Ce i-ar fi transmis Iulia Haşdeu tatălui său de dincolo de moarte. Motivul pentru care Bogdan Petriceicu Haşdeu a ridicat Castelul de la Câmpina

Copil genial, Iulia Haşdeu a trecut în nefiinţă la 18 ani, lăsându-şi tatăl, pe Bogdan Petriceicu Haşdeu, împietrit de durere. Acesta a încercat să ia legătura cu fiica sa prin şedinţe de spiritism.

Iulia, unicul copil al lui Bogan Petriceicu Haşdeu, a fost un mic geniu. La doi ani a început să înveţe franceză, iar la patru ani deja desluşise tainele scrisului. La cinci ani crea nuvele. La şapte ani se putea lăuda cu primele scrieri – naraţiuni precum Mihai Vodă Viteazul sau poeme precum Domnia lui Ţepeş Vodă, Oaselor lui Ţepeş Vodă. La 11 ani a scris deja o piesă de teatru, tragedie în trei acte numită „Dama de circ”.

La numai 16 ani, în 1886, Iulia Haşdeu a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona. Urma să susţină licenţa în Filosofie la Facultatea de Litere din cadrul prestigioasei universităţi. Se spune că la Paris copila de 16 ani a reuşit să uimească toţi profesorii. Studia intens, lua lecţii de pictură şi lecţii de canto de la profesori celebri ai vremii, scrie Adevărul.

Tuberculoza, cauza morţii

În 1887 au apărut primele simptome ale tuberculozei, pe care Iulia le-a neglijat, fiind foarte preocupată de studiu. În aprilie 1888 a fost nevoită să-şi întrerupă studiile. A fost dusă de părinţi în Elveţia şi, deşi medicii i-au prevăzut vindecarea, boala a avansat rapid. În ciuda stării de sănătate, a continuat să scrie poezii şi cugetări pe bucăţi de hârtie. În martie 1888 a scris, resemnată în faţa finalului, poezia „Moartea”. S-a stins din viaţă pe 29 septembrie 1888.

Îndurerat, Bogan Petriceicu Hasdeu s-a refugiat în şedinţe de spiritism. La şase luni de la moarte Iuliei, scriitorul a primit un semn. „Trecuseră şase luni după moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primavara nu sosise încă. Într-o seara umedă şi posomorâtă şedeam singur în odaie, lângă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hartie şi mai multe creioane. Cum? Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, dar fără ca s-o ştiu, mâna mea lua un creion şi-i rezema vârful de luciul hârtiei. Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic. Deodată mâna mea se puse într-o mişcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie şi cetii acolo foarte limpede: «Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu»” – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns). Era scris şi iscălit cu slova fiicei mele”, avea să scrie Haşdeu în cartea Sic Cogito.

După acest semn, Haşdeu şi-a făcut un scop în viaţă din a reîntâlni spiritul fiicei sale prin orice mijloace. S-a refugiat în spiritism. Iniţial a construit un templu în amintirea fiicei sale la cimitirul Bellu, unde o înmormântase. ”Micul Templu” n-a fost însă de ajuns şi în 1893 a luat decizia să ridice pentru fiica un castel.Castelul de la Câmpina a fost ridicat între ani 1894-1896, după planurile pe care însăşi Iulia i le-ar fi transmis tatălui de pe lumea cealaltă. „Marele Templu”, cum îl numise, era opera Iuliei, susţinea Haşdeu. ”Asta nu e opera mea, este opera fiicei mele, stăpâna castelului. Noi suntem aci numai în gazdă”, spunea Haşdeu celor veniţi în vizită la castel.