… dar “Grand Hotel Europa” de Ilja Leonard Pfeijffer nu este doar cea mai recentă carte primită la redacție, așa cum spune titlul articolului de față. Ci și un nou motiv să mor de ciudă că tot n-am aflat vraja prin care îmi pot lungi zilele ca să am timp să citesc tot ce vreau. Sau măcar să descopăr printre rude vreo mătușă bogată căreia să-i moștenesc averea, astfel încât să nu mai fac nimic altceva tot restul vieții decât să stau cu cartea în brațe pe canapea. Vise!
Conform prezentării editurii, cartea conține fix ingredientele care-mi plac mie. Europa de odinioară, contrastul între azi și “pe vremuri”, un personaj principal scriitor care se iubește cu o specialistă în istoria artei, plus un tablou pierdut al lui Caravaggio (mvvvvvaaaai!!!). Nu mai zic că, din câte am apucat să rasfoiesc, volumul beneficiază de o traducere de excepție, semnată de Irina Anton.
Prin urmare, pun cartea sus, foarte sus, pe lista mea de “musai de citit”. Iar, pâna atunci, îți mai spun una-alta despre ea…
Cum promovează editura Nemira “Grand Hotel Europa”
“Grand Hotel Europa”, un roman năucitor despre atmosfera și identitatea Europei, concentrat în jurul unui hotel care adăpostește contradicțiile multiple ale continentului.
Un scriitor neerlandez se stabilește la Grand Hotel Europa, un loc „pe vremuri grandios“, pentru a scrie povestea relației abia încheiate cu Clio, specialistă italiană în istoria artei. Pentru ea se mutase de la Genova la Veneția, cu ea călătorise în Malta, Palmaria sau Cinque Terre în căutarea ultimului tablou, pierdut, al lui Caravaggio. Pe măsură ce rememorează această dragoste, devine fascinat de personajele care populează hotelul. Un majordom cu maniere rafinate din altă epocă, un valet care citește Eneida, un magnat grec, un bătrân erudit, o poetă feministă – totul pe fundalul unei Europe care, asemenea marii iubiri a protagonistului, „trăiește în trecut“.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
„Un stil care amintește de Nabokov, Tom Wolfe, Baudrillard, Umberto Eco, Wes Anderson…“
THE NEW YORK TIMES BOOK REVIEW
„Un mare roman autobiografic, nostalgic și poetic, despre Europa și declinul ei.“
LE FIGARO
„Un roman puternic și fascinant care nu se uită ușor“
LA STAMPA
Ce spune traducătoarea Irina Anton despre “Grand Hotel Europa”
Un scriitor olandez (care poartă, deloc întâmplător, numele autorului) se refugiază într-un hotel plin de farmec desuet pentru a rememora și așterne pe hârtie povestea lui tragică de dragoste cu frumoasa Clio. Această misiune e menită nu doar să-i limpezească gândurile – „Cuget mai bine cu un stilou în mână. Cerneala limpezește. Doar scriind ce se întâmplase îmi puteam recăpăta controlul asupra gândurilor” -, ci și să-l ajute să găsească un sens celor întâmplate.
„Pentru că poveștile dau sens întâmplărilor și pentru că, fără sens, totul devine zadarnic. Pentru că, dacă nu găsești povestea în cadrul aleatoriului, poți renunța la speranța de a mai înțelege ceva vreodată. Pentru că suntem oameni, și asta fac oamenii de la facerea lumii: își spun povești unii altora.”
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI
Grand Hotel Europa ascunde o galerie de personaje bizare
Ajuns în hotelul labirintic și misterios, Ilja întâlnește o galerie de personaje bizare. Magnatul grec cu o poftă de mâncare pantagruelică, poeta franceză feministă care îl copleșește cu virulența ei, savantul de inspirație renascentistă, majordomul cu maniere rafinate, valetul cu o poveste de viață tragică. Și, mai ales, enigmatica fostă proprietară care trăiește, ascunsă de lume, printre cărțile ei, într-o cameră imposibil de găsit.
Întâmplările care se petrec în hotel nu fac decât să repete la o scară mai mică ceea ce se petrece pe scena Europei, prea ancorată în trecut pentru a avea un viitor. Problemele cu care se confruntă întregul continent rămân aceleași: emigranții și discriminarea lor (valetul Abdul este reclamat la poliție, pentru a putea angaja în locul său un văr care are nevoie de un loc de muncă), turismul de masă, care ne duce cu gândul la o adevărată invazie, declinul economic, de care profită asiaticii (hotelul ajunge în mâinile unui proprietar chinez, lipsit de respect față de tradiția europeană), dezbinarea (patru personaje vor să redacteze o declarație, dar le este imposibil să ajungă la un consens), nostalgia după trecut, când totul era mai bine – “trecutul foșnea de rochii de bal și zornăia de giuvaiere și era un du-te vino de prinți, contese, ambasadori și mari industriași”.
Ultimul tablou pierdut al lui Caravaggio
Rememorarea clipelor fericite alături de Clio și aventura palpitantă în care porniseră amândoi, căutând ultimul tablou pierdut al lui Caravaggio, îi dau lui Ilja ocazia de a analiza lucid Europa și viitorul ei.
De-a lungul acestui periplu, naratorul reflectează asupra situației din Italia, sufocată de corupție – “Și, de pe urma acestui lucru, te alegi și tu cu ceva. Așa, amândoi avem de câștigat. Dacă o mână o spală pe alta, amândouă ies curate. Poate voi ați numi-o corupție în Nord, dar asta sugerează o situație în care câteva mere putrede strică un coș plin cu fructe proaspete și sănătoase. Dar nu se întâmplă așa. Noi nu facem must, ci vin. Putrezirea și fermentația sunt cheia procesului. Ceea ce voi numiți corupție reprezintă baza sistemului nostru.”.
„Milioanele de vizitatori trebuiau să fie goniți prin odăile private ale Sfântului Părinte„
Asupra efectului distrugător al turismului – “Milioanele de vizitatori trebuiau să fie goniți prin odăile private ale Sfântului Părinte, dacă îi îngăduiam o mică exagerare, dar cam aici se ajungea. Nu trebuia să mire pe nimeni că asta provoca imense probleme, fiindcă odăile fragile și scârțâitoare nu fuseseră niciodată destinate să fie călcate în picioare de șase milioane de vizitatori pe an.”
Asupra relației paradoxale dintre refugiați și turiști – „Turismul prezintă un contrast neplăcut cu cealaltă formă de migrație, care este urmarea globalizării și pe care o considerăm fără rezerve problematică. În vreme ce ne deschidem granițele cât mai primitori pentru străinii care vin să-și cheltuiască banii, vrem să le închidem pentru străinii care vin să câștige bani.”
Căutarea tabloului și povestea lor pasională de dragoste se încheie brusc când Clio decide să accepte o slujbă mai bine plătită în Abu Dhabi, iar Ilja își dă seama că nu ar putea trăi în afara Europei, cu toate neajunsurile și contradicțiile ei.
Misiunea rememorării trecutului se încheie, dar prezentul oferă surprize nebănuite, căci tabloul lui Caravaggio se dovedește a fi mai aproape decât credem. Iar autorul lasă cititorului sarcina de a ghici finalul.
