Cunoscut drept unul dintre cei mai mari autori de nuvele ai Franţei, Guy de Maupassant a scris sute de de povestiri, dar şi şase romane, trei cărţi de călătorie şi mai multe piese de teatru şi poezii. În ciuda talentului şi a aprecierilor primite în epocă, scriitorul era mult mai mândru de performanţele sale sexuale decât de cele literare. Obsesia pentru femei avea însă să îi aducă sfârşitul la numai 42 de ani, după o lungă suferinţă cauzată de sifilis.
Guy de Maupassant s-a născut pe 5 august 1850, într-o familie burgheză din Normandia. Pe când avea doar 11 ani, părinţii săi au divorţat, iar Guy şi Herve, fratele său mai mic, au rămas în grija mamei. Mama a fost cea care i-a insuflat încă din copilărie pasiunea pentru lectură. Chiar dacă a iubit-o până la adoraţie pe cea care i-a dat viaţă şi, în acelaşi timp, şi-a urât cu înverşunare tatăl, Guy a moştenit de la acesta înclinaţia pentru o viaţă tumultuoasă şi promiscuă. Aşa se face că la numai 24 de ani a descoperit că suferea de sifilis.
Guy De Maupassant: ,,Sunt Pierdut! Cineva Îmi Comandă Toate Acţiunile”
În ciuda diagnosticului, Maupassant a continuat să seducă femei, să frecventeze bordelurile pariziene şi să se mândrească cu viaţa sa sexuală.
Sunt la fel de obosit după două sau trei ori, cum sunt după douăzeci de ori. După două sau trei ţi se epuizează rezerva de spermă, astfel că poţi continua fără a mai pierde nimic.
Guy de Maupassant
Cuceritorul nu a fost deloc încântat atunci când scriitorul Gustave Flaubert, care îi era prieten şi mentor şi îi dădea adesea lecţii despre stilul epic sau îi critica operele, s-a îndoit de… rezistenţa sa. Așa că Maupassant a cerut să fie însoţit la bordel. Zis şi făcut! Martorul a contabilizat: ,,şase fete într-o oră”.
După ce a scăpat de primele semne ale bolii, leziunile cutanate care îl chinuiau, Maupassant s-a considerat complet vindecat. La 28 de ani a început însă să aibă crize de melancolie, migrene violente şi vederea tot mai înceţoşată, iar la 34 de ani a început să manifeste semne clare de alienare mintală. Deşi a susţinut că toate aceste probleme aveau la bază munca, pe care o considera extenuantă, după 3 ani de crize Maupassant a recunoscut că suferea de ,,o boală misterioasă” care se manifesta printr-o teamă de pereţi, de mobile sau de obiectele familiare care îi păreau că prind viaţă.
Iată cum îşi descria Maupassant momentele de criză:
Sunt pierdut! Cineva îmi comandă toate acţiunile, toate mişcările, toate gândurile. Confuzia teribilă a gândurilor mele, a raţiunii ce-mi scapă, fiind încâlcită şi împrăştiată de o angoasă nevăzută şi necunoscută.
După O Tentativă De Sinucidere, Scriitorul A Fost Internat la Ospiciu
Deşi a continuat să seducă femei şi să se mândrească cu performanţele sale în faţa prietenilor, cărora le repeta adesea că este ,,genial”, Maupassant a început să vorbească tot mai des despre sinucidere.
Nu vreau să-mi supravieţuiesc mie însumi. Între nebunie şi moarte, nu se pune problema unei ezitări.
Guy de Maupassant
În ianuarie 1892 a avut loc o tentativă de sinucidere. Scriitorul a fost găsit de valetul său în bucătărie, urlând cu glas sfâşietor ,,Mi-am tăiat gâtul… înnebunesc”. După acest episod, Maupassant a fost internat într-un sanatoriu din Paris, iar apropiaţii săi au fost convinşi că scriitorul îi va urma fratelui său care murise într-un ospiciu. Acela a fost momentul în care mulţi s-au întrebat dacă boala de care suferea tânărul era o moştenire genetică nefericită sau urmarea nenumăratelor relaţii cu prostituatele din Paris.
Starea sa de sănătate nu s-a ameliorat, ba chiar a atins faze mult mai grave. Maupassant refuza să urineze şi încerca să îi convingă pe medici că tot ceea ce ieşea din penisul său era la fel de valoros ca diamantele, prin urmare, nu trebuia risipit. Conform volumului Cartea sfârşiturilor de Charles Panati, crizele au devenit tot mai dese, iar Maupassant lingea podelele şi lovea pe oricine încerca să se apropie de el. În tot mai puţinele momente de luciditate, atunci când simţea că o nouă criză se apropie, Maupassant însuşi cerea să fie legat în cămaşa de forţă.
După mai bine de un an şi jumătate de suferinţă, Guy de Maupassant a intrat în comă, iar pe 6 iulie 1893 a părăsit această lume. A fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris, unde scriitorul Emile Zola a citit discursul de rămas bun pentru cel pe care îl considera ,,cel mai fericit şi nefericit dintre oameni”.
,,Bel-Ami” A Fost Retipărit De 37 De Ori În 4 Luni
Atunci când nu era în patul femeilor, Maupassant era un tânăr prolific aşezat la masa de lucru. În lucrarea ,,Scriitori. Viaţă şi operă”, apărută la Editura Litera în anul 2021, este consemnat faptul că volumul ,,Bulgărele de seu”, publicat de Maupassant în 1880 a avut nu mai puţin de 12 ediţii în 2 ani. Explicaţia este una singură: cititorii vremii au fost cuceriţi de abordarea liberă a problemelor sexuale, a violenței domestice, a adulterului, a promiscuității și a prostituției.
După 5 ani de la succesul răsunător al ,,Bulgărelui de seu”, în 1885, Maupassant a publicat ,,Bel-Ami”, care a fost retipărit de 37 de ori în numai 4 luni. Povestea tânărului Georges Duroy, eroul oportunist din ,,Bel-Ami”, este la fel de interesantă pentru cititori şi pentru critici şi la mai bine de un secol de la prima apariţie. Astfel, ,,Bel-Ami” a fost inclus în seria ,,1001 de cărţi de citit într-o viaţă”, coordonată de Peter Boxall şi apărută la Grupul Editorial RAO în 2007. Despre poveştile femeilor care urmează a fi seduse s-a spus că sunt descrise cu o ,,exactitate fenomenologică”, fiecare cucerire reprezentând pentru Duroy o formulă de calcul în care dorința sexuală este pusă în balanță cu beneficiile practice.
Citatele din cărțile lui Guy de Maupassant Care Ne-Au Plăcut Cel Mai Mult
,,Ne iubim mama aproape fără s-o ştim, pe nesimţite, căci asta-i tot atât de firesc ca şi viaţa; şi nu ne dăm seama cât de adânci sunt rădăcinile acestei iubiri decât în momentul despărţirii finale. Nici o altă afecţiune nu se poate compara cu ea, căci toate celelalte rezultă din întâlniri, în timp ce ea este din naştere; toate celelalte ne sunt oferite mai târziu, de către hazardul existenţei, pe când ea vieţuieşte din prima clipă, în însuşi sângele nostru.”
,,E atât de adâncă şi de tristă tăcerea odăii în care trăieşti singur!”
,,Iubesc în tine omul acela pe care numai eu l-am descoperit, un om care nu e cel ce aparţine lumii, cel admirat, cunoscut, ci unul doar al meu, care nu se mai poate schimba, care nu poate îmbătrâni, pe care eu nu pot să nu-l iubesc, fiindcă îl privesc cu nişte ochi care nu-l văd decât pe el.”
,,Inima are taine pe care nicio raţiune nu le poate pătrunde.”
,,Viaţa este un povârniş. Cât urci, îi priveşti vârful şi te simţi fericit; dar când ajungi sus în creastă, zăreşti dintr-o dată coborâşul… şi sfârşitul, care e moartea. Merge încet la suiş, dar la coborâş merge repede.”
