De unde provine expresia „Pe vremea lui Pazvante Chiorul“. Povestea unui paşă care a băgat groaza în olteni şi şi-a pierdut un ochi în lupta cu haiducii – Ana are carti!

De unde provine expresia „Pe vremea lui Pazvante Chiorul“. Povestea unui paşă care a băgat groaza în olteni şi şi-a pierdut un ochi în lupta cu haiducii

Paşa Osman Pazvanoglu este un personaj istoric aparte, de la numele lui provenind şi una dintre cele mai vechi expresii româneşti. I se spunea Pazvante Chiorul, după ce pierduse un ochi în luptele cu haiducii români.
Osman Pazvanoglu este singurul paşă care a îndrăznit să se revolte contra autoritătii supreme de la Stambul, scrie Adevărul. Acesta şi-a întemeiat o adevărată provincie independentă, dar nerecunoscută, cu capitala la Vidin, care avea relaţii diplomatice si chiar monedă proprie.

646x404Pazvanoglu a băgat groaza în locuitorii din Oltenia, prin raidurile crunte pe care le făcea. Potrivit istoricului gorjean Cornel Şomâcu, atrocele paşă a torturat populaţia Olterniei vreme de peste şapte ani. „Cele mai multe informaţii despre Pasvanoglu apar începând cu anul 1798, când el va conduce o revoltă împotriva Imperiului Otoman încercând să facă un stat independent în nordul Balcanilor. Deşi armata turcească trimisă împotriva lui nu a obţinut succesul, el va fi iertat de sultan în vara anului 1799. Începea o perioadă cruntă de circa 7-8 ani de jafuri şi schingiuiri inimaginabile în toată Oltenia. Potrivit tradiţiei, cel care i s-a opus cu succes şi care poate chiar i-a provocat moartea a fost Iancu Jianu“, spune Cornel Şomâcu.

Vestitul paşă de Vidin a întreprins unele dintre cele mai crunte expediţii de jaf si distrugere din întreaga istorie a Ţării Româneşti. Nu s-a mulţumit cu jefuirea satelor şi târgurilor, ci a ordonat şi incendierea acestora.

„Astfel de fapte, alături de siluirea femeilor şi uciderea bărbaţilor, duc la întărirea sentimentului antiotoman, precum şi la constituirea cetelor de haiduci organizate pe sistem militar, din Ţara Românească“, remarcă istoricul Cornel Şomâcu.

În anul 1800, trupele lui Pazvanoglu au jefuit şi incendiat Craiova. Dintre cele circa 7.000 de case, doar 300 au mai fost salvate de incendiu. Zilot Românul povesteşte că în acel an a fost jefuit şi Târgu-Jiu: „Deci după puţine zile văzând că nu au nici o impedecare despre turcii împărăteşti au întărit socoteala lor spre jafuri şi fără de veste s-au pornit din Calafat şi au mers de au lovit Târgu-Jiului din judeţul Gorjilor, năvălind drept la casele isprăvnicatului când aflându-se ispravnic un Petrache Culcer”.

A cucerit şi Bucureştiul

Domnitorul fanariot Alexandru Moruzi şi-a cerut singur automazilirea. La începutul anului 1802, Pazvanoglu şi-a anunţat intenţia de cuceri Bucureştiul. Domnitorul Mihail Şuţu a fugit, de teamă, şi a ordonat garnizoanei de arnăuţi albanezi să apere oraşul. Bucureştiul a căzut în anarhie şi a fost cucerit cu uşurinţă de bandele de pazvangii. Trupele turceşti au intervenit şi au reuşit să restabilească ordinea.

Cornel Şomâcu ne spune că locuitorii au fost jefuiţi, iar casele cele mai mari au fost arse: „Episodul din vara anului 1800 a însemnat jefuirea locuitorilor şi arderea aşezării, în special zona mai bogată şi cu case mai mari a oraşului. Acelaşi cronicar spune că «orăşanii, pomenindu-se de aşa fără veste cu călcarea Pasvangiilor, au fugit care încotro». Că târgujienii au trăit clipe cumplite aflăm de la acelaşi cronicar care spune că «treceau carele încărcate cu capete omeneşti, printre cari se găseau şi capete de flăcăi, fete mari cu totul nevinovaţi de întâmplările vremii»“.

Alexandru Ştefulescu, cel care a preluat izvoarele istorice existente la începutul secolului XX, scria despre foametea care a cuprins aşezarea după jaful turcesc: cei care nu muriseră de sabie au pierit de foame. „Spaima inspirată de turci era atât de mare încât era de ajuns un simplu zvon că vin trupele lui Pazvanoglu ca să plece în bejanie aşezări întregi“, mai precizează istoricul gorjean.

Osman Pazvanoglu s-a născut în iarna anului 1758 într-un sătuc din vilayet-ul Bosniei. A rămas orfan de tată de la o vârstă fragedă, dar asta nu l-a oprit să ajungă să provoace unele dintre cele mai mari mişcări din istoria Imperiului Otoman. Potrivit unor surse, Osman ar fi fost fiul unei familii de români din Valea Timocului trecuţi la Islam pentru că erau scutiţi de taxele comerciale percepute de turci. Bunicul său era născut în Bosnia din tată turc şi mamă croată, iar mama avea mai multe rădicini.

Dupa moartea tatălui, Osman ajunge în grija bunicului, care îl învaţă să mânuiască armele, dar reuşeşte să deprindă şi primele noţiuni de politică. S-a ocupat cu cămătăria, activitate strict interzisă, motiv pentru care este închis şi a fost la un pas de fi sprânzurat. Bunicul l-a salvat printr-o sumă de bani oferită judecătorilor. Pazvanoglu a reuşit să fugă închisoarea din Sofia. A trecut cu o barcă Dunărea şi a ajuns în Ţara Românească, unde ajunge să frecventeze cercul de apropiaţi ai domnitorului muntean de origine fanariotă, Nicolae Mavrogheni.

Pazvantoglu s-a angajat în paza palatului domnesc din Bucureşti, ca simplu mercenar. A avansat rapid, ca urmare a pungilor de galbeni pe care le-a oferit, şi în doar doi ani a ajuns şef al gărzilor personale de arnăuţi ale domnitorului Mavrogheni. S-a îndrăgostit de o frumoasă jupâniţă, Anica, dar aceasta îi refuză avansurile. Pazvantoglu ar fi intrat într-o depresie, timp de două luni, iar de aici s-a dezvoltat o ură teribilă împotriva femeilor, astfel încât, mai târziu, în timpul raidurilor îndeamna hoardele de pazvangii să siluiască orice femeie româncă.

S-a autoproclamat paşă

Osman Pazvanoglu a complotat cu boierii fanarioţi mazilirea lui Mavrogheni, dar acesta a aflat şi a ordonat decapitarea lui. A scăpat şi de această dată ca urmare a intervenţiei poetului Rigas Feraios, prieten cu Osman, şi cu o sumă considerabilă.

Pazvante a trecut Dunărea şi a organizat o bandă de turci şi albanezi şi astfel a început să jefuiască provinciile din Balcani. A reuşit să strângă o sumă mare de bani pe care i-a oferit-o sultanului Selim, pentru a fi pus agă, şi i-a promis că suma se va dubla. A fost numit agă. Osman Pasvanoglu a ţintit la mult mai mult şi i-a cerut sultanului Selim al treilea să-l pună paşă. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, Pasvanoglu a strâns o armată de mercenari aduşi din toate colţurile Europei şi s-a răsculat împotriva stăpânirii turceşti. A creat un stat independent cu capitala la Vidin şi s-a autoproclamat paşă. În anul 1798, teritoriul stăpânit de acesta era mărginit de Dunare, Munţii Balcani, cetatea Belgradului şi oraşul Varna. Autoproclamatul paşă a ajuns să bată propria monedă care-l înfăţişa. Pasvanoglu a ajuns să-şi deschidă consulat chiar şi în Republica Franceză.

Sultanul a trimis, în anul 1798, o expediţie militară de pedepsire formată din 100.000 de oameni, care era condusă de aga Husein Kukuc, dar care nu a reuşit să cucerească Vidinul şi să-l captureze pe Pazvanoglu. Un an mai târziu, sultanul l-a iertat pe Pazvante şi l-a numit paşă de Vidin. Urmează cele mai sângeroase jafuri din istoria Ţării Româneşti. Trupele sale, denumite pazvangii, jefuiau, incendiau, violau şi ucideau fără discernământ.

Cum a murit Osman Pazvanoglu

Ca să pedepească atacurile lui Osman Pazvanoglu, trupele de haiduci olteni conduse de Iancu Jianu organizează o serie de incursiuni de urmărire şi pedepsire. Iancu Jianu s-a luptat personal cu iataganele cu Pazvante şi chiar i-a scos un ochi temutului paşă, care este salvat de garda sa personală. Iancu Jianu i-ar fi strigat: „Cu mâna asta ţi-am scos un ochi, tot cu mana asta te omor, câine de păgân!”.

În anul 1809, haiducii lui Iancu au incendiat Vidinul şi Plevna, în replică la acţiunile lui Pazvante care atacase Craiova şi Târgu Jiu. Există două versiuni cu privire la moartea cruntului paşă în data de 27 ianuarie 1807. Una dintre versiuni arată că ar fi decedat otrăvit de către medicul evreu al oraşului Vidin, din ordinul sultanului, iar o altă variantă este că a decedat în urma distrugerii Vidinului de către Iancu Jianu.

Facebook Comments

Leave a Reply