Cele trei cărți din articolul meu de azi ar fi trebuit să se constituie în tot atâtea recenzii… Din păcate pentru blog, nu am avut răbdare s-o parcurg până la capăt decât pe una dintre ele.
Norocul volumului “Lista lui Schindler”, căci despre el este vorba, a fost că mi se pusese atât de tare pata să citesc cartea după ce văzusem filmul cu același titlu încât mi-am impus să nu mă las doborâtă de traducere. Dar anul pe care mi l-am petrecut luptându-mă cu romanul lui Thomas Keneally (da, da, un an mi-a luat să-l termin!!!) pare că mi-a consumat toate rezervele de răbdare.
Prin urmare, din celelalte două cărți despre care vorbim astăzi nu am reușit să parcurg decat vreo două treimi și… am cedat nervos. Dar ca să mă răcoresc, am decis să scriu totuși despre ele. Pentru tine, ca să nu spui că nu te-am avertizat. Dar și pentru edituri, doar-doar le dau idei de titluri de reeditat.
Prin urmare…
“Lista lui Schindler” de Thomas Keneally
Scriam în recenzia pe care am publicat-o în 2018 și pe care o poți citi AICI că am de-a face cu cea mai proastă traducere și redactare din viața mea de cititoare pătimașă. La șase ani distanță și după ce am mai dat peste vreo câteva eșecuri de aceeași natură, îmi mențin părerea: această adevărată comoară din punct de vedere istoric & documentar s-a transformat în ediția românească, apărută la Editura Orizonturi în anul 2006, într-o RUȘINE!
Și pentru că mi-e și frică s-o mai răsfoiesc, prefer să mă plagiez. Iată ce scriam în recenzia de acum 6 ani:
Fraze care nu au NICIUN înţeles. Pur şi simplu, cineva a aruncat, a alăturat şi a înghesuit nişte cuvinte ca să… nimic. Propoziţii care încep pentru a nu se sfârşi nicăieri… Rămân cumva, aşa, în aer, de zici că i se cere cititorului să completeze finalul lipsă. Greşeli de gramatică (dintre care virgula între subiect şi predicat e cea mai puţin gravă!). Greşeli de ortografie… Cacofonii… Litere în plus… litere în minus. Repetiţii peste repetiţii.
Ce spuneți voi despre ea: “Această operă remarcabilă rămâne pentru cititorii români un fel de muncă a lui Sisif”
Sinceră sa fiu, atunci când cititorii blogului mi-au dat dreptate, nici n-am știut dacă să mă bucur sau să mă întristez.
De exemplu, iată ce a scris Tatiana Lupașcu despre “Lista lui Schindler” după ce a parcurs recenzia mea: “Despre valoarea romanului nu voi adăuga nimic. E indiscutabil acest subiect! Dar cumva m-am „bucurat” să citesc la finele acestei recenzii frumoase despre redactarea, traducerea proastă a romanului original, care m-a pus în dificultate și pe mine. La fel, am citit cartea destul de greu, cu toate că subiectul este foarte interesant. Îmi doream să aflu si opinia altcuiva despre experiența în citirea acestei cărți. Ma gândeam că poate e o problema la mine de sunt nevoită să citesc aceeași frază de câteva ori ca să înțeleg ce a vrut să spună autorul. Păcat că această operă remarcabilă rămâne pentru cititorii români un fel de muncă a lui Sisif.“
Verdict: Nu avem ce discuta. UITĂ-TE LA FILM!!!
“Love Story” de Erich Segal
În decembrie 2023, la auzul veștii triste că actorul Ryan O’Neal s-a stins, am cotrobăit prin bibliotecă după “Love Story”, cartea pe care Erich Segal a scris-o după scenariul filmului omonim, semnat tot de el. Dincolo de discuțiile despre Ryan și despre carte, iscate cu această ocazie pe pagina noastră de facebook (unde dacă nu ne urmărești, uite și tu ce pierzi!), am și răsfoit-o puțin câteva seri și am recitit pe ici-pe colo din ea.

Și atunci mi-am amintit! Pffff, cât m-a mai chinuit și cartea aceasta!
Pentru că, din păcate, pe cât de emoționant a fost filmul, pe atât de… dubioasă (ca să folosesc un eufemism!) este ediția apărută, acum observ!, tot la Editura Orizonturi, dar în 2012. Deși traducerea romanului de dragoste este ceva mai îngrijită decât biata “Listă a lui Schindler”, tot avem parte de greșeli și de exprimări extrem de ciudate, care m-au determinat să caut pe internet și “Love Story” în original, pentru comparație.
Ditamai dezacordul dintre subiect și predicat
Un fel de avertisment în legătură cu ce te așteaptă primești EFECTIV DIN PRIMELE rânduri ale cărții, când ditamai dezacordul dintre subiect și predicat te plesnește peste ochi:
Ce-ar fi de spus în legătură cu o fată de douăzeci și cinci de ani care a murit? Că era frumoasă. Și inteligentă. Că-i plăcea Mozart și Bach.
Erich Segal, “Love Story”
Când am copiat începutul cărții pe pagina noastră de facebook în semn de omagiu pentru Ryan O’Neal am corectat fragmentul. Pur și simplu, nu m-a lăsat inima să-l redau ca în carte, dar nici nu am spus nimic. Chiar nu era momentul. Acum însă…
Pe lângă greșelile de gramatică care răsar de prin pagini când ți-e lumea mai dragă, avem de-a face cu niște bizarerii de traduceri, atat de bulversante încât te uiți cruciș la fraze și începi să-ți faci în cap tot felul de scenarii, doar-doar îți dai seama ce-a vrut să spună autorul – în cazul de față, traducătorul.
Exemple de care nu știi dacă să râzi sau să plângi
În capitolul doi, în timpul unei partide de hochei, când Oliver este eliminat de arbitru și obligat să stea pe tușă două minute, Jenny care nu cunoaște regulile acestui sport îl întreabă din tribună: “Ce stai aici ca o gaură, în timp ce restul echipei joacă mai departe?”
Doamne, cât mi-am mai bătut capul cu “gaura” aia, tot gândindu-mă cum ar putea să sune în original fraza de a ales traducătorul așa variantă… șchioapă! O idee aveam eu (ass… știi ce zic? 😅), dar nu se potrivea deloc, dar deloc cu felul în care fusese dezvoltat personajul lui Jenny până în acel moment.
Așa că m-am pus pe căutat varianta în engleză. În care, spre suprinderea mea, Jenny întreabă inocentă: “Why are you sitting here when all your friends are playing?“ La fel, și în traducerea franceză a cărții: “Qu’est-ce que tu fais assis la, alors que tous tes amis jouent?“
Gaură neagră a traducerilor
Prin urmare, de unde a apărut acea “gaură” în varianta românească?! Cred că din vreo gaură neagră a traducerilor, că altfel nu-mi explic.
O altă frază care mi-a îmbârligat creierii deschide capitolul 16. Citim așa:
“-Face cam “parvenit”, se plângea Jenny de anunțul din ziar.
-Dar nu-i adevărat c-am parvenit, Jen?, țineam eu s-o dreg.”
“Face”? Cum adică “face”?! Ia să vedem cum sună schimbul acesta de replici în varianta originală a cărții:
‘- It’s so nouveau riche,’ complained Jenny.
– ’But we are nouveau riche,’ I insisted.
Verdict: Face… cartea s-o citești? Doar dacă vrei să te prostești. Altfel, UITĂ-TE LA FILM!!!
Dacă vrei totuși să citești cartea, poate încerci o altă traducere…
“O vară la țară” de J.L. Carr
J.L. Carr a cunoscut succesul internațional ca scriitor cu romanul “A Month in the Country”. Publicat în 1980, a fost nominalizat la Booker Prize (un premiu în care eu am mare încredere, după cum ți-am mai spus) și a câștigat, în același an, the Guardian Fiction Prize.
La noi, romanul a apărut în 2007, în colecția Cotidianul, sub egida Editurii Univers, cu titlul “O vară la țară”. De ce “o vară” și nu “o lună”? Mister total, mai ales că în prezentarea publicată de editură pe pagina 2 a volumului scrie peste tot “O lună la țară”! Probabil, vreun șef de la editură s-a răzgândit în privința titlului pe ultima sută de metri, chiar înainte ca manuscrisul să plece în tipografie, iar modificarea a fost făcută peste tot, doar că s-a uitat complet de prefață.
Colecția Cotidianul este, după părerea mea, una dintre cele mai neîngrijite din tot ce am întâlnit eu
Scăparea nu mă miră: colecția Cotidianul este, după părerea mea, una dintre cele mai neîngrijite din tot ce am întâlnit eu. Cred că proiectul de a publica, în urmă cu peste 15 ani, în fiecare săptămână, împreună cu ziarul Cotidianul, un titlu de prestigiu din literatura mondială s-a dovedit prea ambițios pentru editură, care de la un punct încolo nu a mai făcut față și a dat rasol fix unde era cel mai important: la traducere și redactare.
Când am realizat ce se întâmplă (dacă nu mă înșel, cu volumul “O mie de monede de aur” de Ruthanne Lum McCunn s-a produs revelația mea), am încetat să mai cumpăr colecția, iar titlurile pe care apucasem să le iau, dar încă nu le citisem au rămas într-un colț al bibliotecii mele de care nici că m-am mai apropiat.
M-am rugat la Zeița Tuturor Cărților să nu am de-a face cu vreo catastrofă
Până acum câteva zile! Căci atunci când un profesor de literatură engleza de la Oxford pe care îl urmaresc pe instagram a spus că “A Month in the Country” e o bijuterie literară pe nedrept ignorată, mi-am călcat pe inimă și am scos varianta apărută în colecția Cotidianul (că alta nici nu există la noi) și m-am rugat la Zeița Tuturor Cărților să nu am de-a face cu vreo catastrofă a la “Lista lui Schindler”.
Rugamintea mea trebuia să fie totuși mai precisă. Pentru că traducerea “O vară la țară” nu este o catastrofă. Bine, nici vreo lumină, să ne înțelegem – avem și aici stângăcii, cuvinte nepotrivite, expresii neinspirate, dar ca impresie generală, e citibilă.
Problema e alta.
Despre “A Month in the Country” se spune că este unul dintre cele mai frumoase micro romane de atmosferă din literatura engleză a secolului trecut. Povestea te cucerește nu neapărat datorită acțiunii (un veteran de război e angajat să restaureze o biserică medievală dintr-un sătuc englezesc), cât datorită talentului extraordinar al lui Carr de a surprinde cu o finețe și o precizie uluitoare cele mai mici detalii ale vieții la țară și de realiza portrete minuțioase personajelor sale.
Un sentiment ciudat nu-mi dădea deloc pace
Mă rog, asta spun criticii… în ceea ce mă privește, eu n-am simțit nici atmosfera, n-am sesizat nici finețea, nici precizia… nici nimic. Și, pe măsură ce citeam, am început să mă foiesc. Pentru că, dacă nu ne cunoaștem de ieri-de azi, atunci știi foarte bine că mie nu mi-e frică de păreri contra curentului, de a recunoaște că nu-mi place o carte pe care o adoră toată lumea sau că m-am îndrăgostit de un titlu pe care critica îl demolează.
Numai ca în cazul de față, în timp ce citeam, un sentiment ciudat nu-mi dădea deloc pace. Paragrafe care nu se legau între ele. Fraze întrerupte prea abrupt. Scene rămase în aer. O mare iubire despre care chiar editura ne spune în textul de promovare că personajul principal o ratează, dar pe care, ca să fiu sinceră, era cât pe ce s-o ratez și eu, căci cu greu m-am prins cine de cine se îndrăgostește.
Ce se întâmplă?!
La noi cartea a fost efectiv ciopârțită
În încercarea de a mă lămuri, am căutat și alte păreri printre cititorii români. Și am găsit! Și s-a făcut lumină! Căci, conform celor care au citit cartea în română și au avut acces și la original, reușind astfel să le compare, la noi cartea a fost efectiv ciopârțită. Practic, traducătorul a sărit peste pasajele cele mai dificile, iar acolo unde și-a încercat firavele puteri cu ele a ieșit o varză!
Pffff! Acum totul se explică!
Verdict: Rămâne cum am stabilit: în general, colecția Cotidianul trebuie evitată. Iar în acest caz particular, eu mă apuc să caut ecranizarea romanului lui J.L. Carr!
Ție ce traducere ți-a distrus bucuria de a citi cartea?
P.S. Îmi redeschid textul ca să adaug o informație extrem de importantă pentru cititoarele blogului nostru: în filmul “A Month in the Country” unul dintre rolurile principale îi revine lui Colin Firth! Cu plăcere!