Casa Memorială „Cezar Petrescu” se află în Bușteni.
Când spun Bușteni, cei mai multi turiști se gândesc la schi, Sfinx, Babele, Castelul Cantacuzino sau Vârful Caraiman cu a sa Cruce comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial.
Pentru iubitorii de lectură mai există însă un obiectiv cochet, cu o puternică încărcătură emoțională, care îi va duce cu gândul la propria copilărie. Casa celui care i-a dat viață lui „Fram,ursul polar”.
Casa Memorială „Cezar Petrescu” se găsește pe Str. Tudor Vladimirescu nr. 1. S-a deschis la 17 decembrie 1967. În interior regăsim stilul anilor „30 cu mobilier rustic, ceramică românească, tablouri, dar și peste 10.000 de cărți, ziare și reviste.
Casa a fost construită în 1918 de familia avocaților Elena și Dionisie Hobilescu, informează Radio Brașov. În 1937 a fost cumpărată de Cezar Petrescu care, de cele mai multe ori, putea fi găsit la etajul al II-lea al clădirii. Acolo era locul unde scriitorul se retrăgea să lucreze.
Camera de lucru (biroul de iarnă) păstrează masa de lucru a scriitorului, fotoliul și uneltele de scris, scrumiera (a fost un fumător pasionat), ibricul și serviciul de cafea. Biroul de vară era reprezentat de veranda. Aici, pe masa de lucru, a rămas un ultim articol, iar pe o măsuță rotundă se află și astăzi serviciul de cafea, alături de țigări și medicamente.
Cezar Petrescu a trăit 30 de ani în casa din Bușteni
Trei decenii a trăit scriitorul Cezar Petrescu în casa din Bușteni care, dincolo de ușile sale, dezvăluie o lume de poveste în care timpul a stat în loc. În aproape toate încăperile sunt biblioteci, adăpostind cele 10.000 volume pe care le adunase de-a lungul anilor scriitorul.
Cezar Petrescu s-a născut pe 1 decembrie 1892 în satul Hodora din comuna Cotnari, județul Iași. A fost romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la mai multe publicații, dar și membru titular al Academiei Române. A decedat pe 9 martie 1961, la București.
Opera sa cuprinde aproximativ 70 de volume publicate, însă pentru copii, el va reprezenta întotdeauna „părintele” celui mai cunoscut ursuleț, „Fram, ursul polar”.