Autor: Antoine Sénanque
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Trei
Anul apariției: 2024
Traducere: Liliana Urian
După ce am citit ʺCrucea de cenușăʺ pot spune că această carte mi-a oferit tot ce mi-am dorit plus un bonus.
Astfel, m-am așteptat la o carte cu acțiunea desfășurată într-o Europă medievală, religioasă și obsedată de Diavol și păcate… și asta am primit. Am sperat la o poveste desfășurată într-o perioadă atât de întunecată încât ceea ce trăim azi sa pară ca o vacanță în Bora Bora… și exact asta am primit. Am vrut niște personaje memorabile… asta am primit. Iar ca bonus am aflat o serie de informații despre marea epidemie de ciumă ce a lovit Europa în 1348, Moartea Neagră. Și deși nu figura printre domeniile mele de interes… când am terminat cartea, aceasta a devenit pentru mine cea mai fascinantă molimă care a lovit omenirea.
Să începem cu un avertisment. Pentru cei care și-au dorit o continuare la ʺNumele trandafiruluiʺ al lui Umberto Eco, ei bine, ghinion! Nu avem de-a face cu așa ceva. Poate că se desfășoară în aceeași atmosferă apăsătoare, care guvernează lumea cu reguli stricte a călugărilor și în care Inchiziția și inchizitorii reprezintă un pericol permanent. Dar… Stilurile sunt complet diferite, poveștile sunt complet diferite, personajele – la fel. Deci dacă vrei să te reîntâlnești cu atmosfera din ʺNumele trandafiruluiʺ, ʺCrucea de cenușăʺ este alegerea perfectă. Dar aici se opresc asemănările.
Europa își revine cu greu după ce Moartea Neagră a lovit continentul
Povestea este cam așa: este anul 1367, iar Europa își revine cu greu după ce Moartea Neagră a lovit continentul și a făcut nenumărate victime. În aceste vremuri sumbre, când ciuma este considerată drept pedeapsa lui Dumnezeu, diavolul pare să fie la orice colț de stradă manipulând totul, iar Biserica se luptă cu ereziile care răsar ca ciupercile după ploaie în rândul supraviețuitorilor, doi călugări dominicani, frați Antoine și Robert, se trezesc prinși în mijlocul unui conflict dintre un inchizitor, Louis de Charnes, și starețul unei mânăstiri, Guillaume.
Când acesta din urmă îi trimite pe frați să obțină un pergament special pe care să-și scrie memoriile legate de perioada cât timp a lucrat pentru teologul mistic și predicatorul Eckhart de Hochheim, inchizitorul devine interesat de acest lucru. Pentru a afla ce urmează să spună starețul, inchizitorul îl arestează pe Robert și-l șantajează pe Antoine căruia îi promite eliberarea fratelui în schimbul unor scrisori săptămânale care să cuprindă tot ce povestește starețul. Antoine nu are de ales și acceptă, iar dezvăluirile sunt cel puțin neașteptate pentru toată lumea, inclusiv pentru mine. Tot ce mai pot spune este faptul că finalul romanului este complet neașteptat și șocant!!!
Cum poate fi citită Crucea de cenușă?
Când am terminat de citit ʺCrucea de cenușăʺ, am realizat că aceasta se poate… citi în multe feluri. Eu am citit-o ca pe un roman istoric de aventuri datorită talentului lui Senanque de a aduce la viață o Europă aproape moartă, distrusă de frică, de ciumă și de alte boli, de rugurile Inchiziției, de foamete… Călătoriile lui Guillaume și Eckhart, încercările prin care trec cei doi frați dominicani, conspirațiile inchizitorului care visează la puterea absolută, dorința starețului ca adevărul să iasă, cu orice preț, la lumină, ciuma si urmările ei, comunitățile de femei care își duceau viața singure (asta într-o perioadă când bărbații controlau orice element al existenței lor), răsturnările de situații și șocanta revelație finală, toate m-au ținut cu sufletul la gură până la ultima pagină.
Apropo, legat de cei doi frați călugări… Nu mă așteptam ca aceștia să fie atât de amuzanți. Dialogurile dintre ei sunt excelente și foarte relaxate pentru timpurile și mânăstirea în care trăiesc. Din păcate, acest amuzament a dispărut rapid, din clipa în care unul dintre ei a ajuns la carceră… Dar până atunci, a fost… fun!
Revenind… ʺCrucea de cenușăʺ mai poate fi citită și ca o dezbatere între conservatorismul Bisericii și al Inchiziției, pe de-o parte, și rebeliunea legată de ideile noi care încep să apară în rândul oamenilor obișnuiți, al oamenilor legii și chiar al preoților. Însă, deși este interesantă și are farmecul ei, această abordare pe mine unul nu m-a atras deloc.
Așa că rămân la ʺCrucea de cenușăʺ… un excelent roman istoric de aventuri pe care îl recomand oricui!
