)

O carte pe care n-o poți lăsa din mână, te ține treaz toată noaptea.“ (Observer)

O mostră dură de scriitură crime.“ (Sunday Times)

Din seria Cormoran Strike, la Editura Trei au mai apărut volumele Chemarea cucului, Viermele de mătase, Carieră malefică, Alb letal și Glasul sângelui.

Dacă vrei să vezi cum începe “Inimă neagră ca noaptea”:

Cartea “Inimă neagră ca noaptea” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!