Și dacă tot suntem pe final de 2024 și poate ai de gând să-ți faci vreo listă de planuri și de rezoluții literare, de destinații de vacanță care să aibă legătură cu cărțile mă înființez și eu în discuție cu o sugestie! Un loc de care am aflat zilele acestea și care pentru mine a devenit musai-de-vizitat: castelul Vaux-le-Vicomte, aflat la 55 de km de Paris.
Eu încă nu am ajuns acolo, dar jur că imaginile pe care mi le-a trimis prietena mea, Irina (aka Arta cu Irina), parcă mi-au pus tălpile pe jar. Ea l-a vizitat chiar ieri și de când a pășit în interiorul lui mi-a scris pe whatsapp: “Am ajuns în paradisul tău!” Pentru că… lasă castelul (care e superb!)… lasă cât de frumos e împodobit de sezon… dar BIBLIOTECA este cevaaaaaa!!!
Desigur, sala imensă are pereții acoperiți de cărți și din loc în loc poți zări regulamentarele busturi ale foștilor proprietari, dar în rest… zici că e ornată de Pălărierul Nebun din Alice în Țara Minunilor (în treacăt fie spus, personajul meu preferat dintr-o poveste care altfel nu prea mi-a plăcut).
Întrecerea brazilor în Castelul Vaux-le-Vicomte
Din această explozie de decorațiuni dintre cele mai diverse și care te zăpăcesc de ochi și de cap, de la tradiționalele globuri și ghirlande până la jucării, inclusiv păpuși și urși micuți de pluș, dar și vreo doi în mărime naturală care se mai și mișcă (hmmm!), plus perle și pene, răsar câțiva brazi, fiecare reprezentând câte o poveste și care par că se iau la întrecere în înălțime cu munții de prăjituri și dulciuri.
Dar decât să mă apuc eu să înșir toate detaliile, mai bine îți arăt imaginile pe care mi le-a trimis Irina. Pe pagina de facebook, voi urca și două filmulețe, deci dacă nu ne urmărești și acolo, uite și tu ce pierzi! Sau pe instagram! Sau pe tiktok! Peste tot suntem 🙂 !
Așa că te las să le studiezi, iar eu fug să mă documentez în privința… legăturilor literare ale castelului (căci acestea există!!!). Până revin, îți mai spun doar că vizita prietenei mele la biblioteca din castel mi-a provocat și câteva nedumeriri. De genul: știe cineva, vicontele mai trăiește? Și dacă da, cât de căsătorit este?
Ce legătură este între castelul Vaux-le-Vicomte și Moliere sau La Fontaine
Castelul Vaux-le-Vicomte este situat în Seine-et-Marne, la 55 de km sud-est de Paris, și reprezintă visul, dar și coșmarul unui singur om: Nicolas Fouquet.
Când Fouquet a devenit ministrul de finanţe al regelui Ludovic al XIV-lea în 1657, el i-a angajat pe Louis Le Vau, primul arhitect al regelui, pictorul Charles Le Brun, fondatorul Academiei de pictură, și peisagistul André Le Nôtre să-i renoveze domeniul și grădina pentru a se potrivi cu marile sale ambiții. Pentru că avea nevoie de mai mult spațiu pentru a-și pune în aplicare planurile grandioase, Fouquet nu a ezitat să achiziționeze și să demoleze trei sate din împrejurimi. S-a spus chiar că, la un moment dat, optsprezece mii de oameni lucrau pentru Fouquet.
Petrecerea care avea să-i aducă sfârșitul
Peste numai câțiva ani, Nicolas Fouquet era în măsură să-l primească pe rege. În acel moment, castelul său devenise deja un centru important al culturii franceze, fabulistul La Fontaine și dramaturgul Molière – de exemplu – numărându-se printre artiștii protejați de Fouquet.
În speranța că-l va impresiona pe Ludovic al XIV-lea, Nicolas Fouquet a făcut totul pentru a organiza o petrecere maiestuoasă pentru monarh la 17 august 1661. Însoțit de Regina Mamă și de 600 de curteni, acesta a fost întâmpinat de un spectacol nemaivăzut de focuri de artificii. Însă nici plimbarea prin spectaculoasele grădini, nici cina fastuoasă, nici muzica aleasă special pe gustul lui, nici măcar comedia-balet în trei acte, ‘Les Fâcheux’, pusă în scenă de Moliere special cu această ocazie, nu l-au mulțumit pe rege.
Fouquet a fost închis pe viață
Unii spun că, invidios, Ludovic al XIV-lea a considerat castelul un pic prea luxos, iar sărbătoarea – un pic prea rafinată ca să-l lase pe Fouquet să scape nepedepsit. În plus, câteva acuzații de deturnare de fonduri publice la adresa lui Fouquet i-au pecetluit acestuia soarta: ministrul care îndrăznise prea mult a fost închis pe viață la scurt timp după faimoasa sa sărbătoare, iar soția lui – exilată. Regele a poruncit confiscarea a tot ce se afla în palat și în grădini, iar echipei de artiști (Le Vau, Le Notre și Le Brun) i-a cerut să proiecteze ceva grandios, care să eclipseze Vaux-le-Vicomte: palatul și grădinile de la Versailles.
Totul s-a întâmplat atât de repede încât mai târziu Voltaire avea să rezume cele întâmplate astfel: „La 17 august, la șase seara, Fouquet era regele Franței; la două dimineața era un nimeni”.
Despre decăderea lui Fouquet a scris și Jean de la Fontaine. Dupa ce în perioada de glorie îi dedicase ministrului poemul Le Songe de Vaux/ Visul de la Vaux, autorul a încercat să-l ajute atunci când a aflat teribila sentință. El a publicat l’Elégie aux Nymphes de Vaux/ Elegia nimfelor din Vaux, o pledoarie emoționantă și plină de curaj în favoarea celui care îl ajutase să-și gasească vocea poetică. Din păcate, poemul nu l-a impresionat deloc pe Rege.
