Pentru că știu că multe iubitoare de balet urmăresc anaarecarti.ro, m-am gândit să scriu azi – pentru ele, dar nu numai! – despre o carte de care nu te lovești chiar pe toate blogurile.
Am descoperit Diva. Romanul unei vieți, cartea semnată de Liliana Ardelean, absolut din întâmplare, în timp ce mă plimbam pe site-ul editurii Datagroup, ca să mă familiarizez cu oferta sa de carte, una mai degraba de nișată – ceea ce mie mi-a stârnit întotdeauna interesul.
Iar când am nimerit peste “Diva. Romanul unei vieți” (ia stai putin!!!), după ce am vazut coperta (dar eu știu imaginea aceasta!!!) și după ce am aflat că este povestea vieţii unei balerine fantastice, Rodica Murgu (vai de mine!!!), îți dai seama că a NU o avea pe raftul meu dedicat baletului nu era o opțiune. Nu, nu, nu!
Cum o promovează editura cartea “Diva. Romanul unei vieți”
Este povestea vieţii unei mari balerine, cunoscută nu numai în ţară, ci în întreaga lume, Rodica Murgu, dar este un roman, NU o biografie.
Desigur că personajul principal este Rodica, celelalte personaje gravitând în jurul personalităţii ei marcante. Viaţa ei nu a însemnat doar carieră, deşi aceasta ocupa una dintre poziţiile prioritare.
Rodica, mamă, soţie, gospodină, fiică, profesoară. O viaţă extrem de complexă. (Viaţa de scenă, viaţa de familie – copilărie, părinţi, soţi, copii, nepoţi – şi viaţa socială.) Complexă, adesea splendidă, dar, de multe ori, nu uşoară şi cu hopuri de trecut, cu bucurii, realizări, dar şi dureri şi neîmpliniri. O viaţă cu încrengături multiple.
Viaţa Rodicăi a fost construită nu numai pe coordonatele unei mari balerine, ale unei vedete însemnate în lumea noastră culturală, ci şi pe celelalte faţete ale personalităţii ei. Gândurile şi sentimentele, frământările şi îndoielile, bucuriile şi durerile, dezamăgirile şi împlinirile, ştiute numai de ea, fac parte din complexitatea uluitoare a ceea ce înseamnă existenţa cotidiană a Divei.
Romanul acesta este scena pe care evoluează o primadonă, având toate caracteristicile unei primadone universale.
Rodica Murgu, o legendă a baletului românesc
Rodica Murgu este o legendă a baletului românesc, care a încântat generații de iubitori ai dansului clasic.
Este născută ȋn 1941, la Caransebeş, judeţul Caraş-Severin. A ȋnceput studiul baletului la Liceul de Coregrafie din Timişoara, apoi a urmat Liceul de fete „Carmen Silva” din Timişoara, pe care l-a absolvit în 1957. A urmat cursuri speciale de perfecţionare coregrafică ale Centrului de Perfecţionare a Cadrelor din Cultură, Bucureşti (1980-1983).
A fost angajată în 1957 la Opera Română din Timişoara, unde a fost balerină în corpul de balet, prim-balerină, apoi maestră de balet şi coregrafă.
A dansat în spectacole remarcabile ca „Romeo și Julieta”, „Carmen”, „Giselle”, „Lacul lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Aida” etc și se spune despre ea, mai în glumă, mai în serios, că, în timpul celor treizeci de ani de carieră, în miile de ore de dans, ar fi putut străbate pe poante o dată şi jumătate Ecuatorul.
Rodica Murgu: “Cu sufletul – care mi-a rămas tânăr – dansez. Dansez mereu”
(Fragment dintr-un interviu din 2021) Reporter: Dacă aţi avea din nou 16 ani, v-aţi pune poantele şi aţi porni în viaţă tot în paşi de balet?
Rodica Murgu: Categoric! Nu aş fi putut trăi fără balet. Ca dovadă, iată-mă, la 80 de ani, în sala de balet, aşteptând să înceapă cursurile pe care le ţin cu copiii. Şcoala de dans am fondat-o cu Ilie Filip, ultimul meu partener, Făt-frumosul, care mi-a devenit şi soţ, de 30 de ani. Am înfiinţat-o la întoarcerea din Italia, unde am stat zece ani, din 1987 până în 1997, şi am dansat şi am predat coregrafie.
Baletul a fost şi este, deci, magie pentru mine. Cum din șapte note muzicale se scriu simfonii, concerte, tot așa, din câteva mișcări de balet, învățate în școală, la 8 – 10 ani, un coregraf de excepție face magia unui balet. Este viaţa mea, cu asta a început şi cu asta se va termina. Pe poante, însă, nu mai pot să mă urc.
Vă mai visaţi, uneori, dansând?
Rodica Murgu: De multe ori cad pe gânduri şi mă trezesc din reverie întinzând o mână, aşa cum făceam pe scenă, amintindu-mi de un balet sau de altul… Dacă nu aş avea durerile de mâini, de spate cu care am rămas după o viaţă de balet, în sufletul meu simt că aş putea să dansez oricând. Cu sufletul – care mi-a rămas tânăr – dansez. Dansez mereu.
